Cum ne putem proteja animalele de companie de zgomotele din noaptea de Revelion. Sfaturi de la medici veterinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pet Star Foto/ Mihai Chiriacescu
FOTO Pet Star Foto/ Mihai Chiriacescu

Pentru oameni, noaptea trecerii dintre ani este prilej de bucurie şi distracţie. Pentru animalele de companie, poate fi o noapte ca oricare alta sau un eveniment stresant ce poate duce la pierdere sau chiar la deces.

Dintre animalele de companie, câinii sunt cei mai afectaţi de zgomotele petardelor şi ale artificiilor care marchează Revelionul şi e de datoria stăpânilor să facă în aşa fel încât să le uşureze patrupezilor corvoada de a trece cu bine peste această perioadă.

Medicii veterinari pun răul în faţă şi subliniază că este foarte important ca, înainte de toate, animalele noastre să aibă microcip implantat şi medalion la zgardă. Microcipul cu datele stăpânului poate fi citit la orice cabinet veterinar, însă nu toată lumea ştie că un câine poate fi identificat în acest fel. De aceea este la fel de important ca patrupedul să poarte la zgardă un medalion cu datele de indentificare ale stăpânului: este de ajuns numele său şi un număr de telefon valid la care să poată fi contactat.

În România, legea spune că toţi câinii cu stăpân trebuie să aibă microcip, atât pentru o evidenţă mai bună, cât şi pentru propria lor siguranţă.  Aici puteţi vedea şi verifica datele câinelui dvs.: https://rompetid.ro/registrul-de-evidenta-al-cainilor-cu-stapan/.

Medalionul este prima modalitate prin care un animal pierdut poate fi identificat. Preţurile pentru un bănuţ cu datele proprietarului de câine, pisică sau alt animal de companie (spre exemplu, dihor), accesoriu ce poate fi agăţat de zgardă, încep de la 10-15 lei şi acesta poate fi personalizat şi achiziţionat din magazinele de specialitate. (petshop-uri şi cabinete veterinare, atât cele fizice, cât şi online).

Ovidiu Roşu, medic veterinar la Centrul de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice a declarat pentru „Adevărul” că principala măsură pe care trebuie să o luăm în cazul zgomotelor din noaptea de Revelion, este legată de mediul în care câinele se află (pisicile sunt mai puţin vulnerabile zgomotului pentru că ele se pot adăposti într-un loc ferit şi pot aştepta acolo până când agitaţia trece): un spaţiu cât se poate de izolat fonic, care să ajute patrupedul să depăşească cu un stres minim perioada plină de zgomote- fie că vorbim despre un adăpost interior sau exterior. În cazuri mai serioase, există tranchilizante ce nu sunt periculoase şi care pot ajuta câinele din punct de vedere nervos. Potrivit lui Ovidiu Roşu, este foarte important să ne asigurăm gospodăria în aşa fel încât să fim siguri că patrupedul nu poate evada. (existând riscul ca el nu numai să se piardă, ci şi să se rănească în disperarea sa de a scăpa de zgomotele asurzitoare).

Adrian Iurcenco, medic veterinar la Speed Vet a subliniat pentru „Adevărul”  că este important ca pentru câinii cu probleme mari de anxietate în perioada aceasta, să se apeleze la sprijinul veterinarilor pentru un tratement adecvat. „ [...] Pentru mulţi nu există decât soluţii medicale. [...] Sunt tranchilizante eficace care se pot folosi, dar exclusiv sub îndrumarea medicului veterinar. Se pot folosi treptat, adaptând doza începând cu trei zile înainte de Revelion.” Potrivit sursei citate, suplimentele naturiste nu au efectul scontat asupra stării de spirit ale patrupedului şi mai mult îi induc în eroare pe proprietari.

Adrian Iurcenco atrage atenţia şi asupra faptului că nu numai animalele de companie sunt afectate de zgomotele puternice din noaptea dintre ani, ci şi vieţuitoarele din mediul înconjurător: „Să vedeţi câţi porumbei morţi se vor găsi pe caldarâm după Revelion.” Tot el a mai subliniat că în alte ţări europene se folosesc artificii fără sunet, tocmai pentru ca viaţa animalelor domestice sau sălbatice să nu fie afectată.

Georgiana Ciochină, medic veterinar la Hemopet, spune că e important ca stăpânii să stea cu patrupezii în perioada aceasta mai agitată şi să le ofere sprijinul emoţional necesar.  Ea mai arată că medicaţia pe bază de plante ar putea fi o soluţie pentru animalele care au diferite forme de anxietate.

Ada Ionescu, medic veterinar la clinica Biovet, ne-a spus că o uşoară sedare este foarte importantă pentru animalele stresate pe care le avem în grijă şi care sunt afectate profund de perioada trecerii dintre ani. Potrivit doamnei Ionescu, există cazuri în care animalele pot ajunge la o stare de inconştienţă/leşin din cauza stresului provocat de zgomotele nopţii dintre ani. Dacă, în schimb, patrupezii au un nivel de stres mic sau moderat, doamna doctor recomandă ca aceştia să fie ţinuţi într-un mediu supravegheat-fie că sunt afară în spaţiul lor sau în casă-în aşa fel încât stăpânii să poată reacţiona când ceva este în neregulă.

Principiul de bază spune că oamenii trebuie să facă în aşa fel încât patrupezii lor să se simtă în siguranţă: fie prin locuri special amenajate, fie prin simpla stare de spirit care să le confere animalelor încrederea de care au nevoie.

Pentru câinii care stau afară:

1. Ideal ar fi să puteţi adăposti patrupezii în casa: în holul de la intrare sau într-o anexă a locuinţei. În felul acesta, pe lângă faptul că zgomotul va fi diminuat, ei se vor simţi protejaţi şi chiar dacă vor avea instinctul de a fugi şi deseori de a sări gardurile gospodăriei, apropierea de stăpâni îi va linişti. Acest lucru este valabil atât pentru câini, cât şi pentru pisici. Poate că cele din urmă sunt mai puţin vulnerabile, datorită mărimii, aşadar şi a faptului că au mai multe locuri în care se pot refugia.

2. În niciun caz un câine nu trebuie să stea legat în lanţ. În noaptea trecerii dintre ani sau în oricare altă noapte. Din cauza zgomotelor, se poate răni în încercarea de a evada. Dacă acesta are un ţarc amenajat şi chiar nu poate fi băgat în casă sau într-o anexă, există anumite soluţii medicamentoase care pot ajuta. Medicii veterinari vă pot oferi mai multe detalii în legătură cu aceste opţiuni.

Pentru câinii care stau înăuntru:

1. Pisicile se descurcă, în general, singure. Ele îşi găsesc un refugiu şi aşteaptă să treacă agitaţia. Câinii sunt mai stresaţi şi se pot manifesta în moduri neaşteptate. Scopul stăpânilor ar trebui să fie de a minimiza în orice fel stresul auditiv la care pot fi supuşi patrupezii. Televizorul cu un volum mai mare şi draperiile trase îi pot ajuta pe blănoşi să treacă mai uşor peste zgomotele caracteristice sărbătorii trecerii dintre ani. De asemenea, există jucării care se pot umple cu tot felul de bunătăţi ( de tip kong) şi care le pot distrage atenţia de la ceea ce se întâmplă afară. 

2. Sunt căţei care au anumite locuri preferate în casă: sub masă, în baie sau chiar într-o cuşcă metalică cu care au fost obişnuiţi de ceva vreme. E bine ca patrupezii să găsească acolo ceva familiar lor-o jucărie sau ceva de ronţăit, pentru a face din acel loc un refugiu. În orice caz, orice loc trebuie cât se poate de mult ferit de zgomotele de afara şi de agitaţie. E important să nu uităm că şi starea noastră de spirit se va răsfrânge asupra câinelui, de aceea este important să fim calmi şi în sărbătoarea noastră să ne gândim şi la binele necuvântătoarelor de lângă noi.

Pe lângă animalele de casă comune, precum pisicile şi câinii, medicii veterinari atrag atenţia să protejăm şi păsările pe care le avem în căminele noastre: acestea trebuie cât mai mult ferite de zgomot, coliviile sau adăposturile lor trebuie acoperite şi muzica simfonică poate fi şi ea un element de fundal relaxant. Medicul veterinar Adrian Iurcenco ne-a îndemnat să amintim în articolul nostru ce efect negativ au petardele şi artificiile asupra zburătoarelor din mediul urban: porumbei morţi pe caldarâm, lilieci deranjaţi din hibernare sau alte păsări derutate şi înspăimântate de zgomotele prea puternice. Rămâne la latitudinea noastră să fim responsabili şi conştienţi de efectele pe care le pot avea capriciile noastre de o noapte.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite