Cum îţi alegi crema antiaging

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu putem opri trecerea timpului, putem atenua efectele acestuia asupra tenului folosind produse adecvate de îngrijire. Află ce ar trebui să conţină o cremă antirid, pentru a fi eficientă.

Ridurile sunt rezultatul scăderii producţiei de colagen şi de elastină, proteine esenţiale pentru menţinerea fermităţii pielii, iar textura ei se schimbă din cauza atacului continuu al radicalilor liberi.

Procesul de îmbătrânire poate fi întârziat dacă folosim zilnic produse adecvate nevoilor noastre, nu doar pentru pielea feţei, ci şi pentru gât şi decolteu, nişte zone la fel de sensibile ca şi tenul. Trebuie să ştii însă că eficienţa fiecărei creme depinde de ingredientele active şi de concentraţia acestora.

Vitamina C, în concentraţie mare

Antioxidanţii sunt compuşi care neutralizează acţiunea nocivă a radicalilor liberi. Dintre antioxidanţi, retinolul, un derivat al vitaminei A, şi vitaminele C şi E ne protejează de efectele distructive ale poluării, fumatului şi ale radiaţiilor solare. Ele stimulează sinteza colagenului şi previn apariţia ridurilor. Un caz aparte este cel al vitaminei C care, pentru a fi eficientă în prevenirea ridurilor, ar trebui să fie în concentraţie de 20% în creme.

Specialiştii spun că, în cremele banale, vitamina C se găseşte în concentraţie de 4% şi că, doar în cremele antiaging se găseşte în concentraţie mai mare. Pentru curăţarea tenului poţi alege un demachiant cremă pe bază de vitamina E (1), preţ: 32 lei sau şerveţele demachiante (2), preţ: 28 lei, ambele din gama „Vitamin E" de la The Body Shop, care împrospătează pielea.

Un produs care conţine retinol, precum crema Boots No7 Protect & Perfect (3), preţ 79,9 lei, este indicat pentru îngrijirea de zi, iar pentru îngrijirea de noapte poţi alege o cremă cu vitamina E precum cea de la Oxyance (4), preţ 88,9 lei, ce redă supleţea tenului. Pentru a asigura pielii necesarul de vitamina C poţi folosi crema de zi cu SPF 30 din gama „Vitamin C" de la The Body Shop (5), preţ 69 lei, sau capsulele tratament (6) cu efect revitalizant potrivite oricărui tip de piele, tot din gama „Vitamin C" de la The Body Shop, preţ: 73 lei.

Atenţie la tipul de colagen!

Un alt ingredient valoros în lupta cu timpul este colagenul. Dar specialiştii avertizează că este importantă şi provenienţa lui. De exemplu, cremele care conţin molecule de colagen de provenienţă animală sunt ineficiente, deoarece aceste molecule sunt prea mari pentru a străbate membranele celulare ale pielii. De aceea, medicii dermatologi recomandă cremele cu ingrediente care stimulează producţia de colagen, adică pe cele care „forţează" pielea să sintetizeze această substanţă într-o cantitate mai mare. Un astfel de ingredient este coenzima Q 10.

Acidul hialuronic menţine elasticitatea tenului

Acidul hialuronic este un compus chimic pe care pielea îl secretă în mod natural, cu rolul de a menţine hidratarea. Cremele cu acid hialuronic suplinesc deficitul care apare odată cu îmbătrânirea. Pentru a reda supleţea pielii, poţi folosi crema H3 Evolution cu vitaminele A şi E şi cu acid hialuronic de la Gerovital (7), preţ: 33 lei, sau poţi opta pentru o cremă precum cea nutritivă cu vitaminele E, F şi cu acid hialuronic de la Herbosophy (8), preţ: 25,9 lei.

Ţine cont şi de faptul că produsele antiaging ar trebui să conţină şi ingrediente precum factorii de creştere, adică un amestec de aminoacizi care stimulează reînnoirea celulelor şi producţia de colagen din piele, alfahidroxiacizi (AHA) care curăţă pielea de pete, şi filtru UV care protejează de efectul nociv al radiaţiilor ultraviolete.

Poţi alege serumul de zi No7 cu antioxidanţi şi filtru UVA de la Boots (9),  preţ: 69,9 lei, care hrăneşte pielea şi îi stimulează procesele reparatoare, un corector de pete pigmentare pe bază de acizi AHA, precum crema Gerovital H3 Evolution (10), preţ: 37,5 lei, sau crema Inositol Vegetal cu alfahidroxiacizi de lămâie de la Yves Rocher (11), preţ: 79 lei.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca

medic specialist dermatolog

Cremele antiaging sunt destinate inclusiv tinerilor aflaţi în jurul vârstei de 30 de ani care au ca scop încetinirea efectelor trecerii timpului asupra pielii. Pentru vârste sub 30 de ani cremele au, în general, doar ingrediente hidratante şi emoliente, după 30 de ani conţin agenţi hidratanţi şi antirid, iar după 40 de ani agenţi antirid de umplere, de limitare a discromiilor şi a keratozelor.

Acidul hialuronic, acizii alfa şi beta hidroxi,  extractele de iederă, de castane, de sâmbure de strugure şi vitamina C sunt frecvent întâlnite între ingredienţii acestor creme. Din ce în ce mai des, aceste produse conţin şi pigmenţi camuflanţi, ecrane şi filtre solare.

Recomandare

În zona ochilor, se foloseşte o cremă specială, cu textură mai uşoară decât cea pentru faţă.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite