Ce şi cum mâncau românii în secolul al XVII-lea
0
Cronicarul şi arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informaţii interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni.
Se cunoaşte faptul că mierea are o puternică tradiţie multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere şi produse din miere. Acestă tradiţie arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep-1635 şi Patriarh al Antiohiei-1647).
Moldovenii şi miedul
Despre consumul de mied şi regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:
"... Ne-am aşezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă şi mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, şi varză păstrată în saramură[1]pentru tot anul, şi nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuinţează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă şi duminică, dar ei beau must de mere[2]Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri şi vineri din post şi în timpul acestei prime săptămâni, bere şi mied, căci în toată această ţară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câţiva.
Sesamonul[3]măcinat, uleiul de sesamon şi sesamonul boabe le sunt cu totul necunoscute; negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatiţa, zeama de lămâie, năutul, orezul şi fideaua şi altele de acest fel.
Plăteau ocaua de ulei o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru şi jumătate, ocaua de caracatiţă uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert de piastru, căci locuitorii din toată această ţară, în afară de cei bogaţi, nu le cultivă şi nu le cunosc."
Legumele şi produsele Moldovei
"Cât despre legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă şi usturoiul, acestea nu cresc decât după Paşte, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua şi noaptea, iar dimineaţa pământul este tare ca piatra; mai ales râurile sunt îngheţate.
Când răsare soarele şi ziua se mai încâlzeşte, zăpada se topeşte şi se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi. În mănăstirile şi în casele celor bogaţi sunt adâncituri[4]mari boltite, din piatră, numite în limba lor pivniţe, unde pun butoaiele cu vin; acolo sunt şi locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă şi de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul şi ceapa pentru a le pune în pivniţe. Prazul se găseşte din belşug şi e foarte dulce.
Se încarcă comentariile...
