Cartel Alfa si BNS resping Acordul social propus de Guvern pentru 2002

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartelul Arfa si Blocul National Sindical nu vor semna Acordul social pe 2002, propus de Guvern. Liderii celor doua confederatii au declarat ca hotararea este definitiva. "Elementele-cheie ale unui

Cartelul Arfa si Blocul National Sindical nu vor semna Acordul social pe 2002, propus de Guvern. Liderii celor doua confederatii au declarat ca hotararea este definitiva. "Elementele-cheie ale unui acord social - politica salariala, politica de taxe si impozite, functionarea sistemului public de pensii si a celui de sanatate etc. -, nu mai pot fi negociate anul acesta intre sindicate si guvern. Toate sunt deja clar stabilite in intelegerea parafata cu FMI. Noi ce sa mai semnam?", a explicat, ieri, Dumitru Costin, presedintele BNS. Liderii sindicali s-au aratat insa dispusi sa negocieze, din acest an, un acord social pentru 2003, ca baza a viitorului Buget de Stat. In opinia lor, orice document semnat acum va fi doar o intelegere comandata politic, fara efecte in plan economic sau social. Atat Cartelul Alfa, cat si Blocul National Sindical au cerut Guvernului sa aiba in vedere, si in 2002, respectarea prevederilor Acordului social din 2001. Confederatiile cer in principal micsorarea taxelor si a impozitelor, finalizarea strategiilor de dezvoltare a unor sectoare economice, modificarea Legii pensiilor, corelarea salariului minim cu valoarea cosului minim etc. In caz contrar, liderii celor doua confederatii prevestesc un an incarcat de greve si mitinguri sindicale. Prima zona de conflict anuntata a fost Resita. "Daca situatia combinatului nu se va clarifica, Resita va deveni un punct in care va actiona intreaga confederatie", a declarat Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite