M-am despărţit de un tip, odată, după ce m-a dus în Grecia. Staţi, n-am terminat ideea, nu ăsta era păcatul lui principal. M-a dus în Grecia, deci, iar acolo îl suna mămica lui de şase ori pe zi, fără nicio exagerare stilistică. Dumneaei dorea să-i raportăm tot ce mâncam, tot ce metabolizam şi tot ce vedeam în faţa retinei.

Într-o zi, el i-a mărturisit că s-a deranjat la stomac, de la un souvlaki. Mă-sa i-a spus să ia Saprosan, el a zis că n-are, iar de aici a început dramoleta. Ea a vrut să-i trimită pastile anti-căcuţă prin DHL, era înnebunită că are copilul crampe, mai ales atunci, când era pe punctul să împlinească 42 de ani. Nici dacă maică-sa ne urmărea prin satelit n-ar fi avut atâtea detalii. CIA devenise cumplit de geloasă, agenţii speciali spărgeau vaze şi beau vişinată pe fond nervos.   

Paza bună trece ciufuţenia rea

Aveam o prietenă în Canada: Diana, pe care soţul ei, Cornel, n-o lăsa nicăieri, cu nimeni, fără ca ilustra lui prezenţă să ilumineze nervii anturajului. În sensul că venea după ea şi la WC, era obsedat nu atât de faptul că l-ar putea înşela, ci de ceea ce vorbeşte ea atunci când el nu e de faţă.

Eram colege în echipa emisiunii în limba română de la Omni TV, la Toronto, şi era imperios necesar să chiulim de la serviciu ca să halim o pizza în oraş şi să stăm şi noi de vorbă fără să ne păzească bărbatul ei ca pe serverul Pentagonului.

Odată, noi două am trăncănit accidental despre un coleg de redacţie, iar domnul soţ s-a făcut roşu la faţă şi verde la creier, a început să delireze cum că Diana se culcă sistematic cu acel coleg, mai mult ca sigur. Noi am râs (ca să nu-l omorâm în bătaie, nu de altceva) şi i-am explicat că acel coleg era gay, lucru perfect adevărat. Dar Cornel nu crede în homosexualitate. El era convins, în paranoia lui delicioasă, că ăsta e un alibi pentru anumiţi bărbaţi ca să pară inofensivi şi să se poată apropia de orice femeie vor, fără să ia un cap în gură de la bărbaţii respectivelor ţinte.

Vă spun sincer, un psihiatru canadian şi-a făcut teza de doctorat pe tema asta – cum că un bărbat din estul Europei crede că gay-ii sunt numai şi numai o conspiraţie a guvernului, care are tot interesul să încurajeze adulterul, deoarece graţie lui vin mai mulţi bani la buget, pe diverse căi obscure.     

Între timp, Diana a ouat un copil cu numitul Cornel, dar el încă nu e totalmente fericit, deşi voia de muuuult să fie tătâne. Acum i se pare (adică nu i se pare, chiar aşa e, doar că nu e normal să se oftice) că Diana petrece prea mult timp cu bebe şi prea puţin şi anorgasmic timp cu el. Că de ce stă ăla atâta la ţâţă, n-are nimic mai bun de făcut, nu se poate juca regulamentar cu piciorul în gură şi cuiul în priză, ca orice copil normal?

A greşi e nebuneşte

Cristina era posesivă ca o cloşcă grasă şi complexată. Ne împrieteniserăm la coafor (aşa-mi trebuie). Mă suna de opt ori pe zi, de ajunsese să-mi fie dor de mămuca ăluia care m-a dus în Grecia, că părea un pic mai rezonabilă.

Cristinica îmi scria 30 de sms-uri zilnic, iar dacă-i răspundeam numai la 29 dintre ele, era în pragul sinuciderii, deci ajunsese să stea călare pe conştiinţa mea.

Era o fată deşteaptă şi proastă în acelaşi timp, ceea ce sprijinea teoria conform căreia idioţenia şi genialitatea sunt culori complementare, ca galbenul şi movul.

Odată, m-a sunat să-mi latre-n ureche că mă sunase de patru ori între orele 16.00 şi 16.15, ceea ce ştiam şi eu (aveam telefon cu ecrănaş). Fusesem într-o şedinţă şi n-aveam cum să răspund, poate şi din simplul motiv că făcusem cândva greşeala asta, răspunsesem doar ca să-i spun că nu pot vorbi (sună ciudat, dar mi se păruse o idee constructivă). Iar ea îmi trântise telefonul – ştiu, îmi veţi spune că telefoanele din ziua de azi nu mai pot fi trântite, deoarece sunt „touch-screen“, dar aţi fi uimiţi să aflaţi că, dacă aruncaţi aparatul într-un perete, veţi obţine exact acelaşi efect sonor de pe vremuri, când trânteaţi receptorul în furcă.

Am mai avut o relaţie deosebit de posesivă cu cineva de la compania mea de telefonie mobilă. Din motive extrem de pasionale, agentul Marius Icsulică insista, cu lacrimi în ochi şi tremur în gât, să-i plătesc factura la timp. M-am simţit sufocată, aşa că am renunţat la această relaţie cu năbădăi şi am fugit în braţele altei companii, care nu era atât de geloasă şi, având concepţii moderne, mă lăsa să-mi fac de cap cu nota de plată, în sensul că mă ierta de câte ori achitam cu cinci zile întârziere. Ba chiar îmi spunea că mă înţelege perfect, că
n-are prejudecăţi.

Peştele de la cap se enervează

Corina avea nişte socri care, atunci când pisicile lor erau de acord, ieşeau din casă. Unde să se ducă ei? La mall? Ha, ha, ha, trăiau din pensia blagoslovită de Boc. În parc? Hm, cam mulţi copii, căţei şi coji de seminţe. La teatru? Ce glumă bună! La film? Charlize Theron îi amintea domnului socru că, însurându-se cu doamna soacră, nu făcuse chiar afacerea vieţii lui. Cea mai bună idee era să se ducă în vizită la fiu-său, soţul Corinei. Ea era deosebit de încântată, de câte ori o vedea pe soacră-sa rânjind ca leul în savană, pe pragul ei.

Odată pătrunşi în casă, începeau: de ce ţineţi becurile de la acvariu deschise, ca să plătiţi mai mult la curent? Nu, pentru că altfel crapă peştii. De ce cumpăraţi peşti care crapă? Pentru că teoria imortalităţii funcţionează doar în filmele cu psihopaţi. De ce vă uitaţi la filme tâmpite, n-aţi auzit că s-a emis noua serie „Dallas“? Ba da, însă fiul matale, mamă-soacră, susţine că e un serial pentru femei. Cum să fie un serial pentru femei, dacă e cu petrol?

Uite, de-aia s-a apucat iarăşi Sue Ellen de băut. Sticloanţa cu cocârţ a salvat-o de la depresie, era prea multă lume pe capul ei.

Întinde-i unui om un deget şi îţi ia toată mâna, cu antebraţ, braţ şi claviculă, cu tot. Sunt oameni care nu au viaţă, dar au telefon. Te sună de-ţi merg fulgii. Ce faci? Bine, mulţumesc, sunt pe budă. OK, hai să ne vedem în oraş! Stai un pic, să rezolv micuţa problemă de tranzit intestinal. OK, hai să ne vedem în zece minute. Perfect, sunt sigur că maţele mele vor fi de acord. Trebuie să te văd, nu te-am mai văzut de alaltăieri! Aşa este, mă simt vinovat, doar lasă-mă să-mi rezolv contractele cu intestinul gros şi vin negreşit către tine! Vino odată... sau mor aicea de inimă rea! Aşa că preferi să mori tu de digestie rea decât să sucombe el de nerăbdare bună.

Plouă, fugi şi apără-ţi viaţa!

Alo, de ce dracu’ nu m-ai sunat? E mami. Te sună ca să te certe că, de 25 de minute, nu mai ştie nimic de tine şi are inima pungă. Tu îi explici, pe (ne)înţelesul ei, că n-ai mai făcut nimic notabil între timp, dar intuiţia maternă nu se manipulează atât de uşor.

Au anunţat ăştia la radio că afară plouă, iar tu eşti în oraş, expus pericolului cumplit. În primul rând, e o minune că mai sunt pe lume oameni care ascultă la radio. În al doilea rând, e o minune că tocmai ţie ţi-a fost dat să fii întâiul născut al doamnei care, când aude că tună, crede că fiul ei va muri din cauza umezelii excesive. Încerci să-i explici că numai omizile mor dacă le pune cineva stropitoarea în căpăţână. Dar niciodată un suflet de mamă nu va putea fi convins că nimeni n-a fost ucis de măzăriche, pe faţa şi pe fundul pământului.

N-am avut niciodată iubiţi posesivi, poate şi pentru că mă pricep la casting. Nici beţivi n-am avut pe cap, din acelaşi duios motiv. Totuşi, sistemul nu funcţionează perfect, fiindcă aproape toţi m-au cam înşelat. În relaţiile amoroase, funcţionează tâmpitele de vase comunicante. Dacă nu e una, e alta.

Nu i-am suportat pe cei care mă întrebau ce-am avut atâta de vorbit cu tanti de la ghişeul unde mi-am depus actele pentru buletin. Le spuneam, cu frumosul sau cu răcnetul (după caz), că doamna avea limbariţă şi era sincer uimită de faptul că hârtia certificatului meu de naştere are culoarea bej, în loc de vernil, deoarece îl scăpasem cândva în mapa cu dosare vechi.

Alt nebun (pe care îl iubeam din motive învăluite în mister) mă chestiona că de ce m-a sunat contabila mea de la firmă de două ori în aceeaşi zi, că nu cumva eu am o problemă cu TVA-ul? I-am spus că am recunoscut dintotdeauna, am o problemă viscerală cu TVA-ul, dar asta nu stă în calea fericirii mele amoroase. Ce mai vaiet, ce mai zbucium! Că în general petrec prea mult timp la birou şi prea puţin timp cu mofturile lui. Că petrec prea mult timp cu fericirea mea şi prea puţin timp cu chelia lui. Că petrec prea mult timp cu dilemele mele şi prea puţin timp cu copiii din fosta lui căsnicie. Că petrec prea mult timp cu visurile mele de a fi fericită şi prea puţin timp cu mă-sa. Că petrec prea mult timp cu mine şi prea puţin timp cu paranoia lui atât de sexy.