VIDEO Cum arată protagonistele gestului care a emoţionat lumea în urmă cu 19 ani: nou-născutul care şi-a salvat sora geamănă de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surorile Jackson s-au născut prematur, în octombrie 1995. La trei săptămâni după ce s-au născut, doctorii i-au dat şanse minime de supravieţuire celei de-a doua ieşite din pântecele mamei. Avea dificultăţi de respiraţie, iar uneori crizele erau atât de grave încât se învineţea din cauza lipsei de oxigen. Însă graţie ideii unei asistente, bebeluşul în putere avea să-şi scape sora geamănă din ghearele morţii.

„Îmbrăţişarea salvatoare“, astfel a rămas în memoria unei lumi întregi fotografia în care surorile Kyrie şi Brielle Jackson apar împreună, la numai trei săpătămâni după naşterea prematură. Starea de sănătate a micuţei Brielle se înrăutăţise rapid, iar medicii nu mai aveau prea multe speranţe în ceea ce o priveşte.

În lipsa altor soluţii, unei asistente i-a venit ideea să o pună pe Kyrie, geamăna sănătoasă, în acelaşi incubator cu sora firavă. La acel moment, a fost pentru prima dată când o astfel de măsură a fost luată într-un spital din SUA, conform unui reportaj realizat de CNN. 

Asistenta a povestit că a lăsat un timp nou-născuţii împreună şi că atunci când a revenit în salon, Kyrie îşi întinsese braţul micuţ şi îşi îmbrăţişase sora bolnavă. La scurt timp, semnele vitale ale gemenei Brielle s-au îmbunătăţit şi starea sa de sănătate a evoluat pozitiv în perioada imediat următoare, timp în care gemenele au rămas alături. 

Întâmplător, martor al momentului a fost şi un fotograf de la o publicaţie locală, astfel încât povestea „Îmbrăţişării salvatoare“, cum a rămas cunoscut gestul, a ajuns să emoţioneze întreaga lume. 

image

Kyrie şi Brielle FOTO welt.de

Peste ani, televiziunea americană CNN a realizat un reportaj despre viaţa celor două gemene (în vârstă de 17 ani la momentul realizării materialului) care au cunoscut celebritatea încă de la naştere.

image

Kyrie şi Brielle (foto sus) declarau în reportajul CNN că nu concept viaţa una fără cealaltă. Cât despre faima cunoscută atât de devreme, fetelor nu le vine să creadă că sunt protagonistele unei poveşti atât de frumoase.  

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite