Cât de vitregi sunt părinţii vitregi?
0
Dacă ar exista în realitate, Cenuşăreasa şi Albă-ca-Zăpada s-ar bucura să descopere că părinţii vitregi nu sunt neapărat oamenii aspri şi nemiloşi din basme, ci mai degrabă nişte persoane obişnuite care se străduiesc să se adapteze la noua familie.
Când mama lui Ionuţ a hotărât să se recăsătorească, el avea nouă ani, era înnebunit după fotbal şi vorbea des la telefon cu tatăl său, care locuia în alt oraş. Pe Gabriel îl cunoştea de doi ani. Era bărbatul serios care îi aducea cărţi de colorat sau ceva bun de ronţăit de fiecare dată când o vizita pe mama lui.
De câteva ori s-au jucat cu mingea împreună, în curte, dar Gabriel, mai puţin sportiv, era uşor de fentat, iar asta îl distra teribil pe Ionuţ. Apoi s-a mutat la ei. „Nu a fost o tranziţie foarte dură", povesteşte Gabriel, la 10 ani distanţă. „Ionuţ era un copil cuminte şi ne înţelegeam bine, dar el era şi încă este foarte ataşat de tatăl său natural. Nu am avut niciodată pretenţia că-i voi lua locul. Am încercat să-i fiu mai mult prieten decât tată."
Gabriel îşi aminteşte însă că au existat şi momente dificile. „La vreo săptămână după ce m-am mutat la Cristina, Ionuţ m-a întrebat dacă mai stau mult la ei. Am rămas trăsnit, ce era să-i spun? El cumva înţelesese că sunt acolo într-un fel de vacanţă şi că dorm în camera mamei lui pentru că nu era loc în altă parte. Atunci ne-am dat seama că am greşit că nu i-am explicat mai bine cum stau lucrurile."
Momente delicate
Acum, familia trece din nou printr-un moment mai delicat, întrucât Ionuţ a decis să meargă la facultate în oraşul de rezidenţă al tatălui său natural şi să locuiască cu acesta. „Noi l-am sfătuit să facă facultatea la Bucureşti, că era mai aproape, dar Ionuţ a vrut să meargă la Cluj, la taică-su. Cristina e tare supărată că ştie că n-o să-l mai vadă aşa des, plus că e mai delicată treaba cu taică-său", spune Gabriel tulburat, apoi adaugă conspirativ:
„Ea şi fostul soţ nu s-au mai văzut de când era Ionuţ mic - cred că avea vreo 5 ani când s-au despărţit -, iar acum copilul vrea să meargă la el. Eu încerc să nu fiu gelos. Ştiu că ne iubeşte pe amândoi, dar, într-un fel, cred că simte că i s-a făcut o nedreptate să fie dus aşa departe de taică-său (Gabriel şi Cristina locuiesc în Piteşti - n.r.), iar acum e major şi poate să facă ce vrea."
În cartea „Convorbiri psihanalitice cu părinţii", publicată la Editura Trei, în 2004, Donald W. Winnicott acordă o atenţie specială mamelor şi taţilor vitregi care trăiesc adesea insuccesul de a relaţiona cu copiii pe care îi înfiază.
Winnicott le propune să înţeleagă ceea ce simt, atât ei ca părinţi vitregi, cât şi copiii care trăiesc momentele dificile de a vedea înlocuit unul dintre părinţi. Sfatul cel mai de preţ al psihanalistului este următorul: „Dacă suntem noi înşine, copiii noştri pot ajunge să ne cunoască. Dar dacă vom juca un rol, cu siguranţă o să fim descoperiţi când o să fim prinşi fără machiaj."
Chiar dacă nu există o formulă pentru a crea „familia perfectă", este important ca atunci când devii părinte vitreg să abordezi situaţia cu răbdare şi înţelegere pentru sentimentele tuturor celor implicaţi.
O altă poveste de succes este aceea a unei doamne stabilite în SUA. „Cosmin avea doi ani când l-a cunoscut pe actualul meu soţ. Tatăl lui biologic nu şi-a dat interesul şi nu s-a implicat în creşterea şi cunoaşterea lui, astfel că băiatul meu era foarte dornic de prezenţe masculine", scrie femeia pe forumul desprecopii.com.
„M-am recăsătorit când copilul avea 4 ani, iar acum, la 7 ani, nu concepe viaţa fără soţul meu. Iniţial, a fost destul de simplu: soţul a avut bunul-simţ să nu se implice în educaţia lui, înţelegând sentimentul de mamă-leoaică, însă, uşor-uşor, a luat atribuţii de tată. Face lecţiile cu el, îi citeşte poveşti, se ţin în braţe, iar Cosmin, deşi îi zice pe nume în faţă, în discuţiile cu alţii el este «my daddy». Eu zic că se poate, însă cu foarte multă diplomaţie de ambele părţi."
Rolul iniţial al unui părinte vitreg este acela de încă un îngrijitor adult în viaţa copilului, asemănător unui membru iubitor al familiei sau unui mentor, notează portalul Kidshealth.org. Claudiu are 12 ani, este în clasa a VI-a şi, de doi ani, are un nou tătic. Părinţii lui s-au despărţit când el avea 3 ani, iar de atunci mama lui a fost singură.
Claudiu spune că tatălui său natural nu-i pasă de el şi că nu l-a văzut şi nici nu şi-au vorbit de când i-a părăsit. Acum însă e bucuros că are un tată care se ocupă de el. L-am întrebat ce fac împreună, iar el a răspuns timid: „Păi stăm de vorbă în fiecare seară". „Şi despre ce vorbiţi?" „Despre armată, despre maşini, tot ce nu ştiu. Şi mă ajută la porumbei". Claudiu este columbofil, are 10 porumbei cu coada rotată, iar noul său tată îl ajută să aibă grijă de ei.
Graba strică treaba
O greşeală comună părinţilor vitregi este aceea de a-şi dori imediat o relaţie foarte apropiată cu copilul partenerului de viaţă. Însă relaţiile au nevoie de timp pentru a se dezvolta şi cel mai bine este să lăsaţi lucrurile să decurgă natural. Copiii, cum spunea şi Winnicott, se prind când un adult e nesincer. Cu timpul, puteţi crea o relaţie mai profundă cu copilul înfiat, şi nici măcar nu este neapărată nevoie să semene cu relaţia pe care acesta o are cu părintele natural.
Toţi părinţii întâmpină dificultăţi din când în când. Însă, dacă sunteţi părinte vitreg, acele dificultăţi atârnă parcă şi mai greu. Totuşi, în asemenea momente, este important să daţi întâietate nevoilor celor mici. Iar copiii au nevoie de dragoste, de afecţiune şi, peste toate, de reguli consistente. Dacă le oferiţi cadouri care nu sunt meritate prin note bune sau comportament adecvat, veţi ajunge la situaţia în care veţi simţi că le cumpăraţi dragostea.
De asemenea, dacă vă simţiţi vinovat că îi trataţi diferit pe copiii biologici faţă de cei vitregi, nu vă recompensaţi prin cadouri către cei din urmă. Mai bine gândiţi-vă cum să faceţi să îi trataţi egal. Indiferent care sunt circumstanţele situaţiei familiale, probabil veţi întâmpina şi obstacole în relaţia cu un copil din altă căsătorie, însă, de cele mai multe ori, relaţia se îmbunătăţeşte pe măsură ce ajungeţi să vă cunoaşteţi.
Ce afectează relaţia
Copiii care se află în doliu după un părinte decedat sau suferă după divorţul părinţilor naturali au nevoie de timp să se vindece înainte de a putea accepta un nou părinte. Pentru cei ai căror părinţi sunt încă în viaţă, faptul că unul dintre ei se recăsătoreşte poate însemna sfârşitul speranţei că aceştia se vor împăca şi se vor reuni. Realitatea unui alt mariaj îi poate face pe copii confuzi şi chiar furioşi.
Alte cauze sunt: vârsta copiilor (cei mici se adaptează mai uşor), de cât timp îi cunoaşteţi (cu cât mai veche relaţia, cu atât mai bună), de cât timp durează relaţia cu părintele care îl îngrijeşte, cât de bine se înţelege părintele natural cu fostul partener (copiii se adaptează mai uşor la un nou părinte atunci când părintele absent nu este vorbit de rău).
Se încarcă comentariile...
