10 metode eficiente pentru dezvoltarea creierului copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există conexiuni neuronale care dacă nu sunt stimulate în anii copilăriei se pierd definitiv. Dezvoltarea creierului copiilor începe, în primul rând, prin obiceiurile zilnice insuflate de părinţi.

Oferindu-i copilului experienţele de care are nevoie, poţi creşte şansele la o dezvoltare sănătoasă a creierului acestuia. Rezultate se vor vedea în abilităţile lingvistice, raţionament şi planificare, scrie littlethings.com.

Există lucruri simple pe care le puteţi face în fiecare zi pentru a vă ajuta copilul să devină un adult bine pregătit din punct de vedere mental şi emoţional:

Dialogul intern pozitiv

Acest lucru poate îmbunătăţi considerabil performanţa intelectuală. Învăţaţi-vă copilul să elimine dezbaterile negative şi să-şi construiască încrederea în sine, arătându-i cum să practice dialogul intern pozitiv. Amintiţi-le să îşi spună: „Pot să fac asta. O sa fie bine!“; „Voi depune tot efortul ca să iasă bine“; „Ştiu că pot continua să-mi îmbunătăţesc abilităţile orice s-ar întâmpla.“ Acest lucru va motiva foarte mult copilul.

Gimnastica mintală

Practicaţi împreună jocuri care stimulează mintea, în special cele de strategie, bazate pe concentrare, abilităţi de rezolvare a problemelor, raţionament şi răbdare. Copiii se vor distra şi, în acelaşi timp, îşi vor antrena creierul.

Încurajaţi cititul

Nu numai că cititul antrenează mintea, dar sporeşte atenţia, dezvoltă vocabularul şi întăreşte memoria. În plus, cititul ajută copilul să se relaxeze după o zi de şcoală, joacă sau activităţi intense.

Interacţiuni verbale la domiciliu

Conversaţiile îi ajută pe copii să îşi dezvolte abilităţile lingvistice. Interacţiunea verbală este critică între 16 şi 26 de luni, când limbajul copilului se dezvoltă cel mai rapid. Dar, indiferent de vârstă, este important să vă faceţi timp să discutaţi cu copiii în mod regulat. Există atât de multe subiecte de discutat, cum ar fi sentimentele, ideile, şcoala, prietenii, interesele, amintirile şi evenimentele curente. Faceţi un efort să adresaţi întrebări deschise, pentru a-i ajuta să se exprime.

Crearea unui mediu stimulativ

Ştiaţi că pur şi simplu fiind generos cu îmbrăţişările pe care le oferiţi copiilor dvs. îi ajutaţi să îşi dezvolte capacitatea de a procesa eficient informaţiile? Puteţi crea un mediu stimulativ şi prin citirea poveştilor înainte de culcare, vizite la bibliotecă sau la librărie, participarea la evenimente culturale precum piese de teatru sau concerte, muzee şi grădini zoologice.

Hrăniţi mintea

Alimentaţia joacă un rol important în îmbunătăţirea abilităţilor mentale ale copilului. Citricele îmbunătăţesc memoria, ouăle conţin vitamine care ajută la întărirea memoriei, peştele conţine grăsimi importante pentru creier, legumele verzi protejează celulele creierului împotriva oboselii, iar cerealele integrale sunt excelente pentru creşterea performanţelor mentale.

Introduceţi muzica în programul zilnic

Muzica şi ritmul pot spori performanţa academică a copilului. Mulţi copii consideră că este mai uşor să se concentreze asupra temelor în timp ce ascultă muzică instrumentală. Mai mult, un studiu al Universităţii Northwestern a arătat că elevii care iau lecţii de muzică îşi sporesc puterea procesării neuronale.

Activitatea fizică

Activitatea fizică (inclusiv jocul sportiv) stimulează fluxul sanguin în creier. Oxigenarea sângelui sporeşte claritatea, concentrarea, viteza de gândire, creativitatea, energia mentală şi emoţională şi abilităţile de rezolvare a problemelor.

Detoxificarea electronică

Ştiaţi că laptopurile, jocurile video, smartphone-urile, tabletele şi televizorul sunt asociate cu stresul? Acesta este în strânsă legătură cu problemele cognitive, de dispoziţie şi de comportament, precum şi cu sănătatea fizică. Exersaţi detoxifierea electronică regulat pentru a oferi creierului odihna necesară pentru o resetare naturală.

Relaxare

Relaxarea este un ingredient cheie pentru menţinerea sănătăţii mintale, fizice, emoţionale şi spirituale, astfel că este o abilitate importantă pe care trebuie să o predăm copiilor. Şi nu uitaţi că cei mici au nevoie de minimum 10 ore de somn în fiecare noapte.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite