„Noua carte «Răzbunarea poartă Prada» nu are nicio legătură cu moda”

Noua carte a autoarei Lauren Weisberger, lansată în această lună în America şi Europa, continuă acţiunea best-seller-ului „Diavolul se îmbracă de la Prada”, apărut în 2003 şi ecranizat în 2006. În ciuda succesului primului volum, cel de-al doilea nemulţumeşte oamenii din industria modei, pe motivul incorectitudinii cu care sunt înfăţişaţi.

După lansarea filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada”, imaginea din spatele industriei modei era stabilită pentru publicul larg: fete extrem de slabe, pe tocuri stiletto, stilişti gay şi şefi în stilul Annei Wintour, portretizată ca o adevărată vrăjitoare în graţiile căreia nu se poate intra.

Ambele cărţi aparţin fostei asistente a redactorului-şef „Vogue” America, Anna Wintour. Dincolo de barierele industriei modei, este un fapt cunoscut că Weisberger povesteşte întâmplări din cariera sa la „Vogue”, sub anonimatul legal al numelor fictive oferite.  

„De fiecare dată când mă întâlnesc cu colegi din liceu sau facultate şi le spun cu ce mă ocup, am parte de acest scenariu. Şi pentru a mia oară trebuie să repet că, deşi este un pic de adevăr în unele stereotipii, majoritatea oamenilor care lucrează în industria modei sunt inteligenţi, extrem de creativi şi, mai ales, foarte muncitori”, spune editorul de modă Maya Singer.

Există un adevărat fenomen al culturii pop care răspândeşte această imagine a modei ca o cameră plină de viespi. În filmul „Funny Faces”, cu Audrey Hepburn, apărut în 1957, cei care lucrau în domeniul modei sunt înfăţişaţi drept superficiali inegalabili, oameni cărora le pasă doar de ce este nou şi glamour. Dar totul era sub forma unei parodii ieftine. La fel cum a fost şi în cazul serialului britanic „Absolutely Fabulous”, unde era greu de confundat umorul cu realitatea.

„Astăzi, toate programele TV de modă creează tot soiul de confuzii,  dar nu la nivelul la care oamenii din respectivele show-uri ajung să creeze propriile caricaturi. Cazul lui Heidi Klum, care încearcă o imitaţie ieftină a Annei Wintour când dă afară concurenţi de la «Project Runway»”, explică Singer.

Punctul culminant al falsei reprezentări a venit odată cu „Diavolul se îmbracă de la Prada”, care a dat glas tuturor prejudecăţilor şi clişeelor despre industrie. Asta doar pentru că adevărurile erau raportate direct de la sursă. Iar cartea care tocmai a apărut pe rafturile librăriilor continuă aceeaşi linie cu succes, de vreme ce prima dată a ieşit atât de bine.

Kelly Cutrone, femeia care se ocupă de tot ce înseamnă relaţii publice pentru Prada, crede că este o situaţie cu două tăişuri. „Pentru mulţi oameni, acestea nu sunt adevăruri exagerate. Gândeşte-te când stai la coadă la aeroport şi în faţa ta este un PR din industria modei care ţipă că nu este îndeajuns de multă apă de cocos pe platoul de filmare. Eu am fost genul acela de PR”, spune Cutrone.

„Realitatea stă în ochii celui care priveşte. Ridicolul este cel mai uşor de perceput. Dincolo de asta, sunt doar chestii specifice modei. Ceea ce mulţi consideră a fi răutate tipic industriei fashion este doar atenţia sporită la detalii. Să ajungi să lucrezi la un anumit nivel în modă, trebuie să vezi subtilităţile pe care majoritatea oamenilor nu le văd. Asta înseamnă, pentru un fotograf sau art director, să alegi cea mai bună variantă din sute care arată aproape la fel”, explică ea.

„Vorbim de o industrie extrem de precisă. Toată lumea lucrează să obţină frumuseţea, acest concept complet intuitiv. Îţi iese sau nu. Şi când nu-ţi iese, rămâi în urmă, pentru că este una dintre cele mai competitive industrii. Vorbim de atât de multe miliarde, că le-am pierdut urma.”

Acţiunea din „Răzbunarea poartă Prada” are loc la un deceniu după ce Andy Sachs s-a despărţit de Miranda Priestly. Andy este acum redactorul-şef al unei reviste independente pentru mirese, „The Plunge”, fiind pe care să se mărite chiar ea. Când Miranda Priestley îşi face din nou apariţia, de această dată, ca director editorial al unei edituri de lux. Iar Miranda se întoarce cu un plan: să cumpere revista lui Andy. Iar de aici, „dramele” din lumea modei încep.

Doar că, din ce reiese, personajul antagonic nu este Miranda, ci chiar Andy Sachs, care şi zece ani mai târziu, are coşmaruri cu fosta ei şefă. Vrea să refuze oferta făcută, dar nu poate, nu ştie cum. Iar Miranda este diabolică. Punct.

„Accentul pică pe faptul că Andy este drăguţă, iar Miranda nu. Munca şi determinarea celor două personaje nu cântăresc nimic. Tot ce contează este că Miranda este rea”, spune Singer. „Personajul bun este îngropat în propria nesiguranţă de sine, în timp ce personajul rău, cel care excelează în munca sa, este rău”, conchide editorul de modă.