„Cântecul de lebădă“ al Giselei: ce urmează după retragerea celui mai bine plătit topmodel din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Sfârşitul unei ere“, astfel a titrat presa internaţională retragerea de pe podiumurile prezentărilor de modă a celui mai bine plătit topmodel al momentului, Gisele Bündchen. Brazilianca întregeşte şirul modelelor care au scris istorie în modellingul internaţional, alături de Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Naomi Campbell sau Kate Moss.

Pasionaţii modei vor reţine cu siguranţă ziua de 15 aprilie 2015, când supermodelul Gisele Bündchen a părăsit prezentările de podium pentru a se dedica familiei, soţului (n.r. - jucătorul de fotbal american Tom Brady) şi celor doi copii, dar şi altor proiecte profesionale pe care le are în plan, după cum a declarat într-un interviu al agenţiei franceze de presă AFP.  Ultima sa defilare a avut loc în cadrul Săptămânii Modei de la Sao Paolo, în Brazilia, moment emoţionant care i-a adus lacrimi în ochi vedetei de 34 de ani.

După o carieră de 20 de ani, topmodelul a urcat pentru ultima dată pe un podium de modă în cadrul prezentării colecţiei Colcci, brand cu care a colaborat încă de la debutul ei în această branşă, la numai 14 ani. Bündchen a rămas fidelă peste ani celor care a lansat-o şi a încercat, chiar şi după ce a devenit celebră, să susţină prin prezenţa în show-uri de modă industria vestimentară din ţara sa natală.

image

„Sunt recunoscătoare că la 14 ani mi s-a oferit şansa de a începe această călătorie. Astăzi, după 20 de ani petrecuţi în această industrie, este un privilegiu să aleg ultima prezentare în care voi defila şi să continui să lucrez în alte ramuri ale acestei afaceri“, a precizat Gisele Bündchen într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, alături de o fotografie care o înfăţişează la debutul său pe podiumul de modă, pe când era numai o copilă.

O decizie inteligentă

Bündchen a purtat în timpul ultimei sale prezentări trei ţinute diferite, printre care şi o pereche de jeanşi cu un tricou alb fără mâneci, pe care era imprimată o fotografie cu ea în timp ce face yoga. La finalul defilării, toate celelalte modele i s-au alăturat, îmbrăcate în tricouri albe pe care era imprimat chipul vedetei braziliene, un omagiu adus carierei acesteia.

"În mod automat, trupul meu îmi spune dacă ceea ce fac merită efortul depus şi mi-a cerut să mă opresc. Îmi respect trupul şi este un privilegiu să poţi să te retragi atunci când vrei. Retragerea mea va face loc pentru celelalte proiecte pe care le voi dezvolta", a declarat Gisele Bündchen într-un interviu pentru ziarul brazilian „Folha de Sao Paulo“.

"Este minunat că părăseşte podiumul când încă se află în culmea succesului. Este o decizie inteligentă“, a declarat la rândul său Dilson Stein, impresarul de talente care a descoperit-o pe frumoasa cu origini germane în cadrul unui curs de modelling din 1994, susţinut în oraşul Horizontina. Stein şi-a reamintit cât de impresionat a fost din prima clipă de adolescenta cu păr lung şi blond, cu piele bronzată şi corp atletic. 

image

Cariera lui Bündchen a prins avânt în perioada în care erau pe val modelele extrem de slabe, de tipul faimoasei britanice Kate Moss. În iulie 1999 a fost numită de editorii „bibliei modei“, cu prilejul apariţiei sale pe coperta revistei „Vogue“, imaginea „reîntoarcerii modelului sexy“, cu trimitere la generaţia lui Naomi Campbell. Acela a fost şi anul în care a câştigat pentru prima oară râvnitul trofeu „Modelul Anului“, distincţie oferită de canalul de televiziune VH1 şi publicaţia „Vogue“.

Criticul de modă Alin Gălăţescu consideră că Bündchen a ajuns să fie considerată urmaşa generaţiei de aur a topmodelelor, din care fac parte Naomi Campbell, Cindy Crawford sau Claudia Schiffer, graţie atenţiei publice focalizate intens pe ea. „Gisele, la fel ca şi Kate Moss, nu face propriu-zis parte din epoca de aur a modelelor, dar Moss a reuşit, la rândul ei, să devină un model al tuturor timpurilor. Însă Gisele, faţă de Kate Moss, a devenit cel mai de succes model datorită instinctului financiar foarte bun, al echilibrului din viaţa personală şi profesională. Şi-a gestionat foarte bine averea, a avut contracte constant, s-a înţeles bine cu clienţii, ceea ce nu s-a întâmplat întodeauna la Moss. Nu degeaba Gisele este cel mai bogat model din lume. Ea este dovada că şi în meseria asta este nevoie de disciplină, continuitate, dincolo de calităţile fizice.

„Regele Midas al modei“

Retragerea lui Gisele Bündchen de pe podiumurile de prezentare echivalează şi cu încetarea contractului cu renumitul brand american de lenjerie intimă Victoria’s Secret. Brazilianca a făcut parte dintre „îngerii“ Victoria's Secret încă din 1999, cu opt apariţii la activ. În postura de „înger“, Gisele a etalat pe podium, în 2000, cel mai scump sutien-bijuterie realizat de brandul amintit, în valoare de 15 milioane de dolari.

Topmodelul a prezentat pentru cele mai importante nume din moda internaţională, precum Balenciaga, Carolina Herrera, Louis Vuitton, Valentino, Versace sau Alexander Wang, ultima defilare importantă fiind cea pentru colecţia primăvară-vară 2015 de la Chanel, toamna trecută, la Paris. Până şi temutul redactor-şef al publicaţiei „Vogue” din SUA, Anna Wintour, o apreciază în mod deosebit. De referinţă rămâne o postare a sa din din 2010, pe contul de Twitter, în care explică care este cel mai important atribut al unui model. „Gisele Bundchen, alături de Kate Moss, reprezintă un fenomen. Mi-aş dori ca modelele să înţeleagă că trebuie să aibă personalitate.“

image

„Fenomenul“ la care s-a referit Wintour poate fi privit şi din punct de vedere financiar. Numai anul trecut, Gisele Bündchen a apărut în şaisprezece campanii publicitare, ceea ce s-a contabilizat în venituri de 47 milioane de dolari, potrivit revistei „Forbes“, fiind desemnată, pentru al optulea an consecutiv, cel mai bine plătit manechin din lume. Averea sa este estimată la aproape 400 de milioane de dolari, iar în 2012, ediţia italiană a revistei „Vogue“ o ridica la rangul de „rege Midas al modei“, care transforma în aur tot ceea ce atinge.

Comparaţia măgulitoare a fost bazată pe cifre care arătă că în 2012, după ce compania de retail vestimentar C&A a încheiat contract de reprezentare în Brazilia cu Gisele Bündchen, pentru realizarea unor reclame pentru televiziune, vânzările au crescut cu 30% . Popularitatea de care supermodelul se bucură în lumea întreagă este şi „motorul“ afacerilor personale clădite de aceasta, cum este linia de încălţăminte de plajă comercializată prin intermediul brandului Ipanema. În numai trei ani după lansarea din 2001, afacerea a ajuns să valoreze 30 de milioane de dolari, un procent din profit fiind destinat cauzelor umanitare cărora Bündchen li se dedică.

Ce se ascunde în spatele retragerii

Celebritatea înseamnă şi putere de influenţă în cele mai diverse domenii, lucru demonstrat de titlul neoficial „Cei mai frumoşi sâni din Brazilia“, pe care supermodelul l-a primit în anul 2000 din partea presei internaţionale. Conform unor statistici referitoare la numărul de operaţii estetice efectuate în anul respectiv, 36.000 de intervenţii de remodelare a sânilor ar fi avut drept sursă de inspiraţie bustul frumoasei brazilience. Cu doi ani înainte, topmodelul făcuse furori în prezentarea pentru primăvară-vară de la Alexander McQueen, când a defilat pe podium în sânii goi, acoperiţi doar cu strat alb de vopsea.

image

Ca o concluzie, criticul Alin Gălăţescu crede că retragerea lui Bündchen într-un punct culminant al carierei este o bună mişcare de marketing, care se va răsfrânge pozitiv asupra viitoarelor sale proiecte. „Nu catwalk-ul (podiumul de modă - n.r.) este cea mai bănoasă parte a meseriei de model. Cel mai mult se câştigă din campaniile de imagine şi din proiectele personale. Gisele are, la fel ca modelele Mădălina Ghenea sau Catrinel Menghia, un corp atletic, cu forme, potrivit mai degrabă pentru campanii de imagine, pentru lenjerie intimă, pentru fotografie, mai puţin pentru podium.“

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite