Un psiholog român explică în ce fel ne sabotăm singuri fericirea

Un psiholog român explică în ce fel ne sabotăm singuri fericirea

O relaţie echilibrată între doi adulţi aduce creştere şi are la bază încredere şi susţinere. Acest echilibru presupune deschidere şi răbdare pentru a înţelege atât nevoile personale, cât şi pe cele ale partenerului.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), atunci când doar unul oferă, se creează un dezechilibru pe balanţa relaţiei. Dacă unul trage într-o direcţie şi celălalt vrea să rămână pe loc, se naşte presiunea, iar când lipsesc susţinerea sau comunicarea, se naşte frustrarea.

„Atâta timp cât o relaţie ne ţine pe loc sau, din contră, ne trage în jos, ea devine o oportunitate de învăţare a unei lecţii, în cel mai bun caz. Uneori e bine să trecem şi prin acestea. În acelaşi timp, e important să ştim când să ne oprim, să mulţumim pentru lecţie ca mai apoi să dăm drumul şi să mergem mai departe. Cu cât insistăm mai mult să nu învăţăm lecţia şi ne încăpăţânăm să ţinem de ceva ce nu funcţionează, cu atât mai mult ne limităm reciproc“, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Relaţiile toxice sabotează fericirea noastră şi a celor din jur

Prin decizia conştientă de a ne agăţa de o relaţie în care ştim că nu suntem fericiţi, facem în mod asumat rău, nouă şi partenerului. „Dacă ne încăpăţânăm să rămânem în relaţii toxice, ne limităm şansele de a întâlni persoana care ne-ar putea face fericiţi cu adevărat şi ţinem şi cealaltă persoană departe de cineva alături de care chiar ar putea fi fericită. Dacă ne complacem într-o relaţie care nu mai funcţionează, sabotăm fericirea noastră şi a persoanei de lângă noi. Vei putea găsi liniştea şi să îţi împarţi fericirea cu altcineva în momentul în care îţi asumi să mergi mai departe, dând drumul la ceea ce nu mai este de mult pentru sufletul tău“, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: