Divorţul ar putea apărea ca rezultat al moştenirii genetice, potrivit unui studiu recent: explicaţia oamenilor de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou studiu concluzionează că divorţurile s-ar putea moşteni genetic FOTO Getty Images
Un nou studiu concluzionează că divorţurile s-ar putea moşteni genetic FOTO Getty Images

Divorţul se moşteneşte genetic, este rezultatul unui studiu recent, iar acest lucru ar trebui luat în vedere atunci când un cuplu căsătorit ar vrea să se despartă în mod legal, sunt de părere specialiştii.

Rezultatele unui studiu realizat recent de un grup de cercetători americani de la Virginia Commonwealth University (VCU), în colaborare cu Lund University din Suedia, dezvăluie faptul că divorţul în familie ar putea fi moştenit genetic, scrie publicaţia The Independent

Se cunoaşte faptul că în cazul unei familii în care părinţii sunt divorţaţi şi copiii acestora vor avea tendinţa să renunţe mai uşor la o căsnicie, în viitor, decât copiii ai căror părinţi încă trăiesc împreună. Acest lucru a fost pus în baza mediului în care aceşti copii au crescut, dar şi în baza faptului că divorţul a devenit o acţiune absolut normală pentru ei, ba chiar a constituit un exemplu. 

Noul studiu a constatat că legătura între divorţ şi părinţii alături de care au crescut nu există pentru copiii adoptaţi, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca predispoziţia spre divorţ să se moştenească genetic. Astfel, probabilitatea divorţului pentru copiii adoptaţi se apropie mai mult de părinţii lor biologici decât de părinţii lor adoptivi.

„Am încercat să răspundem la principala întrebare a tuturor cuplurilor: «De ce divorţurile se întâmplă în lanţ, în familia extinsă?»“, explică autoarea studiului, dr. Jessica Salvatore. „În prezent, cea mai mare parte a dovezilor privind motivul pentru care divorţul se desfăşoară în familii, în generaţii diferite, indică faptul că, atunci când un copil creşte alături de părinţi divorţaţi, angajamentul şi abilităţile interpersonale necesare pentru o căsătorie trainică scad considerabil“, declară cercetătoarea.

De asemenea, Jessica Salvatore le sugerează psihologilor specializaţi în terapie de cuplu să îi ghideze pe cei care apelează la ajutorul lor spre a explora trăsăturile de personalitate moştenite genetic, precum nivelul de negativitate şi de toleranţă ale celor doi parteneri, rezultate din familiile în care au crescut înainte de a se căsători. 

Kenneth Kendler, doctor şi co-autor al studiului menţionat, descrie această descoperire ca fiind una extrem de „însemnată“. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite