Regus şi Rinspeed rafinează conceptul de maşină autonomă, transformând habitaclul într-un spaţiu de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Rinspeed
FOTO Rinspeed

În urma unui parteneria încheiat de constructorul auto Rinspeed şi furnizorul de spaţii de lucru flexibile Regus va rezulta un nou concept de automobil autonom, botezat XchangE, care va permite pasagerilor să transforme habitaclul maşinii într-un birou mobil.

Prototipul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva şi conform proiectanţilor reprezintă un mare pas în eficientizarea transportului şi eliminarea timpilor morţi petrecuţi la volan de persoanele implicate în afaceri. Practic, acestea vor avea la dispoziţie o a treia locaţie de lucru, în afara biroului sau a spaţiului personal de locuit.

Designul inovativ al maşinii XchangE permite celor două scaune din faţă să se rotească spre spate, creând un spaţiu de şedinţe pentru patru oameni. Sistemele de infotainment permit pasagerilor să se conecteze la "birou", să lucreze productiv sau să realizeze o prezentare. Rezultatul este un spaţiu confortabil şi confidenţial care transformă orice timp irosit în trafic în timp productiv.

Regus Rinspeed 4

Un alt atu al conceptului este reprezentat de transferul timpului de lucru de acasă către biroul mobil, permiţând astfel persoanelor ocupate să dedice mai mult timp viaţii de familie.

Studiul Regus, realizat pe plan mondial, a cuprins peste 20.000 de oameni din domeniul afacerilor, 75% dintre aceştia fiind de părere că modul de lucru flexibil sporeşte productivitatea şi că XchangE ar putea reprezenta un pas important în evoluţia afacerilor.

Integrarea conceptului în realitate

Prin intermediul acestei maşini, Regus completează celelalte inovaţii ale sale menite să ajute oamenii să lucreze flexibil. Strategia sa, Regus Express, a introdus deja facilităţile de intrare pentru companii şi spaţii de lucru în reţeaua de drumuri, autostrăzi şi alte centre de transport – inclusiv gări, staţii de service de pe autostrăzi şi, printr-un program pilot cu Shell, în staţiile de benzină din Berlin.

Andre Sharpe, Director Global al departamentului Regus de dezvoltare a produselor şi afacerilor, a precizat: „Regus s-a dedicat de mult timp dezvoltării domeniului ocupaţional. Acum, această maşină inovatoare va transforma timpul irosit în timp productiv”.

„Oamenii lucrau deja în deplasare, mulţumită Regus. Acum, cu ajutorul XchangE, reţeaua cu a treia locaţie de lucru de la Regus ar putea include chiar maşina şi carosabilul. Un consultant sau un reprezentant de vânzări se încadrează în 7-8 ore productive de lucru pe zi, utilizând un vehicul autonom, centrele Regus de pe autostrăzi şi reţeaua noastră de centre de afaceri. Aceasta este o altă ilustrare a angajamentului Regus faţă de activitatea de revoluţionare a locului de muncă.”

Regus Rinspeed 2

Frank M. Rinderknecht, fondator şi CEO Rinspeed Inc, adaugă: „Maşinile autonome nu mai necesită şoferi pentru a supraveghea drumul, astfel încât există şansa de a utiliza mai eficient timpul lor. Experienţa Regus în a ajuta oamenii să lucreze mai productiv şi mai flexibil îl face un partener ideal pentru dezvoltarea acestui concept nou.”

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite