Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, organizează cea de-a noua ediţie a programului de educaţie rutieră MobileKids

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mobilekids mercedes benz

Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, organizează  cea de-a noua ediţie a programului de educaţie rutieră MobileKids, o iniţiativă Daimler. Dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, programul constă în cursuri interactive de informare privind siguranţa rutieră. Ediţia curentă, derulată în anul şcolar 2019-2020, va implica aproximativ 3.000 de elevi din 20 de şcoli din Bucureşti.

„În cadrul Mercedes-Benz, considerăm siguranţa o prioritate pentru toţi participanţii la trafic şi considerăm că educaţia rutieră are un rol esenţial în formarea unui comportament responsabil în trafic. Cu sprijinul partenerilor de la Organizaţia Salvaţi Copiii ne adresăm copiilor într-un format adaptat categoriei lor de vârstă, transformându-i în viitori cetăţeni responsabili. Mercedes-Benz este unul dintre pionierii inovaţiei şi siguranţei în domeniul auto, iar programul MobileKids reprezintă un pas firesc în strategia noastră de a contribui la un mediu rutier sigur.”, a declarat Martin Schulz, Managing Director Passenger Cars şi CEO Mercedes-Benz România.

„România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accidentelele rutiere pietonale, conform celor mai recente date Eurostat, astfel că o iniţiativă precum MobileKids reprezintă un demers necesar de prevenţie. Suntem bucuroşi că putem contribui, alături de Mercedes-Benz, la informarea şi responsabilizarea copiilor.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Printre lucrurile învăţate de copii se numără: semnele şi regulile de circulaţie, folosirea corectă a centurii de siguranţă, precum şi a echipamentului necesar pentru utilizarea bicicletei, trotinetei sau a rolelor.

mobilekids mercedes benz

Suportul de curs este completat de cartea „Moki – Aventură  în oraşul Brambureala”, scrisă de Mihaela Coşescu şi ilustrată de Maria Băşea. Naraţiunea este un fantasy în care Moki, eroul programului MobileKids, însoţit de doi copii, porneşte într-o călătorie printr-un portal care îi duce în oraşul Brambureala, unde a fost o furtună şi toate semnele de circulaţie au fost amestecate. Moki le cere ajutorul copiilor pentru a salva oraşul, astfel încât oamenii să circule în siguranţă.

Povestea are rolul de a încuraja elevii să conştientizeze importanţa semnelor de circulaţie şi să înteleagă cât de necesare sunt pentru siguranţa în trafic.

Imagine indisponibilă

MobileKids – siguranţa este pe primul loc

Campania MobileKids este o iniţiativă globală a Daimler, lansată în 2001 la nivel internaţional, dedicată elevilor cu vârste cuprinse între şase şi zece ani. Scopul programului este creşterea nivelului de educaţie rutieră a participanţilor la trafic încă de la vârste fragede şi responsibilizarea acestora, prin deprinderea şi adoptarea unui comportament adecvat în maşină, în mijloacele de transport în comun sau pe stradă.

Programul a debutat în România în anul 2013, iar pe parcursul primelor opt ediţii ale campaniei, aproximativ 23.500 de elevi au fost ajutaţi să înţeleagă, să  deprindă şi să aplice corect regulile de circulaţie şi de siguranţă  rutieră.

Imagine indisponibilă
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite