Lexus RX, primul crossover de lux, primeşte un upgrade masiv

Lexus RX, primul crossover de lux, primeşte un upgrade masiv

Noul Lexus RX, ajuns la a patra generaţie, beneficiază de îmbunătăţiri suplimentare aduse printr-o serie de modernizări de proiectare, tehnice şi dinamice, care depăşesc cu mult nivelul obişnuit al modificărilor implementate în ciclul mediu de viaţă al unui produs.

Ştiri pe aceeaşi temă


Vorbim despre un upgrade masiv, ceva mai mult decât un facelift natural în ciclul de viaţă al unui model. La nivel exterior putem bifa mici restilizări - faruri redesenate, zona inferioară a barei faţă care nu mai găzduieşte lămpile de ceaţă şi bara spate. 

La interior notăm adoptarea unor noi scaune faţă. 
Actuala generaţie a modelului RX a fost proiectată pentru a maximiza spaţiul interior, în special pentru ocupanţii banchetei spate. Datorită noului cadru de susţinere al scaunelor faţă, pasagerii spate beneficiază de un spaţiu mai generos la nivelul genunchilor, cu 20 mm mai mare decât generaţia anterioară. În acelaşi timp, pentru a permite şoferului şi pasagerului faţă să-şi găsească poziţia optimă a scaunului, intervalul de reglare pe înălţime a fost crescut cu 15 mm.
Noul Lexus RX este disponibil în varianta de motorizare hibrid cu auto-încărcare – RX 450h. Aceasta presupune un propulsor V6 benzină, de 3,5 litri, cu injecţie directă, aspirat cu ciclu Atkinson, ce livrează 193 kW (262 CP) la 6.000 rpm şi un cuplu de 335 Nm la 4.600 rpm şi două motoare electrice, unul pe puntea faţă de 123 kW (167 CP) şi 335 Nm şi unul pe puntea spate de 50 kW (68 CP) şi 139 Nm şi o baterie de înaltă tensiune (650 V). Trenul de rulare al noului RX 450h generează o putere maximă de 313 CP, transpusă într-o acceleraţie 0-100 km/h de 7,7 secunde şi o viteză maximă de 200 km/h. În acelaşi timp, tehnologia Lexus Self-Charging Hybrid permite atingerea unor valori de consum şi de emisii CO2 impresionante – 7,6-7,9 l/100 km, respectiv 173-180 g/km în ciclu combinat (testare WLTP).
Preţurile noului Lexus RX pentru România pornesc de la 57.500 euro (fără TVA), respectiv 68.425 euro (TVA inclus) – care reprezintă preţurile echipării versiunii RX 450h Business.
 
Acest nivel de echipare foloseşte o tehnologie de propulsie self-charging hybrid, compusă dintr-un motor V6 pe benzină, de 3,5 litri, aspirat, cu ciclul Atkinson (care dezoltă o putere maximă de 262 CP şi un cuplu de 335 Nm) şi motoare electrice integrate în transmisia automată, fără trepte, cu 235 CP putere şi cuplu de 474 Nm.
Sistemul hibrid de înaltă performanţă dezvoltă o putere maximă de 313 CP conform DIN, la un consum combinat de combustibil de numai 7,6 l/100 km şi emisii de CO2 de doar 173 g/km (testare WLTP).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: