După cursa de la Kyalami mi-am propus să evit pe cât posibil contactele în timpul manşelor cu alţi concurenţi... chiar dacă doar virtual, tot mă durea să văd caroseria lui E30 julită, şifonată, avariată...

Ultima etapă a fost găzduită de Brands Hatch, un alt templu al curselor de turisme. Primele 3-4 tururi de încălzire m-au dus la un 1:40,200. În principiu, versiunea de GP, cu o lungime de 3.915 metri, are un desen destul de simplu. Marea provocare o reprezintă primul viraj  - Paddock Hill Bend – un viraj de dreapta, în coborâre, denivelat... un viraj despre care nu pot spune că l-am învăţat până la nivelul în care să-l negociez similar la fiecare trecere. Eram pe acolo, reuşeam să trec prin el fără să sar în zona de nisip. Probabil aş putea bifa întreg complexul de început al circuitului la capitolul provocare... până la ieşirea din virajul Graham Hill.

După tururile iniţiale mi-am zis că voi putea ajunge la un 1:38... cu ceva efort la un 1:37... probabil. La un 1:38,641 am ajuns destul de repede. M-am luptat puţin cu acest prag, cred că preţ de vreo două zile, apoi un mic moment de iluminare m-a dus la 1:37,386. Deja începusem să accept că pe aici voi termina sesiunea de antrenamente şi calificări pentru cursa de la finalul săptămânii. Problema a venit de la restul concurenţilor care au început să semneze timpi tot mai buni, şi vedeam cum Server 2 începe să fie un fel de Fata Morgana. Aşa că înapoi pe circuit. Pe undeva ştiam că există o versiune mai bună a mea dată de server care îmi afişa şi timpul ideal care l-aş putea obţine prin adunarea celor mai bune sectoare.

Am luptat puţin, până la 1:36,691 am ajuns scăzând sutime cu sutime. Un exerciţiu bun pentru că m-a antrenat pentru un ritm de cursă rapid... evident pentru nivelul meu de competenţă. Chiar dacă ştiam că sunt capabil de un 1:36,200... nu am mai continuat în clipa în care am fost sigur de calificarea pe Server 2. Şi uite aşa mi-am confirmat că evoluţia în Racing League România este reală, nu un accident de weekend. Adevărat, au fost iarăşi piloţi mai rapizi care au stat pe margine, plătind păcatele de la Kyalami... dar aşa este în motorsport.

Deja mi-am creat un ritual înaintea cursei, îl respect şi de această dată. În calificări mă aşteptam să termin undeva în zona locurilor 20-22, dar spre plăcuta mea surpriză am terminat pe poziţia a treisprezecea. Destul de bucuros, uşor crispat, urma să fiu în mijlocul plutonului, acolo unde se întâmplă lucruri. În altă ordine de idei, una din atenţionările cu un oarecare caracter umoristic, de la începutul fiecărei manşe, este să fii atent să ai roţile drepte... pentru că au fost cazuri când concurenţi au plecat din grilă cu roţile faţă virate... şi au devenit subiect de glumiţe. Eram unul dintre cei care zâmbeau uşor ironic la astfel de avertismente... cum să nu fiu atent la volan...

Manşa 1

Cuminte pe grilă, aştept să se stingă luminile roşii, plec destul de bine, deci să nu forţez vreo depăşire, să nu speculez vreo breşă pentru a nu provoca vreo coliziune... vine primul viraj... şi aşa de sănătos frânez eu din ambreiaj, că nu am înţeles cum şi de ce m-am teleportat în portbagajul celui din faţă. Şi uite aşa... m-am calificat şi eu pentru secţiunea umoristică. Am reuşit să stric startul la 2-3 colegi. Urmărit de acest moment care musteşte a penibil... restul manşei am încercat să rulez cuminte... să nu mai deranjez cursa altui concurent. Am terminat după locul 20.

Manşa 2

La start aveam o singură grijă... pedala de frână. Am pornit destul de bine, am depăşit ceva concurenţi pe linia dreaptă, am trecut de primul viraj fără incidente, şi de al doilea... apoi m-am intersectat de concurenţi care ”fără oglinzi” să îi caracterizez astfel. Trei au reuşit să mă arunce de pe circuit pentru simplul fapt că nu ştiau că îi dublasem deja, de ceva vreme, mă poziţionasem deja pe trasa interioară... adică oarecum îmi asigurasem depăşirea... Am strâns din dinţi, mi-am zis că o fi plata pentru frânarea ratată din prima manşă... şi am continuat.

De undeva de pe locul 27... am urcat până pe locul 14... şi astfel am bifat şi primele mele puncte în Racing League România.

Îmi lipseşte deja competiţia virtuală, dar în acelaşi timp este binevenită această pauză, am timp să acord mai multă atenţie şi altor detalii.

Cursa mare a adus un duel fabulos pentru titlul de campion al acestui sezon. Titlul urma să fie o afacere internă Apex Hunters Red. Cristian Berindea şi Andrei Bechir au oferit un duel superb în prima manşă. Cristian Berindea a reuşit să-şi depăşească colegul de echipă şi să-şi asigure titlul... dar spectacolul oferit a fost superb.

Până la următorul sezon... Mulţumesc Racing League România şi sper să revin cu ceva kilograme de talent în plus în competiţiile virtuale pentru a mă apropia de podiumul Server 2... şi poate accesul pe Server 1.