Fabrica SAAB din Suedia va fi repornită

Fabrica SAAB din Suedia va fi repornită

FOTO Saab

Noul proprietar al mărcii SAAB, National Electric Vehicle Sweden, a declarat că fabrica din Trollhattan ar putea fi repornită mai târziu în decursul acestui an, punând în acest fel punct crizei acute prin care trece comunitatea suedeză după falimentul companiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Purtătorul de cuvânt al companiei National Electric Vehicle Sweden (NEVS), Mikael Oestlund, a făcut public faptul că fosta uzină Saab ar putea produce automobile bazate pe modelul 9-3 până la sfârşitul acestui an. Acesta a mai precizat că noul patronat a făcut deja 300 de angajări pentru a supraveghea întregul proces de producţie desfăşurat sub acoperişul facilităţii din Trollhattan.

Acelaşi Oestlund a oferit şi detalii despre automobilul ce urmează a fi produs. Acesta nu va fi cu mult diferit faţă de 9-3-ul ce era produs înainte ca Saab să intre în faliment, dar va beneficia de un propulsor nou pe benzină, supraalimentat cu turbină. Varianta electrică a acestui model, ce va fi lansată anul viitor, va beneficia de un facelift consistent.

Pentru început, noile automobile produse în Suedia vor fi comercializate doar în Europa şi China, dar oficialii mărcii au declarat că îşi doresc să readucă Saab la statutul de marcă globală, cea mai importantă piaţă vizată pe viitor fiind cea din Statele Unite ale Americii.

Mai departe, NEVS va folosi pentru viitoarele modele Saab platforma Phoenix dezvoltată în cadrul companiei suedeze înainte ca aceasta să intre în faliment, bineînţeles, modificată corespunzător pentru a înlocui componentele de provenienţă General Motors.

Conform unor estimări Bloomberg, sub noul patronat, Saab ar putea atinge un volum de producţie de 100.000 de automobile până în anul 2016.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările