La 3 martie 1878 a fost semnat Tratatul de la San Stefano. România a primit Dobrogea în schimbul sudului Basarabiei VIDEO
0La 3 martie 1930 s-a născut Ion Iliescu, în anul 1882 Ion Mihalache, iar în 2013 a murit actorul Dumitru (Titi) Rucăreanu.
1821: Proclamația adresată de Alexandru Ipsilanti locuitorilor Ţării Româneşti
Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a adresat o proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti, prin care le garantează securitatea şi ordinea publică şi îi cheamă pe români să i se alăture în lupta antiotomană.
Alexandru Ipsilanti era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.
Acesta s-a aflat cu Tudor Vladimirescu, care a declanșat și condus Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821
1863: a murit poetul şi traducătorul Iancu Văcărescu
S-a născut la Bucureşti, în 1792, în familia boierilor Văcăreşti, ca fiu al poetului Alecu Văcărescu şi al Elenei Dudescu, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române. A studiat acasă, cu emigrantul francez Felix Colson, apoi a fost trimis să studieze la Viena (1804-1810), călătorind totodată şi în Italia.
Numărându-se printre boierii luminaţi ai timpului, Iancu Văcărescu participă la întemeierea învăţământului în limba română, ajutându-l pe Gheorghe Lazăr, care deschide, în 1818, Şcoala de la „Sf. Sava”. Sprijină înfiinţarea teatrului grecesc din Bucureşti şi traduce din franceză în neo-greacă „Moartea lui Cezar”, de Voltaire.
Inaugurează în aprilie 1818 prima tipografi e bucureşteană. În 1821 se refugiază la Braşov, revoluţia găsindu-l printre susţinătorii lui Tudor Vladimirescu. Iancu Văcărescu este cel care va păstra cu sfi nţenie sabia lui Tudor, pe care, mai târziu, i-a încredinţat-o lui Ion Heliade-Rădulescu.
În 1834 intră în magistratură, ca preşedinte al Divanului judecătoresc din Bucureşti (1834-1836), în 1841 ajunge deputat în Adunarea Obştească, iar la 1848 este membru al Înaltei Curţi.
1878: a fost semnat Tratatul de la San Stefano, care punea punct Războiului de Independență al României. Independența României era recunoscută. România primea Dobrogea în schimbul sudului Basarabiei
La 3 martie 1878, Rusia și Imperiul Otoman au semnat Tratatul preliminar de pace de la San Stefano. La articolul 5 se preciza că Poarta „recunoaște independența României”, iar articolul 8 prevedea că trupele de ocupație ruse din Bulgaria aveau să-și mențină comunicațiile prin România și prin porturile de la Marea Neagră. La articolul 19 se preciza că pentru o parte din despăgubirile de război, Poarta ceda Rusiei Dobrogea, teritoriul pe care „Rusia își rezervă dreptul de a-l schimba cu partea Basarabiei detașată la 1856”.
România a protestat împotriva prevederilor din Tratat, care-i afectau interesele naționale. Rusia a amenințat cu „ocuparea țării și dezarmarea armatei române”. Carol a răspuns că armata care a luptat la Plevna „sub ochii împăratului” nu se va lăsa niciodată „să fie dezarmată”. În fața acestei situații, guvernul a concentrat trupele în Oltenia și în nord-vestul Munteniei.
Marile puteri au contestat valabilitatea Tratatului de la San Stefano și au impus ținerea unui nou Congres de pace la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878). Delegația României (primul ministrul Ion C. Brătianu și ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu) nu a fost admisă la lucrări. După redactarea și înaintarea unui memoriu cancelarului german Bismarck, la 1 iulie delegația României a fost primită în ședința Congresului pentru a expune documentul.
Tratatul semnat la 13 iulie 1878 a modificat simțitor prevederile de la San Stefano. În privința României – articolele 43-45 din Tratat – se preciza că înaltele părți contractante recunosc independența acesteia, cu condiția retrocedării către Rusia a sudului Basarabiei și a acordării de drepturi civile și politice tuturor locuitorilor – pământeni sau străini – indiferent cărei confesiuni ori comunități religioase îi aparțineau (se aveau în vedere evreii și musulmanii din Dobrogea, regiune care revenea României prin articolul 46).
În ciuda condiționărilor, Tratatul de pace a recunoscut independența statului român, o etapă decisivă în procesul de unificare și afirmare europeană. La 20 octombrie 1878, într-o însorită zi de duminică, armata română și-a făcut intrarea triumfală în București și în panteonul de onoare al națiunii.
1882: s-a născut Ion Mihalache, politician român
Ion Mihalache, care fusese ministru în mai multe guverne ţărăniste, a fost arestat la 14 iulie 1947 împreună cu alţi lideri ţărănişti în „Înscenarea de la Tămădău“, ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Conducătorii ţărănişti au fost arestaţi când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău, la ordinele lui Iuliu Maniu, care dorea să informeze străinătatea, prin glasul liderilor partidului, despre situaţia grea din ţară.
După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” a urmat arestarea conducerii Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea formaţiunii politice, ancheta şi organizarea procesului. În urma simulacrului de proces, Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”. A trecut prin mai multe închisori politice şi din august 1951 a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul.
A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi memoria Exilului Românesc.
În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu cinci zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat.
Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Seniorul Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie. Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate”.
1898: s-a născut Ion Talianu, actor, scenograf şi regizor
Ion Talianu s-a născut la Târgu Ocna. „Actorul de teatru și film a fost unul dintre artiștii Companiei „Cărăbuș”, condusă de Constantin Tănase. Este considerat unul dintre cei mai mari interpreti ai rolului Nae Cațavencu din piesa „O scrisoare pierdută” I.L.Caragiale.
I.Talianu devine absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București, în 1921, fiind format la școala marilor artiști interbelici. Joacă de-a lungul vremii pe scena teatrului din Ploiești, apoi la Teatrul Bulandra și pe scena Naționalului bucureștean. (...) După perioada “Cărăbuș”, în care joacă alături de trupa lui Tănase, I.Talianu revine pe scena Teatrului de Revistă în stagiunea 1954-1955, în comedia muzicală “Visele se împlinesc”, de Nicușor Constantinescu și George Voinescu, pe muzica lui Ion Vasilescu și Henri Malineanu, avându-i în distribuție pe: Virginica Popescu, Zizi Șerban, Grigore Vasiliu Birlic, Titi Botez, Ion Antonescu-Cărăbuș.
Joacă în filme, precum: “Mitrea Cocor” (1952), “O scrisoare pierdută” (1953), unde îl interpretează pe Nae Cațavencu, “Pe răspunderea mea” (1956) sau «Afacerea Protar» (1956)“, se arată pe site-ul Teaatrului de Revistă Constantin Tănase.
1902: s-a născut marele bariton Petre Ştefănescu-Goangă
Acesta s-a născut la Brăila. Petre Ştefănescu-Goangă și-a făcut studiile la Paris și a cântat pe multe scene europene. Bunicul dinspre mamă al lui Ștefănescu Goangă a fost pictorul Petre Alexandrescu (1828, Craiova - 1899, Brăila[2]), absolvent al Academiei de Pictură din Roma.
La vârsta de 22 de ani debutează pentru prima dată pe scena Operei din Bordeaux, în rolul lui ‘Mefisto’, din opera Faust, de Charles Gounod, după care joacă pe mai multe scene din Franța.
Momentul trecerii de la vocea de bas la cea de bariton, se produce în anul 1926, pe scena Operei din Toulouse, unde cântărețul îl interpretează pe Tonio, din opera Paiațe, de Ruggiero Leoncavallo. Între anii 1928-1931, atinge apogeul carierei lirice în străinătate, urcând pe scena teatrului Theatre Royal de la Monnaie, din Bruxelles, precum și la Rouen, Amsterdam, Anvers, Rotterdam, Gand, Haga, Barcelona, Bruges și Namur.
Revenit în țară, între anii 1932 și 1934, a fost solist la Opera Română din Cluj, interpretând: Tosca, Paiațe, Cavalleria rusticana, Trubadurul, Traviata, Flautul fermecat, Tannhauser și Lohengrin, Rigoletto și Maeștrii cântăreți din Nürnberg.
Deși mai mulți membri ai familiei sale, printre care Mihail și Florian Ștefănescu-Goangă, au fost aruncați în închisorile comuniste ca deținuți politici, celebrul bariton a fost distins cu titlurile de Artist Emerit, în 1950, și Artist al Poporului, în 1952.
1904: s-a născut Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog și economist român
Mircea Vulcănescu s-a născut la 3 martie 1904, la București. În perioada interbelică a fost economist, sociolog, filosof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, iar după venirea la putere a comuniștilor doar o victimă. A murit la Aiud, pe 28 octombrie 1952.
La 70 de ani de la moartea sa, Mircea Vulcănescu rămâne o puternică personalitate, dar care a stârnit controverse. În vreme ce unii îl consideră martir, întrucât a murit la vârsta de 48 de ani în temnițele comuniste, alții îl acuză că a făcut parte din guvernul lui Ion Antonescu, recunoscut că a elaborat legi antisemite.
Mircea Vulcănescu a plătit cu viaţa faptul că într-o noapte, în temniţă, a ales să salveze un om mai tânăr ca el, socotind că are mai mult dreptul la viaţă decât îl avea el însuşi şi bântuit fiind, poate, de demonul sinuciderii între acele ziduri cumplite în care chinul era legea fiecărei zile.
Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, fiica lui Măriuca Vulcănescu, povestea drama familiei sale: „În noaptea de 30 august, de Sf. Alexandru, au venit nişte agenţi, l-au arestat pe tata şi l-au dus undeva, pe strada Uranus. În toamnă a început procesul. Aveam voie să asistăm. Apoi l-au mutat de la Uranus la Închisoarea Văcăreşti, unde nu mai puteam să-l vedem decât o dată pe săptămână, vinerea. După gratii. De supărare, a făcut icter. Şi atunci l-au mutat în infirmeria de la Mănăstirea Văcăreşti. Când ne duceam, ne vorbea de bolţile călugăreşti de pe vremuri… Mergeam cu sora mea Sandra şi cu mama. În iarna aia a fost dus din nou în celulă, unde am putut să-i ducem un brăduţ… L-am strecurat prin uşiţa celor două rânduri de gratii. De la icter slăbise mult, îşi lăsase barbă. Pe urmă, la Aiud a ajuns în lanţuri… Au revenit când s-a hotărât recursul şi au fost rejudecaţi. Atunci tata şi-a făcut singur pledoaria. A citit de pe la ora 11 dimineaţa, s-a întrerupt la prânz şi după masă a reluat şi a mai citit câteva ore. Tot completul de judecată amuţise. Mama era uluită că rechizitoriul era în favoarea lui. Dar la un moment dat a sunat telefonul şi l-au chemat pe procuror, iar când s-a întors… totul se schimbase“.
Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig, neavând paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după câteva ore.
Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Testamentul său conține doar câteva cuvinte: „Să nu ne răzbunați!“.
1930: s-a născut Ion Iliescu
Ion Iliescu s-a născut la Oltenița în 1930. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, a fost un comunist ilegalist.
Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”.
A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. În 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992. Calitatea de lider provizoriu a statului a fost recunoscută și de Consiliul Frontului Salvării Naționale care s-a constituit ulterior din membrii FSN si a partidelor noi create.
A fost de două ori președintele României (1990-1996 şi 2000-2004), senator de Bucureşti (1996-2000; 2004-2008).
Este inculpat în dosarul Revoluției.
1939: a murit medicul Dimitrie Gerota, membru corespondent al Academiei
Dimitrie Gerota a absolvit Facultatea de Medicină din București, după care timp de 4 ani și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota.
Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român. A înființat, în 1907, la București, un spital — Sanatoriul Dr. Gerota — în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale.
1969: a fost lansat Apollo 9
Programul Apollo – NASA lansează Apollo 9 la bordul unei rachete Saturn V. Scopul misiunii este de a testa modulul lunar. Apollo 9 a fost primul zbor uman al modulului de comandă și serviciu (CSM) împreună cu modulul lunar (LM) din cadrul programului Apollo. Echipajul său de trei oameni, format din comandantul misiunii Jim McDivitt, pilotul modulului de comandă David Scott, și pilotul modulului lunar Rusty Schweickart a testat mai multe aspecte critice pentru aselenizare.
După lansarea de la 3 martie 1969, echipajul a petrecut zece zile pe o orbită joasă în jurul Pământului. Cei trei au efectuat primul zbor uman al modulului lunar, prima conectare și extragere a unui modul lunar, o ieșire în spațiu în doi, și prima conectare a două nave spațiale cu echipaj uman.
2013: a murit actorul Dumitru (Titi) Rucăreanu
Actorul Dumitru „Titi” Rucăreanu s-a născut în localitatea Ghimbav, jud. Braşov. S-a îndreptat către teatru, unde a fost admis cu nota 10, de la prima încercare. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1956). La terminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Craiova.
Mai bine de 50 de ani a jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, unde a dat viaţă personajelor în numeroase piese, dintre care: „Sfârşitul pământului” (r. Tiberiu Penţia), „Burghezul gentilom” (r. Lucian Giurchescu), „Procesul D-lui Caragiale” (r. David Esrig), „Insula” (r. Crin Teodorescu), „Un Hamlet de provincie” (r. Lucian Giurchescu), „Mandragola” (r. Dinu Cernescu), „Turnul de fi ldeş” (r. Ion Cojar), „D’ale protocolului” (r. Alexandru Darie), „Papagalul verde” (r. Lucian Giurchescu), „Scandal în culise” (r. Tudor Mărăscu).
În 2005 a avut un rol în serialul de televiziune „Cuscrele”. Fiind şi interpret de muzică uşoară, Dumitru Rucăreanu a scos albumul „Sunt vagabondul vieţii mele”, muzica Temistocle Popa şi text Aurel Storin. În cadrul Galei Festivalului Comediei Româneşti „festCO 2010”, Dumitru Rucăreanu a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră.
Se încarcă comentariile...
