12 aprilie: Actorul Florin Zamfirescu împlinește 75 de ani. În aceeași zi s-a născut și medicul care a descoperit „sărutul vieții”
0Pe data de 12 aprilie, marele actor român, Florin Zamfirescu, împlinește onorabila vârstă de 75 de ani. În istorie, în urmă cu secole, Ștefan cel Mare îl învingea pe Petru Aron, în bătălia de la Doljeşti. De asemenea, în aceeași zi s-a născut și un celebru medic austriac, care a descoperit metoda resuscitării, dar și un renumit medic român.
1457: Bătălia de lângă satul Doljeşti (Roman) dintre Ștefan cel Mare și Petru Aron
Această bătălie a fost esențială în stabilirea domniei lui Ștefan cel Mare, care a condus Moldova între anii 1457 și 1504, înlăturându-l pe Petru Aron de pe tronul țării.
Ștefan cel Mare, fiul domnului Bogdan al II-lea, a fost determinat să preia tronul Moldovei după ce Petru Aron, prin acceptarea solicitării sultanului pentru închinarea Moldovei și plata tributului, și-a compromis poziția în fața locuitorilor. În aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Țepeș și cu susținerea unui contingent de aproximativ 6.000 de oameni din Țara de Jos, Ștefan cel Mare a intrat în Moldova pentru a confrunta forțele lui Petru Aron, se arată în „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor” (Editura Meronia, Bucureşti, 2011).
Confruntarea armată a avut loc la Doljeşti, în județul Neamț, pe malurile pârâului Hresca, un afluent al Siretului. Într-o descriere din Cronica moldo-germană, se menționează că în ziua de 11 aprilie 1457, înaintea Paștilor, Ștefan cel Mare și-a adus trupele la gârla Hresca, unde a avut loc lupta împotriva lui Petru Aron. În urma acestei bătălii, Ștefan a reușit să-l alunge pe Petru Aron din țară și să se instaleze pe tron.
În ziua următoare, pe câmpul de la „Direptate” de lângă Suceava, Adunarea Țării l-a aclamat pe Ștefan cel Mare ca domn al Moldovei, fiind uns de mitropolitul Teoctist. Aron Vodă s-a retras mai întâi în Polonia și apoi în Ungaria, continuând să pretindă tronul Moldovei pentru mai mult de un deceniu. El a fost executa în timpul unei expediții a lui Ștefan în Transilvania în 1468 sau 1469.
1884: S-a născut Daniel Danielopolu, medic, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Bucureşti. Şi-a efectuat studiile liceale la Bucureşti (1897 1900), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1900-1910).
În 1910 a obţinut titlul de doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tuberculinei brute”, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866 - 2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A lucrat ca şef de laborator la Spitalul „Colţea” din Bucureşti (1904-1907), apoi ca asistent la Laboratorul de Medicină Experimentală al doctorului I. Cantacuzino (1907 1916), şef de clinică la Clinica II Medicală (1910-1918), şef al Secţiei de Boli Contagioase din Iaşi (1916-1918). Profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1920-1955).
A fondat şi apoi a condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei (1948-1955), a iniţiat înfi inţarea Academiei de Medicină, al cărei secretar a fost (1935-1948). A fost şi ministru al Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale (1944-1945).
Fiziolog, clinician şi farmacolog, personalitate proeminentă a ştiinţei medicale româneşti, a deschis noi drumuri în medicina teoretică şi practică, fundamentând în mod consecvent activitatea clinică pe studiul fiziologiei şi fiziopatologiei. În 1912, a publicat primul său volum ştiinţific, „Tulburările ritmului cordului”. În 1919 a publicat, la Paris, monografia „Typhus exanthématique”, lucrare apărută în urma experienţei sale din timpul Primului Război Mondial, când a condus un spital destinat combaterii epidemiei de tifos.
A abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţie cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca pe nişte sisteme.
A fost o autoritate la nivel mondial în studiul sistemelor neurovegetative, introducând noi metode de investigare, ca de exemplu proba atropinei şi a ortostatismului. Rezultatele investigaţiilor sale clinice şi de laborator le-a expus pe larg într-o serie de lucrări (ca, spre exemplu, „Acţiunea digitalei asupra tensiunii arteriale în hipertensiune”, „Le tonus cardio-vasculaire et l’epreuve amphotrope sinocarotidienne”, „Reactivitatea organismului în fiziologie, patologie, farmacodinamie şi terapeutică” ş.a.), precum şi în peste 200 de studii.
Membru al unor prestigioase organisme ştiinţifi ce: Academiile de Medicină din Buenos Aires, Madrid, Paris, Asociaţia medicilor de limbă franceză, Societatea de Endocrinologie din Paris, Societatea Medicilor din Viena, Societatea Europeană de Cardiologie etc. Membru de onoare (din 31 mai 1938), apoi membru titular (din 12 aug. 1948) al Academiei Române. A murit la Bucureşti.
1899: S-a născut Tudor Teodorescu-Branişte, prozator
S-a născut la Piteşti. A urmat cursurile şcolii primare şi şase clase de liceu în oraşul natal. După intrarea României în Primul Război Mondial, în urma refugiului din 1916 în Moldova ajunge cu familia la Bârlad, unde lucrează într-un spital militar, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
În 1918, revenit la Piteşti, termină liceul, apoi devine student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1921. Practică pentru scurt timp avocatura, la Baroul de Ilfov, apoi se consacră în întregime vieţii de jurnalist şi de om politic. A debutat, sub pseudonimul Andrei Branişte, în 1915, la „Rampa” şi a colaborat la publicaţii precum „Revista noastră”, „Sclipiri”, „Progresul”, „Hiena”, „Contimporanul”, „Facla”, „Mişcarea”, „Muncitorul”, „Cuvântul”, „Parlamentul”, „Opoziţia”, „Curentul”, „Revista politică” ş.a. A fost redactor la „Aurora” şi „Adevărul”, a condus „Cuvântul liber” (1933-1936), a scris la „Excelsior”, „Progresul social”, „Herald”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Însemnări ieşene”, „Lumea românească”, „Liberalul”, „Gazeta literară”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Luceafărul” etc.
A mai semnat, de-a lungul timpului, A. Branişte, T. Lăstun, Rivarol. Prima sa carte, culegerea de nuvele şi schiţe „Suflet de femeie”, a apărut în 1920, după care au urmat câteva volume de proză scurtă, precum şi mai multe romane.
Amintim dintre scrierile sale: „Şovăiri” (1921), „Oameni şi cărţi” (1922), „Ochiul de nichel” (1927), „Fundătura cimitirului no. 13” (1932), „Domnul Negoiţă” (1932), „Băiatul popii” (1933), „Oameni de ieri...” (1938), „Prinţul” (1944), „Scandal” (1945), „Primăvara apele vin mari” (1960), „Oameni şi paiaţe” (1967), „Pavilionul de vânătoare” (apărut postum, în 1986) ş.a.
Totodată, a tradus din scrierile lui Benjamin Constant, Andre Maurois ş.a. A colaborat şi la emisiuni radiofonice, din 1929, susţinând rubrica „Revista săptămânii literare şi artistice”. A fost secretar al Editurii Cultura Naţională (1922-1926), precum şi deputat din partea Partidului Ţărănesc (1926-1928). A murit la Bucureşti.
1924: S-a născut Peter Safar, medicul austriac care a descoperit „sărutul vieţii”
Medicul şi cercetătorul Peter Safar s-a născut la 12 aprilie 1924, la Viena. A urmat colegiul de medicină, absolvind Universitatea din Viena în 1948. A studiat oncologia şi chirurgia pentru o scurtă perioadă de timp, înainte de plecarea sa, în 1950, la Yale New Haven Hospital pentru a-şi continua studiile.
În 1952, a încheiat studiile în anesteziologie la Universitatea Pennsylvania, conform https://lemelson.mit.edu/. Peter Safar a călătorit în Peru pentru a coordona departamentul de anesteziologie al Institutului Naţional al Cancerului din Lima. Au urmat poziţii similare la Baltimore City Hospital în Maryland, unde a lucrat până în 1961.
În Baltimore a desfăşurat mai multe cercetări în proceduri dedicate acordării ajutorului medical de bază privind tehnicile de respiraţie în caz de intervenţii pentru salvarea vieţii. A îmbinat aceste proceduri cu metodologiile masajului cardiac la nivelul pieptului persoanei vizate astfel încât aceste demersuri ale sale aveau să devină metoda de bază pentru resuscitarea cardiopulmonară. Peter Safar a depus eforturi considerabile de-a lungul vieţii pentru îmbunătăţirea şi popularizarea metodei.
A colaborat cu o companie norvegiană pentru crearea primului manechin de instructaj privind resuscitarea cardiopulmonară - Resusci Anne. În 1961, s-a mutat la Universitatea Pittsburgh, unde a pus bazele unui departament de anesteziologie, care din acel moment avea să devină cel mai mare departament academic de anesteziologie din SUA.
Safar şi-a consolidat renumele în calitate de pionier în resuscitarea cardiopulmonară şi în medicina de intervenţie critică, punând şi bazele primei unităţi de îngrijire şi serviciu paramedic de ambulanţă. A contribuit, de asemenea, la creionarea primului ghid pentru comunitatea extinsă a serviciilor medicale de urgenţă.
A înfiinţat centrul internaţional de cercetare în resuscitare la Universitatea Pittsburgh, pe care l-a condus până în 1994. A fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru medicină. A publicat peste 1.300 de lucrări de specialitate, 600 de recenzii, 30 de cărţi şi manuale. La 3 august 2003, renumitul medic, cercetător şi pionier al resuscitării cardiopulmonare Peter Safar s-a stins din viaţă, în Pittsburgh, Pennsylvania.
1943: Întâlnirea dintre mareşalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler la Castelul Klessheim
Întâlnirea dintre mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului român, și Adolf Hitler la castelul Klessheim, situat în apropierea orașului Salzburg, în Austria, a avut loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada când România era aliată cu Germania nazistă.
În cadrul acestei întâlniri, Hitler i-a cerut personal lui Antonescu să nu mai întrețină nicio formă de discuții sau tratative pentru pace cu puterile antifasciste. Acest lucru reflectă politica fermă a Germaniei naziste de a menține aliații săi în război și de a-i convinge să rămână loiali cauzei Axei.
Mareșalul Ion Antonescu, care era conducătorul statului român în perioada respectivă, a fost pus într-o poziție delicată, fiind nevoit să echilibreze interesele României cu cerințele stricte ale Germaniei naziste. În urma întâlnirii de la Klessheim, România a continuat să rămână un aliat loial al Germaniei naziste până la finalul războiului, contribuind la efortul de război al Axei în diverse moduri, inclusiv prin participarea la campaniile militare în Est.
1949: S-a născut Florin Zamfirescu, actor
Născut pe 12 aprilie 1949, în orașul Călimănești, din județul Vâlcea, Florin Zamfirescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și respectați actori, pedagogi și regizori români.
Educația sa primară și secundară a avut loc în orașul natal, unde a absolvit atât școala generală, cât și liceul. În anul 1967, Zamfirescu a intrat pe primul loc la prestigiosul Institut de Artă Teatrală și Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din București, la Facultatea de Arte Actoricești. A absolvit această facultate în 1971, fiind șef de promoție. L-a avut ca mentor pe profesorul Constantin Moruzan.
Debutul său în lumea actoriei a avut loc tot în anul 1971, când a fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș. După doi ani, s-a mutat la București, la Teatrul Giulești, astăzi cunoscut sub numele de Teatrul Odeon. Între anii 1991 și 1994, a îndeplinit funcția de director adjunct artistic al acestui teatru.
Începând cu anul 1996 și până în prezent, Zamfirescu a activat ca profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (UNATC), unde a împărtășit din vasta sa experiență cu generațiile tinere de artiști.
În paralel cu activitatea sa didactică, Zamfirescu și-a continuat cariera de actor de scenă și film, precum și cea de regizor teatral. A jucat în peste 20 de piese la Teatrul de Stat din Târgu Mureș și a interpretat roluri într-o gamă variată de piese la Teatrul Giulești și Teatrul Odeon, lucrând cu regizori de renume și abordând opere semnificative ale literaturii dramatice universale.
În lumea filmului, Zamfirescu a apărut în peste 30 de filme românești, lucrând cu regizori precum Dan Pița, Mircea Veroiu și Lucian Pintilie. De asemenea, a fost prezent în producții televizate, inclusiv în serialele de televiziune „Lumini și umbre” și „În derivă”, produs de HBO.
Florin Zamfirescu este considerat una dintre figurile emblematice ale scenei artistice românești contemporane, aducând contribuții semnificative atât în domeniul artistic, cât și în cel educațional.
1989: A murit Ray Robinson „Sugar” (Walker Smith), campion la box
Pugilistul american de categorie mijlocie Walker Smith Jr., alias „Sugar” Ray Robinson, s-a născut la 3 mai 1921 în Ailey, statul Georgia, SUA. American de culoare, „Sugar” Ray Robinson şi-a construit un palmares şi o reputaţie de geniu al „nobilei arte”, notează volumul „Campionii Secolului XX” (Bucureşti, Editura Fundaţia Rompres, 2000).
„Sugar” Ray a fost campion mondial la categoria semimijlocie. A câştigat 91 de lupte fără întrerupere, fi ind a treia cea mai lungă serie fără înfrângere din istoria boxului profesionist. În 1951, cucereşte Centura cu Diamante la categoria mijlocie, învingându-l pe Jake La Motta, „taurul din Bronx”. Urmează o serie de victorii fulminante asupra celor mai buni „mijlocii” ai timpului, printre care Rocky Graziano, Gene Fullmer, Carmen Basilio, Bob Olson, Denny Moyer, care îl consacră ca mare vedetă a pugilismului mondial, menţionează volumul „Campionii Secolului XX”. A deţinut titlul mondial la categoria semimijlocie de cinci ori, apoi a câştigat titlul mondial la categoria mijlocie, între 1951 și 1960.
Forţă dominantă în ringul de box timp de două decenii, „Sugar” Ray avea 38 de ani când a obţinut ultimul său titlu la categoria mijlocie, arată site-ul www.cmgww.com. Activitatea de boxer alternează cu apariţiile sale pe scenele de music-hall, „Sugar” Ray fiind un excelent dansator.
Abandonează boxul, dar afacerile nu-i reuşesc şi, urmărit de fisc pentru datorii mai vechi, revine în ring în 1955. Pentru „bătrânul” „Sugar” Ray Robinson urmează o perioadă destul de grea, dar rezistă şi timp de zece ani, până la vârsta de 45 de ani, susţine 64 de meciuri, reuşind să câştige titlul mondial după o absenţă de patru ani.
Se retrage defi nitiv din „careul magic” după o carieră profesionistă de circa 25 de ani, cu un bilanţ impresionant de 128 victorii, un egal şi două înfrângeri, cu 84 de KO-uri, la vârful carierei sale. În mod cu totul uimitor, în peste 200 de lupte în ring, „Sugar” Ray nu a fost niciodată eliminat fizic (deşi a primit un KO tehnic).
În total, a acumulat 109 KO-uri, stabilind un record de 175-19-6 cu două meciuri fără decizie din partea arbitrilor. Campionul mondial Muhammad Ali (Cassius Clay) l-a numit pe „Sugar” Ray Robinson drept „regele, stăpânul, idolul meu”.
În 1997, revista „The Ring” l-a desemnat pe „Sugar” Ray „cel mai bun boxer din toate timpurile”. În 1999, Associated Press l-a numit cel mai mare boxer al secolului la categoriile semimijlocie şi mijlocie. A fost inclus în International Boxing Hall of Fame în 1990. Suferind de maladia Alzheimer, „Sugar” Ray a murit la 12 aprilie 1989, la Los Angeles, potrivit https://boxrec.com, lăsând amintirea unui campion magnific, al cărui talent a uimit lumea boxului timp de trei decenii.
2018: A murit Carmen Stănescu, actriță
Carmen Stănescu, o legendă a scenei românești, s-a născut la 29 iulie 1925, în inima Bucureștiului. De la o vârstă fragedă, a manifestat un interes pronunțat pentru artă și cultură, iar în adolescență și-a dezvoltat abilitățile sportive, practicând diverse discipline, printre care și tirul.
Impresionant este faptul că a făcut parte, timp de cinci ani, din echipa națională de tir, demonstrându-și determinarea și dedicarea în orice domeniu își propunea.
Între anii 1944 și 1948, Carmen Stănescu a urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a avut privilegiul de a fi eleva distinsei profesoare Marioara Voiculescu. Debutul său în lumea teatrului a avut loc în anul 1945, când a interpretat rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații Karamazov”, marcând astfel începutul unei cariere remarcabile.
De-a lungul carierei sale impresionante, Carmen Stănescu a încântat publicul cu peste 30 de roluri memorabile, pe scena Teatrului Național din București, dar și a altor teatre importante din Capitală. A fost o prezență luminată și influentă în peisajul artistic românesc, colaborând cu mari nume ale scenei, printre care se numără Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta, Grigore Vasiliu-Birlic și mulți alții.
În viața sa personală, Carmen Stănescu a fost căsătorită cu actorul Damian Crâșmaru (1931-2019), formând un cuplu care a fost admirat și respectat în lumea artistică. Moartea ei, la vârsta de 92 de ani, pe 11 aprilie 2018, a însemnat o pierdere profundă pentru industria cinematografică și teatrală din România.
2022: A murit Traian Stănescu, actor de teatru și film
Traian Stănescu, unul dintre cei mai cunoscuți actori români de teatru și film, s-a născut la 27 martie 1940 în frumosul oraș Făget, din județul Timiș. După o copilărie petrecută în această zonă pitorească, și-a urmat pasiunea pentru artă și a decis să se îndrepte către lumea teatrului.
În anul 1961, Traian Stănescu a absolvit prestigiosul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică din București, sub îndrumarea profesorului G.D. Loghin. În același an, a început să-și construiască cariera la Teatrul de Stat din Piatra Neamț (actualmente Teatrul Tineretului), unde a rămas până în 1964. Aici, a avut privilegiul să joace în premiere memorabile și să facă parte dintr-un colectiv artistic tânăr și talentat.
Întorcându-se în București în 1964, Traian Stănescu a continuat să își construiască reputația de actor remarcabil, jucând succesiv la Teatrul Giulești, Teatrul Mic și, începând din 1968, la prestigiosul Teatrul Național „I.L. Caragiale”. În 2002, a devenit societar de onoare al acestui teatru de referință din România.
Pe parcursul carierei sale impresionante, Traian Stănescu a interpretat numeroase roluri memorabile în piese celebre precum: „Enigma Otiliei”, „Regele Lear”, „Richard al III-lea”, „Cine are nevoie de teatru”, „Orfeu în Infern” și multe altele.
Pe lângă activitatea sa de actor, Traian Stănescu a fost și un recitator remarcabil din creațiile lui Eminescu, iar în anii '80 a acceptat să apară în spectacole omagiale televizate dedicate lui Nicolae Ceaușescu, alăturându-se altor artiști de seamă ai vremii.
În viața sa personală, Traian Stănescu a fost căsătorit din 1977 cu actrița Ilinca Tomoroveanu, până la moartea acesteia. Cei doi au avut împreună un fiu, Mihai Stănescu. Traian Stănescu s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 12 aprilie 2022, la București.
Se încarcă comentariile...
