VIDEO Tensiuni în faţa Casei Albe: mai mulţi manifestanţi au încercat să dărâme statuia unui fost preşedinte american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în faţa statuii lui Andrew Jackson FOTO EPA-EFE
Protest în faţa statuii lui Andrew Jackson FOTO EPA-EFE

Mai mulţi manifestanţi de la Washington au încercat să doboare la pământ statuia din faţa Casei Albe a fostului preşedinte Andrew Jackson, care susţinea sclavia, după care au fost respinşi de forţele de ordine, relatează AFP.

Manifestanţi au pătruns în perimetrul de securitate din jurul Casei Albe - consolidat în urma valului de manifestaţii împotriva rasismului care zguduie ţara - şi au agăţat, luni seara (ora locală), corzi lungi de statuia celui de-al şaptelea preşedinte american, controversat, cu scopul de a o doborî, însă nu au reuşit, potrivit unor imagini care circulă pe reţele de socializare.

Pe o parte a statuii, situată în Lafayette Square, a fost scris cuvntul ”asasin” (”killer”) cu litere negre, a constatat o jurnalistă AFP.

Andrew Jackson, care a ocupat Casa Albă din 1829 în 1837, este un personaj controversat din cauza trecutului sclavagist şi din cauză că a rămas în istorie prin faptul că a pus să deporteze masiv triburi amerindiene.

”Aveam corzi, lanţuri, un scripete pentru a trage şi aveam (...) să doborâm statuia”, a declarat luni pentru AFP un manifestant în vârstă de aproximativ 20 de ani, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

”Poliţia ne-a atacat şi a început să folosească gaze cu piper”, a declarat alt manifestant, Raymond Spaine, în vârstă de 52 de ani, care-şi îngrijea ochii.

Câteva sute de persoane erau în continuare adunate luni noaptea (ora locală) în nou redenumita Black Lives Matter Plaza, iar un elicopter survola zona, în timp ce poliţia continua să disperseze adunarea cu tiruri cu gaze cu piper.

Preşedintele american Donald Trump i-a criticat dur pe aceşti manifestanţi, anunţând pe Twitter arestarea mai multor persoane ”din cauza vandalismului ruşinos, în Lafayette Park, a magnificei statui a lui Andrew Jackson".

Presa locală scrie că mai multe persoane au fost arestate în apropiere de Lafayette Square, luni, după ce poliţia a intervenit să disperseze o tabără de corturi, însă acest incident nu avea legătură cu încercarea de a da jos statuia fostului preşedinte Jackson.

Mişcarea de protest declanşată după moartea americanului de culoare George Floyd, asfixiat de către un poliţist alb la sfârşitul lui mai, a redeschis dezbaterea cu privire la monumente care au legătură cu sclavia, dintre care mai multe au fost date jos de pe scolu şi vandalizate.

La Washington, o statuie a generalului sudist Albert Pike a fost dată jos şi degradată vineri seara.

Donald Trump este un admirator al preşedintelui Andrew Jackson, pe care l-a salutat în trecut drept primul preşedinte ”populist”.

La cinci zile după ce a fost învestit în funcţie, Donald Trump a pus portretul îndepărtatului său predecesor la loc de cinste în Biroul Oval.

El a depus de asemenea o jerbă de flori la mormântul lui Jackson, în Tennessee (sud), cu ocazia marcării a 250 de ani de la naştere.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite