Unu din patru americani crede că Obama este anticristul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi dintre cei care cred că Obama este anticristul sunt republicani
Cei mai mulţi dintre cei care cred că Obama este anticristul sunt republicani

O treime din populaţia adultă a Statelor Unite ale Americii crede că încălzirea globală este o cacealma, iar unu din patru americani îl suspectează pe preşedintele Barack Obama că este anticristul. Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat de Public Policy Polling (PPP), care arată că diferenţele de opinie dintre principalele ideologii politice se păstrează şi atunci când vine vorba de a crede în extratereştri, Bigfoot şi teoria conspiraţiei.

Doar cetăţeni americani cu drept de vot au participat la sondajul publicat marţi de PPP, iar rezultatele au fost catalogate drept îngrijorătoare. 13% din aceştia sunt convinşi că Barack Obama este anticristul, în timp ce alţi 13% spun că „ar putea fi”. 

Lipsa încrederii cetăţenilor în stat a fost ilustrată de faptul că 11% din respondenţi cred că liderii americani au ştiut dinainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, dar au permis producerea acestora pentru a justifica acţiunile ulterioare. 

14% din cei chestionaţi cred că Bigfoot există, iar 7% din ei cred cu tărie că aselenizarea a fost înscenată şi că, de fapt, niciun om nu a ajuns încă pe lună. 

Aproape o treime - 28% - din respondenţi s-au arătat convinşi de existenţa unei structuri elitiste, care conspiră pentru instaurarea unei noi ordini mondiale. 

4% din americanii care au participat la sondaj cred în „extratereştri reptilieni care îşi pot schimba forma controlează lumea luând forma de oameni”, în timp ce 5% cred că Paul McCartney a murit într-un accident de maşină în 1966 şi a fost înclocuit de o dublură pentru ca trupa Beatles să-şi continue cariera. 

Sondajul PPP şi-a propus măsurarea gradului în care alegătorii sunt influenţaţi de viziunile politice în a accepta teorii conspiraţioniste. Într-adevăr, rezultatele acestuia au scos la iveală faptul că diferenţele de opinie dintre principalele ideologii politice se păstrează şi atunci când vine vorba de a crede în extratereştri şi Bigfoot.

De exemplu, când vine vorba despre autenticitatea procesului de încălzire globală, 58% din republicani cred că este vorba despre o cacealma, în timp ce 77% din democraţi spun că problema este una reală. 

Acelaşi tipar se poate observa şi în ceea ce-l priveşte pe preşedinte: 20% din republicani au răspuns că Obama este anticristul, în timp ce doar 6% din democraţi au fost de acord. 

„Chiar şi teoriile consipraţioniste nebune sunt supuse polarizării partizanale, în special atunci când sunt la mijloc şi implicaţii politice. Dar majoritatea americanilor respinge ideile nebune despre aselenizări trucate şi şopârle care-şi pot schimba forma”, a declarat preşedintele PPP, Dean Debnam. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite