să iasă în lumina reflectoarelor şi să dorească să semneze, cu nume şi prenume, un avertisment care aduce leit cu un ultimatum. Asta s-a petrecut în SUA unde, ieri, peste 300 de foşti oficiali americani în domeniul securităţii naţionale şi politicii externe au semnat un document extraordinar de important apărut în Washington Post, tocmai datorită faptului că scoate din anonimatul profesional asumat nişte oameni care chiar ştiu sau ar trebui să ştie mai bine decât oricine regula profundă a jocului: eşti sau nu în sistem, din momentul în care ai deţinut date de asemenea nivel, eşti obligat la o neutralitate politică exemplară, lăsând arena publică doar actorilor care se bat pentru cucerirea puterii.

Semnăturile au fost adunat de o organizaţie non-guvernamentală, National Security Action, iar pe listă găsim foarte mulţi dintre personajele esenţiale pentru funcţionarea domeniului securităţii naţionale şi politicii externe în Administraţiile Obama, dar găsim şi oficiali de rang înalt care au servit şi sub administraţia Bush, inclusiv, spre exemplu, Matthew Olsen, fost director al departamentului securitate naţională din Ministerul de Justiţie în perioada preşedintelui George W.Bush şi director al Centrului naţional pentru lupta antiteroristă sub preşedintele Obama. Regăsim nume celebre din diplomaţie, inclusiv pe cel al lui William Burns, fost subsecretar pentru Orientul Mijlociu în Departamentul de Stat, subsecretar pe probleme politice şi ambasador în Rusia în perioada Bush şi apoi subsecretar de stat în perioada Obama; Nancy McEldow, fost ambasor în Bulgaria în perioada Bush şi apoi şef adjunct al misiunii în Turcia sau Jerry Feltman care a a avut diverse funcţii de conducere în Departamentul de Stat sub George W.Bush şi mai apoi, până în 2018 când s-a pensionat, aproape timp de şase ani secretar general adjunct al ONU. Plus foşti oficiali de rang înalt sau în posturi cheie din Homeland Security, armată, CIA şi FBI.

Iată traducerea documentului, îl postăm integral - inclusiv lista semnăturilor - în finalul acestui articol.

În calitate de profesionişti în domeniul securităţii, mulţi dintre noi am fost preocupaţi de mult timp de acţiunile Preşedintelui Trump şi de implicaţiile lor în domeniul siguranţei şi securităţii. Unii dintre noi au luat atitudine publică, dar mulţi dintre noi ne-am abţinut în mod deliberat de a face politică în timpul carierei noastre şi, ca rezultat, nu am acţionat decisiv la modul public.

Cu toate astea, revelaţiile din ultimele zile, cer un răspuns. În mod specific, toţi recunoaştem cerinţele formale prevăzute de procedurile de impeachment şi anume de de a proba fapte adiţionale şi de a cântări consecinţele a ceea ce am aflat şi ceea ce ar putea să apară în continuare. Salutăm pe acei membri ai Congresului, inclusiv de doamna Speaker Pelosi, care ne-au dat posibilitatea de a porni pe acest drum necesar.

Preşedintele Trump pare a-şi folosit autoritatea şi resursele celei mai înalte funcţii din ţară pentru a încuraja un amestec suplimentar din partea unor ţări străine în procesele noastre democratice. Aceasta ar constitui un un abuz oneros de putere. Ar mai însemna şi un efort de a subordona interesele naţionale americane - şi pe cele ale celor mai apropiaţi aliaţi şi parteneri ai noştri - intereselor politice personale ale Preşedintelui.

Întrucât noi am lucrat în administraţiile ambelor partide tocmai pentru a susţine şi dezvolta aceste interese naţionale, considerăm că acţiunile Preşedintelui crează o problemă profundă de securitate naţională. Relaţiile noastre cu restul lumii şi politicile noastre pe scena globală trebuie să fie bazate doar pe interesul naţional. Luarea în considerare a oricăror alte criterii introduse de către Preşedinte, înjoseşte democraţia noastră, are potenţialul de a ne face mai vulnerabili la ameninţări şi trimite un mesaj liderilor din întreaga lume precum că politica externă a Americii poate fi coruptă în mod periculos, fiind pusă în slujba unui singur individ. Dacă nu reuşim acum să luăm o poziţie - şi să acţionăm -, politica noastră externă şi siguranţa naţională vor ajunge în mod oficial să fie privite ca oferte pentru cei care pot să îndeplinească cât mai eficient prerogativele personale ale Preşedintelui.

Să fie limpede, nu dorim să anticipăm totalitatea faptelor sau procesului deliberativ al Congresului. În acelaşi timp, nu se poate să negăm faptul că ceea ce am aflat până acum este îndestul de serios pentru a declanşa procedurile de impeachment. Din acel moment, faptele şi nimic altceva decât faptele, sunt cele care trebuie să dicteze modul în care Congresul îl va trage la răspundere pe Preşedinte, transmiţând astfel întregii lumi semnalul că politica noastră externă şi siguranţa naţională nu sunt de vânzare.“

Este un semnal de o duritate teribilă. Arată că, din acest moment, nu mai există cale de întoarcere şi bătălia este pe viaţă şi pe moarte, fără armistiţiu sau convorbiri de pace. Iar asta este extrem de grav deoarece transmite un profund mesaj destabilizator în raport cu tot ceea ce înseamnă locul şi influenţa Americii în jocul global, cu posibilitatea de a descentra şi mai mult întreg ansamblul mondial de securitate şi, mai ales, spaţiul euro-atlantic. Şi mai înseamnă că ţările mai mici, cele care, tradiţional sau în noile conjuncturi de acum, s-au obişnuit să se raporteze la scena politică americană şi lecţiile sale politice (inclusiv de pregătire a campaniilor electorale), de construcţie a discursului, de folosire a unor tehnici politice specifice de apărare şi atac, primesc acum că s-a intrat înntr-o epocă cu totul nouă, în care totul este permis.

Şi mai este ceva. Absolut cumplit şi pe care noi avem toate motivele să-l înţelegem foarte bine.

În această etapă nouă a jocurilor, se arată întregii lumi că s-a deschis o anume cutie din arsenalul Pandorei cu efecte potenţial dezastruoase şi asemănătoare exploziei în lanţ dintr-un masiv atac cu arme de distrugere în masă. Se anunţă intrarea în joc nu numai a unui avertizor de conştiinţă“, ci a acestei mase de oameni, peste 300, care au avut acces la documente ultra-secrete şi fac parte până la moarte din sistemul de protecţie profund, scutul ultim de care dispune orice stat.  Pentru prima oară, în mod deschis, se iese la luptă la un asemenea nivel şi efectele, imediat şi de durată, ar putea fi catastrofale. Şi dacă acolo se petrec asemenea bătălii, ce să mai reproşăm altor jocuri în care se implică servicii de informaţii, în principiu la fel de apolitice?

Şi nu suntem decât la începutul bătăliei.

Dacă aşa a început, care vor fi costurile finale?