SUA continuă să caute o „coaliţie internaţională“ împotriva Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chuck Hagel. FOTO Reuters
Chuck Hagel. FOTO Reuters

Statele Unite caută în continuare "o coaliţie internaţională" pentru a răspunde presupusului atac cu arma chimică al regimului de la Damasc împotriva unor civili, în pofida respingerii intervenţiei de către Parlamentul britanic, a declarat vineri şeful Pentagonului Chuck Hagel, relatează AFP.

"Abordarea noastră este continuarea căutării unei coaliţii internaţionale care să acţioneze unit", a declarat secretarul american al Apărării într-o conferinţă de presă la Manila.

Hagel a precizat că Washingtonul respectă votul Parlamentului britanic, care a respins joi seara cu 285 la 272 de voturi moţiunea prezentată de premierul David Cameron ce apăra principiul unei intervenţii militare în Siria.

"Este responsabilitatea fiecărei ţări în parte să îşi asume propriile decizii", a spus el. "Noi continuăm să îi consultăm pe britanici, la fel ca şi pe ceilalţi aliaţi. Această consultare vizează modalităţi de a avansa împreună pentru a răspunde acestui atac cu arma chimică în Siria", a precizat Hagel.

"Nu am fost informat despre vreo schimbare în poziţia regimului al-Assad în vreun subiect. Fac (ceea ce pot) cu ceea ce am tangibil. Nu reflectez la situaţii ipotetice", a adăugat secretarul Apărării, răspunzând unui jurnalist care l-a întrebat dacă Siria ar putea face ceva pentru a evita o eventuală acţiune americană.

Chuck Hagel se află în prezent la Manila, în cadrul ultimei etape a unui turneu de o săptămână în Asia, turneu umbrit de criza siriană.

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite