Senatoarea democrată Amy Klobuchar renunţă la candidatura la preşedinţie în favoarea lui Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden
Joe Biden

Senatoarea democrată Klobuchar a anunţat luni că renunţă la candidatura la preşedinţia Statelor Unite, urmând să îl susţină pe Joe Biden, a declarat un consilier al campaniei sale, citat de CNN.

Campania Klobuchar a confirmat că senatorul va pleca la Dallas pentru a se alătura fostului vicepreşedinte american, unde îşi va suspenda campania şi îi va oferi sprijinul în aului Super Tuesday.

Cursa lui Klobuchar pentru nominalizare s-a încheiat după ce s-a plasat pe locul şase atât în Nevada cât şi în Carolina de Sud, semn că evoluţia surpinzătoare din New Hampshire va fi insuficientă pentru a obţine nominalizarea.

Un oficial democrat a declarat CNN că reprezentanţii campaniei sale erau îngrijoraţi că aceasta va piede marţi în Minnesota, statul din care provine.

Senatorul de Vermon Bernie Sanders, cel mai bine plasat candidat, organizează luni seară un miting în Minnesota.

Klobuchar şi-a lansat campania cu promisiunea de a se concentra pe ”centrul ţării”, în speranţa că provenienţa ei din centrul ţării va convinge democraţii că cea mai bună cale pentru a-l învinge pe Donald Trump este de a nominaliza pe cineva care poate atrage voturi din locuri precum Michigan şi Wisconsin.

Senatoarea nu a reuşit să desfăşoare însă o campanie la nivel naţional parţial pentru că nu a reuşit să atragă suficiente fonduri.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite