Ofertă câştigătoare de 28 milioane de dolari, pentru o călătorie în spaţiu alături de Jeff Bezos în zborul inaugural al unei nave a Blue Origin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeff Bezos FOTO Alex Wong/Getty Images
Jeff Bezos FOTO Alex Wong/Getty Images

Un loc într-o navă spaţială a Blue Origin care va efectua zborul său inaugural în spaţiu în luna iulie, avându-l la bord pe miliardarul Jeff Bezos, a fost adjudecat sâmbătă, prin intermediul unei licitaţii transmise în direct, cu o ofertă de 28 de milioane de dolari, transmite Reuters.

La patru minute de la deschiderea licitaţiei care a avut loc în direct, prin telefon, ofertele au atins 20 de milioane de dolari. Procesul de licitaţie s-a încheiat după şapte minute de la deschidere.

Identitatea câştigătorului, presupus a fi un pasionat al spaţiului ultra-bogat, nu a fost dezvăluită imediat.

Lansarea, pe 20 iulie, a navei New Shepard a Blue Origin, în vestul Texasului, va marca un moment de referinţă, într-o perioadă în care companiile americane se îndreaptă către o nouă eră a călătoriilor spaţiale comerciale private.

Fondator al Blue Origin şi al Amazon.com, Bezos, cel mai bogat om din lume şi un pasionat al spaţiului, a concurat cu miliardarii Richard Branson şi Elon Musk pentru a fi primul dintre cei trei care va călători dincolo de atmosfera Pământului.

"A vedea Pământul din spaţiu te schimbă. Îţi schimbă relaţia cu această planetă, cu omenirea", a spus Bezos într-un videoclip, înainte ca licitaţia finală să aibă loc, adăugând că fratele său Mark i se va alătura în călătorie.

Procesul de licitaţie de o lună, care a fost urmat de licitaţia live de sâmbătă, s-a încheiat joi, iar suma câştigătoare s-a ridicat la 4,8 milioane de dolari, alimentată de înregistrările a mai mult de 6.000 de persoane, din cel puţin 143 de ţări, a arătats Blue Origin.

"Călătoria în spaţiu a celui mai bogat om din lume şi unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri este o reclamă masivă pentru spaţiu ca domeniu de explorare, industrializare şi investiţii", le-a spus clienţilor analistul Morgan Stanley Adam Jonas, la începutul acestei luni.

În timp ce fondurile strânse în cadrul evenimentului sunt destinate carităţii, Blue Origin speră să încurajeze entuziasmul pentru afacerea sa de turism suborbital, aflată în dezvoltare.

Cu toate acestea, Branson, care a fondat Virgin Galactic Holdings, ar putea încerca să o ia înaintea lui Bezos prin posibila participare a sa la un zbor de testare la marginea spaţiului, în weekendul din 4 iulie, la bordul avionului spaţial Virgin VSS Unity, a declarat o persoană familiarizată cu situaţia.

Cursa este alimentată de optimismul potrivit căruia călătoriile spaţiale vor deveni obişnuite pe măsură ce tehnologia îşi va dovedi viabilitatea, iar costurile vor scădea, alimentând ceea ce USB estimează că ar putea fi o piaţă turistică anuală de 3 miliarde de dolari până în 2030.

Blue Origin şi Virgin Galactic, precum şi SpaceX, compania lui Elon Musk, au discutat şi despre utilizarea rachetelor lor pentru a lega oraşe importante îndepărtate.

UBS afirmă că piaţa călătoriilor pe distanţe lungi ar putea valora mai mult de 20 de miliarde de dolari, dar mai multe bariere, precum certificarea siguranţei aeriene, ar putea deturna planurile.

Blue Origin nu şi-a dezvăluit strategia de preţuri pentru călătoriile viitoare.

Reuters a relatat în 2018 că Blue Origin intenţiona să perceapă pasagerilor cel puţin 200.000 de dolari pentru călătorie, pe baza unui studiu de piaţă şi a altor considerente, dar planurile companiei s-ar fi putut schimba.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite