O femeie din SUA a refuzat să înapoieze cei 1,2 milioane de dolari care i-au fost viraţi din greşeală în cont

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O femeie din SUA a primit în cont, din greseală, suma de 1,2 milioane de dolari.
O femeie din SUA a primit în cont, din greseală, suma de 1,2 milioane de dolari.

Kelyn Spadony, în vârstă de 33 de ani, din SUA, a primit  1,2 milioane de dolari în cont, dintr-o greşeală. Femeia nu a anunţat banca, ci a transferat suma în alte conturi şi şi-a cumpărat o maşină şi o casă.

Femeia a lucrat ca dispecer la biroul şerifului dintr-o suburbie a oraşului New Orleans, iar în luna februarie a primit în cont peste un milion de dolari. Banii au fost viraţi de o companie de servicii financiare, în urma unei erori făcute de un angajat. Femeia ar fi trebuit să primească de la aceeaşi firmă suma de 85 de dolari, conform Digi 24.

Si-a cumpărat o maşină şi o casă, dar firma care a făcut eroarea şi-a dat seama ulterior şi a încercat să o contacteze pe Kelyn Spadony, dar aceasta nu arăspuns la telefon. Compania  a trimis, în acelaşi timp, şi o notificare la bancă, pentru blocarea contului, însă era deja târziu, pentru că banii nu mai erau în contul respectiv.

 Spadony a fost dată în judecată de către firma financiară şi a fost concediată după ce şefii acesteia au aflat ce s-a întâmplat.

În cursul săptămânii trecute, o instanţă a decis arestarea ei sub acuzaţii de furt, fraudă bancară şi transmitere ilegală de fonduri monetare, după ce s-a stabilit că în contractele încheiate cu clienţii lor, firma de investiţii precizează clar că în cazul virării unor sume necuvenite, aceştia au obligaţia să le returneze.

Potrivit sursei citate, firma a recuperat deja cea mai mare parte din suma virată din greşeală.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite