Legea care limitează dreptul femeilor din Texas la avort, restabilită de o Curte de Apel federală

Legea care limitează dreptul femeilor din Texas la avort, restabilită de o Curte de Apel federală

FOTO EPA-EFE

Controversata lege din Texas care limitează dreptul femeilor la întreruperea sarcinii, blocată recent de un judecător federal, a fost restabilită de o Curte de apel federală, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu câteva zile, judecătorul Robert Pitman a aprobat o cerere a administraţiei Biden de a împiedica punerea în aplicare a legii în timp ce ea este contestată legal. Pitman, judecător din Austin, a scris în avizul său de 113 pagini că, din momentul în care legea a intrat în vigoare, la 1 septembrie, „femeile au fost ilegal împiedicate să aibă control asupra propriilor vieţi în felul în care sunt protejate de Constituţie”.
 
Procurorul general al Texas-ului, republicanul Ken Paxton, a făcut apel la curtea federală din New Orleans, cunoscută ca fiind una dintre cele mai conservatoare din ţară şi care i-a dat câştig de cauză.
 
AFP notează că probabil guvernul federal american va contesta decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă.
 
Legea, formulată şi adoptată de legislatorii republicani din Texas, interzice întreruperile de sarcină după detectarea bătăii inimii fetusului, un moment la care majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate. Nu fac excepţie sarcinile rezultate dintr-o agresiune sexuală sau o relaţie incestuoasă.
 
În plus, ea dă dreptul oricui să acţioneze în judecată medicii care fac avorturi după a şasea săptămână de sarcină. Susţinătorii ei spun că îi protejează pe cei nenăscuţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările