Biroul pentru Buget al Congresului: Simpla abrogare a Obamacare va lăsa 32 de milioane de oameni fără asigurare medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce preşedintele Donald Trump i-a criticat pe senatorii republicani pentru eşecul de a ajunge la un compromis cu privire la abrogarea Obamacare, Biroul pentru Buget al Congresului estimează că prin simpla eliminare a acestei legislaţii, fără promulgarea unei noi legi, 32 de milioane de americani vor rămâne fără asigurare medicală, informează Reuters.

Preşedintele Trump a făcut din eliminarea şi înlocuirea Obamacare, pe care a numit-o un „dezastru”, promisiunea centrală a campaniei sale electorale din 2016.

În contextul în care senatorii republicani nu au reuşit să ajungă la un compromis cu privire la o nouă lege care să reglementeze sistemul de sănătate de peste ocean, Trump le-a cerut acestora să renunţe la vacanţa parlamentară şi să rămână în Washington.

„Putem să o abrogăm doar, dar este mai bine să o abrogăm şi s-o înlocuim, şi nu ar trebui să părăsim oraşul până când acest lucru nu este finalizat”, a declarat preşedintele în cadrul unei întâlniri cu 49 de senatori republicani.

Chiar şi cu presiunile venite din partea Casei Albe, liderii republicani din Senat se confruntă cu o sarcină aproape imposibilă în a ajunge la un compromis cu republicanii moderaţi şi cei ultra-conservatori cu privire la substanţa unei legislaţii.

La aceste dificultăţi legislative, pentru republicani, care au o majoritate fragilă în senat 52-48, se adaugă ultimele ştiri cu privire la sănătatea senatorului John McCain, care a fost diagnosticat cu o tumoare cancerigenă la creier, şi a anunţat că în prezent analizează posibilităţile de tratament.

În acest context, Biroul pentru Buget al Congresului, o organizaţie independentă ce are rolul de a estima impactul financiar al unei legislaţii, a afirmat că 32 de milioane de americani îşi vor pierde asigurarea medicală până în anul 2026 dacă Obamacare este abrogată fără a fi înlocuită cu o nouă legislaţie. Aceştia au afirmat că în aceeaşi situaţie 17 milioane de persoane vor rămâne fără asigurare anul următor.

În acelaşi timp, conform aceleiaşi analize preţul asigurărilor medicale ar creşte cu 25% anul următor şi îşi vor dubla preţul până în anul 2026.

„Preşedintele Trump şi republicanii au promis în mod repetat să scadă preţul acestor asigurări şi să mărească numărul persoanelor asigurate, însă fiecare propunere pe care o fac ar avea efectele opuse”, a criticat eforturile republicane liderul senatorilor democraţi, Charles Schumer.

Firmele de asigurare şi spitalele au făcut presiuni împotriva unei simple abrogări a Obamacare, susţinând că perioada ulterioară, nereglementată, ar duce la creşterea costurilor şi al nivelului de incertitudine din sistem.

Principalul argument invocat de preşedintele Trump pentru acest efort legislativ este că Obamacare nu numai că nu funcţionează, dar că, fără o nouă legislaţie, aceasta riscă să prăbuşească întregul sistem de sănătate. Astfel, în contextul eşecului eforturilor republicane, preşedintele Trump a afirmat că este dispus să lase aceste efecte nefaste să se producă.

Pe lângă faptul că majoritatea comentatorilor dispută afirmaţiile preşedintelui Trump cu privire la efectele Obamacare, aceştia susţin că administraţia Trump nu asistă pasiv la presupusul eşec al acestei legi, ci contribuie activ la acesta. De exemplu, susţin cei de la NY Times, administraţia Trump subminează activ una dintre principalele prevederi ale Obamacare, şi anume obligativitatea mandatului individual. 

Ideea mandatului individual obligă toţi cetăţenii americană să-şi achiziţioneze o asigurare medicală sau altfel să plătească o mică penalitate. Această prevedere este centrală în tot proiectul Obamacare, fără ea mult mai puţine persoane sănătoase şi-ar achiziţiona o asigurare medicală, ceea ce ar conduce la creşterea preţurilor pentru cei ce au nevoie cel mai mult de aceste asigurări. Astfel, susţin cei de la NY Times, administraţia Trump a oprit serviciul de impozite şi taxe să mai aplice mica penalitate persoanelor ce nu sunt înscrise în sistemul de asigurări medicale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite