Chiar neaşteptat de puţin: nici măcar n-a mai fost nevoie de un veto din partea Chinei sau Rusie pentru ca, ieri, să fie respins proiectul american de Rezoluţie în Consiliul de Securitate privind continuarea embargoului privind vânzarea de arme către Iran (care expiră în octombrie). Reprezentantul Indoneziei, ţara care prezidează acum această instanţă internaţională, a anunţat că în favoarea proiectului american de Rezoluţie nu au fost decât două voturi (SUA şi Republica Dominicană), Rusia şi China au votat împotrivă, iar reprezentanţii a alte 11 ţări s-au abţinut (printre acestea Franţa. Marea Britanie şi Germania, aliaţii majori ai SUA în NATO).

Secretary Pompeo

US government account

The @UN

 Security Council failed today to hold Iran accountable. It enabled the world’s top state sponsor of terrorism to buy and sell deadly weapons and ignored the demands of countries in the Middle East. America will continue to work to correct this mistake.

Reacţie imediată, foarte nervoasă, a şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo care a declarat că Organizaţia Naţiunilor Unite „a eşuat azi în îndeplinirea misiunii sale fundamentale... Consiliul de Securitate a respins o Rezoluţie rezonabilă pentru prelungirea unui embargo privind armele destinate Iranului vechi de 13 ani şi astfel a deschis calea pentru ca acest stat principal susţinător al terorismului în lume, pentru prima oară după mai mult de un deceniu, să poată cumpăra şi vinde arme convenţionale fără restricţiile impuse de ONU”.

Are de ce să fie foarte supărat Pompeo?

Chia are, deoarece este clar că acordul Israel-Emirate, respins total de palestinieni, de turci sau de iranieni, privit cu îndoială de pakistanezi, ar fi trebuit să trezească, alături de entuziasmul electoral în SUA, o dorinţă comună a statelor lumii de a aproba orice demers ulterior propus de Washington în regiune, adică unul chiar esenţial, cel împotriva Iranului. N-a ieşit şi asta este un semnal foarte semnificativ prind erodarea poziţiei americane cel puţin în forţa de vot pe care se poate baza la ONU în situaţii de criză.

Strict tehnic, votul pe acest Proiect de Rezoluţie mai avea o semnificaţie mai discretă, dar extrem de importantă: dacă ar fi fost Rezoluţia ar fi fostaprobată - un efect asupra embargoului asupra armelor către Iran, parte integrană a aşa-numitului "Acord nuclear" încheiat între Iran şi şase ţări în 2015. Acord din care SUA, prin decizia lui Trump, s-au retras în mod oficial în 2018 şi, în consecinţă, nu ar mai avea nimic de spus, pro sau contra unei decizii care să afecteze acest mecanism. Acum asta pare să aibă un cost neaşteptat, atât de important încât Pompeo însuşi a invocat posibilitatea ca, în ciuda realităţii juridice actuale, să solicite reimpunerea unilaterală de sancţiuni împotriva Iranului, invocând „statutul SUA de ţară participantă la tratat”. Pompeo a spus că SUA, chiar dacă au renunţat la Tratat, să invoce principiul „snap back” consemnat în textul Acordului ca mişcare de răspuns în cazul în care se dovedea că Iranul încălca prevederile. În cazul în care Rezoluţia americană de acum ar fi fost acceptată, este aproape sigur că Iranul ar fi pus în aplicare ameninţarea de a se retrage definitiv din Acord, ceea ce ar i contribuit la o ridicarea exponenţială a nivelului de risc în zonă.

Pe de altă parte, este absolut clar că dispariţia completă a restricţiilor privind vânzarea armelor către Iran poate deschide perspective uşor de prevăzut în privinţa viitorului imediat, căci extrem de multe state vor dori să-şi refacă rezervele financiare vânzând orice tip de armamente sau tehnologii către Iran, teama majoră fiind că, printre echipamentele care cu siguranţă vor fi tranzacţionate vor fi şi cele necesare complexelor de producţie unde se va accelera tentativă de producţie a armelor nucleare.

Avem deci o situaţie stranie care, cumva, chiar este urgent a fi rezolvată. Pe de o parte, avem refuzul manifest din Consiliul de Securitate de a adopta un demers american. Pe de altă parte, asta duce automat la decrebibilizarea procesului de decizii şi de sancţiuni viitoare pe care le-ar putea adopta acest forum internaţional.

Putin vine cu o soluţie în regim de urgenţă, propunând ieri organizarea unei reuniuni în regim de urgenţă dedicată Iranului în special precum şi situaţiei din zona Golfului. Atenţie la formularea invitaţiei: spune că la acest summit prin video-conferinţă sugerează să participe cei şefi de state membre permanente în Consiliul de Securitate, alături de cei ai Germaniei şi Iranului.

Dacă liderii acestor state vor fi de acord în principiu să avem acestă convorbire, propunem ca miniştrii de Externe din cele şapte ţări să stabilească în comun o agendă a reuniunii, să facă toate aranjamentele necesare şi să programeze un Summit video” a spus Putin care, în acest mod, ar realiza performanţa diplomatică de a evita o repetare a unui vot în Consiliul de Securitate şi de a restrânge formula de decizie internaţională la soluţia de mult discutată în care, alături de membrii parmanenţi, să apară şi Germania, cu toţii având în faţă interlocutorul iranian. 

Îi chemăm pe partenerii noştri să analizeze cu atenţie această propunere. Altfel, vom vedea în continuare escaladarea conflictului şi un risc crescut de conflict.Asta trebuie evitat”.

Vladimir Putin, vineri 14 august, declaraţia privind propunera Federaţiei Ruse

Întrebarea este dacă un asemenea Summit va putea fi organizat. A doua întrebare este dacă, într-un asemenea caz, el s-ar putea transforma într-un fel de reuniune pregătitoare pentru un alt „Acord nuclear” cu Iranul, răspunzând poate mai bine şi în detaliu unor zone de incertitudini confirmate de experienţa ultimilor ani. Este în să posibil şi ca asta să nu se poată întâmpla deoarece orgoliile sunt acum mult prea inflamate şi că, aşa cum spun deja unii negociatori, trebuie aşteptată luna noiembrie pentru a vedea cu cine  se va se va vorbi în SUA căci sunt posibile surprize dacă va exista o Administraţie Biden.

Şi rămâne deschisă dilema care stă la baza tuturor incertitudinilor şi jocurilor vizibile sau subterane din Orientul Apropiat: cine se va impune sau, dimpotrivă, va fi acceptat ca power broker în regiune?