Închisoare pe viaţă pentru „monstrul din Cleveland”. Ariel Castro a fost găsit vinovat pentru 977 de capete de acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ariel Castro, în faţa instanţei din Cleveland care l-a condamnat la închisoare pe viaţă FOTO Reuters
Ariel Castro, în faţa instanţei din Cleveland care l-a condamnat la închisoare pe viaţă FOTO Reuters

Ariel Castro, supranumit „monstrul din Cleveland” pentru că a sechestrat şi torturat timp de zece ani trei tinere din Ohio, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sentinţă căreia i se adaugă încă o mie de ani de detenţie la cererea procurorilor.

Ariel Castro, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în luna mai a acestui an, după ce una dintre tinerele sechestrate a reuşit să fugă din „casa groazei” din Cleveland, localitate situată în statul federal american Ohio. Castro le-a răpit pe Michelle Knight (32 de ani), Amanda Berry (27 de ani) şi pe Gina DeJesus (23 de ani) de pe străzile oraşului Cleveland în perioada 2002-2004. Tinerele au fost sechestrate aproximativ zece ani, înfometate şi bătute, fapt ce a dus ca una dintre ele să piardă o sarcină apărută în urma unuia dintre violurile comise de Castro.

Bărbatul a fost prezentat, vineri, unei instante din Cleveland, având pe numele său 977 de capete de acuzare stabilite de procurori. Judecătorul Michael Russo a admis acuzaţiile acestora, l-a declarat vinovat pe Ariel Castro şi l-a condamnat la închisoare pe viaţă, sentinţă căreia i se adaugă încă o mie de ani de detenţie.

Judecătorul Russo a spus, în repetate rânduri, în timpul înfăţişării de vineri a lui Castro, că acesta nu va părăsi niciodată închisoarea. La întrebarea „Este clar?” adresată de magistrat inculpatului, acesta a răspuns: „Am înţeles, domnule judecător. Ştiam voi fi condamnat pentru toate acuzaţiile”.

Judecătorul din Cleveland a stabilit, totodată, că locuinţa în care cele trei tinere au fost sechestrate timp de zece ani să fie demolată.

Ariel Castro a pledat vinovat pentru toate cele 977 de capete de acuzare, în urma unei înţelegeri cu procurorii. Pledând vinovat, aceştia nu au cerut condamnarea lui la moarte, ci încarcerarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat, plus încă o mie de ani de detenţie după moarte.


Citeşte mai multe despre:

VIDEO Calvarul fetelor răpite din Ohio: zece ani în lanţuri

Trei femei răpite de portoricani la începutul anilor 2000 în Cleveland s-au întors la familiile lor, după ce au fost sechestrate timp de zece ani într-o casă din Cleveland. Poliţiştii au arestat trei portoricani despre care se crede că au legătură cu acest caz, unul dintre ei fiind bănuit că este autorul răpirilor.

Ce şanse au victimele din Cleveland la o viaţă normală: „Este ca şi cum ţi-ai reveni din comă”

Deşi Amanda Berry, Gina DeJesus şi Michelle Knight au reuşit să scape de calvarul de zece ani în care au fost sechestrate şi violate într-o casă din Cleveland, dificultăţile lor nu se opresc odată cu eliberarea.

Suspectul în cazul răpirilor din Cleveland „avea o cameră de tortură“ în propria locuinţă

Suspectul în cazul răpirilor din Cleveland, Ariel Castro, a fost reţinut de autorităţile americane după ce a fost acuzat că a răpit, violat şi torturat trei femei, ţinându-le captive în locuinţa sa timp de zece ani.

Suspectul în cazul răpirilor din Cleveland, într-un bilet de adio: „Ele sunt vinovate, au urcat în maşina unui străin”

Când Ariel Castro a fost adus în faţa justiţiei, una dintre cele mai importante dovezi a fost scrisoarea în care îşi mărturisea numeroasele crime şi care a fost redactată în urmă cu nouă ani, când bărbatul părea copleşit de remuşcări, dar încerca totodată să îşi justifice comportamentul.

Cum le-a ademenit monstrul din Cleveland pe cele trei femei în „casa groazei“

Noi dezvăluiri în cazul răpitelor din Cleveland arată cum le-a ademenit în „casa groazei” Ariel Castro, bărbatul care le-a sechestrat şi le-a torturat timp de aproape zece ani. Potrivit declaraţiilor uneia dintre răpite, o a patra femeie a fost sechestrată, însă aceasta a dispărut brusc.

INFOGRAFIE Calvarul fetelor răpite: poliţia, acuzată de neglijenţă

La o zi după ce fetele răpite în Cleveland s-au întors la familiile lor au început să apară primele indicii care arată că poliţia americană a dat din nou greş. Deşi l-au interogat în 2004 pe principalul suspect, poliţiştii din Cleveland n-au reuşit să curme chinul pe care l-au trăit zece ani cele trei răpite.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite