Volgograd şi ecuaţia Jocurilor Olimpice

Acum câteva zile s-a întâmplat ceea ce prea puţini oameni şi-au dorit: o explozie într-un oraş, care a omorât oameni. Evident, cel puţin câteva persoane şi-au dorit intens moartea unor cetăţeni, pentru că ei au planificat, au asigurat explozibilul şi au găsit voluntarul dispus să se sacrifice.

Rezultatul a fost parţial şocant pentru toată lumea, iar pentru locuitorii Volgogradului cutremurător. Parţial şocant – deoarece cei care au planificat explozia la asta se aşteptau. În acelaşi timp, nici cei care cunosc geopolitica zonei lărgite a bazinului Volga-Marea Caspică-Caucaz nu au fost foarte surprinşi, deoarece atentate la viaţa civililor şi oamenilor din structurile de forţă sunt frecvente, mai ales în zona Mahachikala, în Daghestan.

A doua zi s-a produs a nouă explozie, ceea ce a produs cu adevărat panică. Acelaşi oraş – cu o populaţie puţin peste 1 milion de locuitori – a fost adus la limita psihică a rezistenţei. Aceasta, şi pentru că în data de 21 octombrie 2013 a mai fost o explozie, în acelaşi oraş. A treia în mai puţin de trei luni, suficient pentru a crea un sentiment de spaimă în grad ridicat.

Catastrofa supremă pentru oraş nu s-a produs, şi asta e cel mai bine. Ce-ar fi reprezentat catastrofa? Un al treilea atac în trei zile: 29, 30 şi 31 decembrie. Într-o astfel de situaţie, puteam spune că o întreagă zonă a paralizat de frică.

Totuşi situaţia s-a mai calmat, ceea ce ne obliga la o scurtă analiză a situaţiei de fapt, bazată, evident, pe hărţi – şi pe ceea ce istoria ne învaţă.

Trebuie să facem o separare clară între două aspecte: situaţia politică a zonei, pe de-o parte, şi vestita întrebare pusă mereu de criminologi: din ce cauză se produc aceste evenimente?

În primul rând, situaţia politică a zonei este dominată de ecuaţia puterii la nivelul superior moscovit, precum şi de marea încercare a anului – Jocurile Olimpice de la Soci. O mare încercare financiară, deoarece acest eveniment este cel mai scump din lume, şi nu este sigur că vor fi recuperaţi prea uşor banii investiţi. Doar pentru un exemplu diferit, competiţiile din 2012 de la Londra au dus la un plus de 0,2% pentru economia britanică, ceea ce a însemnat că şi financiar succesul s-a realizat.

Mai întâi, trebuie să examinăm pe scurt situaţia politică:

Pentru mentalul rus, sunt două oraşe la sud de Moscova care contează cu adevărat: Kiev şi Ţariţin, actualmente Volgograd, fost Stalingrad. Dacă pentru Kiev nu am avea loc să scriem o carte, pentru oraşul de pe Volga lucrurile sunt mai simple. Kievul este oraşul legăturilor cu exteriorul lumii slavilor răsăriteni, Ţariţin este oraşul defensivei prin excelenţă. A fost apărat de Stalin în timpul războiului civil, şi mai apoi o seamă de generali de valoare în Al Doilea Război Mondial. 

Orice copil rus sau aparţinând fostei Uniuni Sovietice ştie ce înseamnă oraşul de pe Volga şi ce însemnătate are. De aceea, orice lovitură dată în acest oraş are efecte înzecite. Este echivalent cu lovirea unui simbol vital al unei ţări – cum ar fi, spre exemplu, aruncarea în aer a cladirii parlamentului din Budapesta sau a imobilului din Downing Street nr. 10. Faptul că în mai puţin de 24 de ore două explozii au însângerat oraşul nu reprezintă decât o lovitură reală dată forţelor de securitate ale Rusiei.

În acelaşi timp, trebuie să observăm că venind din nord şi mergând spre dreapta din oraş se ajunge pe drumul Caucazului, dar şi a litoralului estic al Mării Negre, unde se află oraşul rezidenţial şi olimpic prin excelenţă: Soci.

Mergând spre Caucaz, intrăm într-un complex de ecuaţii demografice, în care fragmentarea şi rivalităţile de secole sau de zeci de ani nu duc la prea multe lucruri pozitive. Spre exemplu, figura lui Kadîrov – conducătorul detestat de mai toţi oamenii normali – este o pată pe obrazul oricărui om ce-i cântă în strună sau îl susţine.

Lucrurile acolo merg prost de multă vreme, iar spiritul oamenilor din zonă este unul foarte fierbinte – a se vedea doar dansurile specifice, în care sabia joacă un rol important, ceea ce nu lasă prea multe locuri la interpretări. De aceea, cine intră în acel spaţiu geopolitic nu are de ales: ori vine cu pace, iar asta înseamnă investiţii – pentru că bogăţia acoperă multe dureri – ori încearcă să domine zona, dar cu riscul de a fi omorât în orice clipă de un djighit.

În geopolitica lărgită a Caucazului şi-au „rupt gâtul“ mulţi oameni politici de la Moscova – prim-miniştri şi ofiţeri superiori – dar asta nu înseamnă că nu au fost oameni politici care au câştigat, mizând pe acest spaţiu. Unul dintre ei a fost gen. Alexandr Lebed, dar şi actualul preşedinte rus.

Ori, pentru preşedintele rus situaţia Caucazului este foarte importantă la nivel simbolic, iar acest lucru este ştiut de toţi. În această logică se înscrie şi alegerea oraşului Soci ca loc de desfăşurare a Jocurilor Olimpice, iar nu a Ekaterinburgului – oraş căruia i s-a încercat obţinerea expoziţiei universale din 2020. Deşi Ekaterinburgul ar fi fost mult mai sigur pentru desfăşurarea acestor întreceri, s-a preferat o demonstraţie a calmului în Rusia, şi s-a ales Soci, lângă marele „vulcan geopolitic“ al Caucazului.

Acest lucru s-a văzut foarte bine peste tot, şi orice persoană care i-ar dori răul statului rus contemporan – sau preşedintelui rus – ştie că aceste competiţii sunt un prilej extraordinar pentru a compromite total prestigiul ţării şi preşedintelui: îşi poate imagina cineva care ar fi consecinţele în cazul unei explozii la festivitatea de deschidere sau închidere a Jocurilor Olimpice?

Chiar şi aşa, demonstraţia de forţă a fost făcută: două explozii, cu zeci de morţi, la interval de aproximativ 24 de ore, în acelaşi loc simbolic pentru orice rus.

Chiar dacă preşedintele rus a promis pedepsirea vinovaţilor, în rândul structurilor de securitate ruse lucrurile sunt clare: mulţi şefi vor plăti cu poziţia actuală, cel mai probabil după desfăşurarea competiţiei sportive. Nimeni nu poate fi păcălit, nu au loc două explozii în acelaşi oraş la interval de 24 de ore fără demiteri ulterioare, indiferent de ţară şi de regimul ei, mai mult sau mai puţin democratic. Mai mult, evaluarea situaţiei anterioară exploziilor va învedera diferite neajunsuri, ceea ce va duce la schimbări de structură – sau cel puţin acest lucru ar trebui să se întâmple, conform regulilor generale.

De aceea repetăm ce spuneam mai sus: dacă ar fi existat şi o a treia explozie, la un interval de sub 72 de ore, consecinţele ar fi fost teribile nu doar la nivelul mentalului întregii societăţi ruse – care este pusă pentru prima dată în faţa unei lovituri repetate în acelaşi oraş la un interval de timp foarte scurt – ci şi la nivelul întregului sistem de securitate rus.

Ne putem imagina astfel cum ar fi ca într-o zi să explodeze o bombă în interiorul staţiei de metrou ce face legătura cu gara Leningraski, iar a doua zi staţia de metrou corespunzătoare gării Kievski – cei care cunoaştem cât de cât Moscova înţelegem că rezultatul ar fi o catastrofă nu doar pentru oraş, cât mai ales pentru structurile de forţă, precum şi pentru orice guvern sau preşedinte rus.

Şi totuşi, loviturile din Volgograd acest lucru l-au demonstrat – lipsa de siguranţă în care ar putea fi mai multe oraşe mari ruseşti, pentru că o serie de explozii în Petersburg ar avea acelaşi efect, mai ales că acest oraş este locul de provenienţă a preşedintelui rus!

Evident, jocurile sportive de la Soci vor fi proba supremă a oricărui planificator de explozii: fiecare din aceştia ştie că o reuşită în perimetrul respectiv i-ar aduce o „glorie imensă“, mai ceva decât a lui Erostat în antichitate. Aşa că, aşteptăm să înceapă competiţiile – personal, nu cred că va mai exploda nimic în Rusia în următoarele 3 luni.

Cea de a doua întrebare – care sunt cauzele exploziilor din Volgograd – aduce cu sine un răspuns mai complicat decât răspunsul la întrebarea: de ce vrea Guvernul României să elibereze mii de infractori? De fapt, şi răspunsul întrebării: de ce vrea Guvernul României să pornească exploatarea de la Roşia Montană este mai simplu decât soluţia la întrebarea iniţială.

Trebuie să înţelegem ca linii generale câteva lucruri: rivalitatea de zeci de ani – sau mai mult – între populaţii caucaziene şi puterea rusă; faptul că războaiele din ultimii 25 de ani din Caucaz au lăsat în urmă adevărate masacre şi ură; întotdeauna este posibil ca abuzul în exercitarea atribuţiilor funcţiei unei persoane să fie bine fixate în memoria celor afectaţi de comportamentul acesteia, ceea ce duce la vendete personale. Iar numărul de factori care ar trebui luaţi în calcul se ramifică apoi, pornind de la aceste trei caracteristici – neamintind altele, cu rol la fel de important.

Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că explozii au fost şi este posibil să mai fie; de asemenea, că nu este suficient să ai de partea ta jurnaliştii care să te laude, ci inima fiecărui om conştient de posibilitatea sacrificului suprem.

Cine greşeşte aici, va primi în primă instanţă criticile celor ce influenţează cumva jocul puterii, iar mai târziu va avea – cu siguranţă – populaţia nemulţumită în stradă. Iar dacă aceştia vor merge de prea multe ori în stradă şi în număr suficient de mare, s-ar putea ca finalul să fie schimbarea de lideri.