Kremlinul acuză Occidentul că încearcă să îl înlăture pe Vladimir Putin de la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Occidentalii utilizează conflictul ucrainean pentru „a izola Rusia, a asfixia economia sa şi a-l înlătura pe Vladimir Putin“ de la putere, a acuzat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru săptămânalul Argumentî i Faktî. Pentru a zădărnici aceste planuri, Kremlinul nu a stat cu mâinile în sân, ci a luat măsuri.

"Dacă nu ar fi fost Crimeea" sau estul Ucrainei "ar fi găsit altceva", a declarat Peskov pentru publicaţia rusă  Argumenti i Fakti.

"Ei încearcă să îl izoleze pe Vladimir Putin pe scena politică internaţională, să asfixieze economia rusă, şi toate acestea pentru a-l înlătura pe Putin" de la putere, a explicat el.

"Sunt convins că Occidentul nu ne va lăsa în pace", a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că "izolarea Rusiei ar fi o greşeală".

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat marţi, în discursul său despre Starea Naţiunii susţinut în faţa Congresului SUA, că "Statele Unite sunt puternice şi unite cu aliaţii săi, în timp ce Rusia este izolată, iar economia sa este distrusă" datorită sancţiunilor occidentale.

"Statele Unite au luat-o pe drumul confruntării (...) şi vor să domine lumea", a reacţionat la rândul său ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform purtătorului de cuvânt al lui Putin, economia rusă este sub control "în pofida sancţiunilor ilegale" adoptate de ţările occidentale care, cuplate cu scăderea preţului petrolului, au condus la devalorizarea rublei.

"Voi repeta ceea ce a spus deja Vladimir Putin: totul este sub control, ştim ce facem, cum facem şi avem tot ce ne trebuie pentru a face acest lucru", a insistat Peskov.

Merkel a afirmat săptămâna trecută că Vladimir Putin este indezirabil la următorul summit G7, care se va desfăşura la 7 şi 8 iunie în Germania, pentru că nu împărtăşeşte "valori comune" cu liderii prezenţi. "E bine, Vladimir Putin nu aşteaptă invitaţie", a reacţionat Peskov.

El a recunoscut că Rusia, în pofida "euforiei patriotice" care a urmat anexării peninsulei Crimeea, traversează o fază de turbulenţe din cauza "confruntării cu Occidentul". "O confruntare politică, ideologică, mediatică şi diplomatică dar, din fericire, nu militară", a conchis el.

Putin nu a fost invitat nici la marcarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, a declarat, ieri, că şeful statului rus nu va participa la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrarea Auschwitz, pe 27 ianuarie, pentru că nu a primit "invitaţie oficială".
 

Rusia vrea să declare indezirabile organizaţii externe care ameninţă regimul constituţional

Pentru a se „păzi de uneltirile“ occidentalilor, Moscova a luat măsuri. Rusia vrea să declare indezirabile organizaţii externe care ameninţă regimul constituţional sau securitatea ţării. Deputaţii ruşi au votat marţi în primă lectură un proiect de lege care permite declararea drept „indezirabilă“ în Rusia a oricărei organizaţii externe sau internaţionale care ameninţă regimul constituţional sau securitatea ţării, anunta AFP.

Această procedură prevede îngheţarea activelor şi a bunurilor imobiliare ale unei organizaţii declarată indezirabilă, precum şi interzicerea deschiderii de filiale sau difuzarea de material cu caracter informativ, inclusiv prin intermediul mass media.

Persoanele care au legături cu activităţile unei organizaţii indezirabile riscă să intre în vizorul justiţiei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite