Basarabia - piatra de moară, dar şi cheia deschiderii relaţiilor româno-ruse

Este oare Basarabia acel amănunt care împiedică ca relaţiile dintre România şi Rusia să fie unele de încredere şi respect reciproc? Cu siguranţă că DA.

Basarabia sau Republica Moldova reprezintă piatra de moară a relaţiilor ruso-române din ultimii 200 de ani, adică de la primul rapt al Basarabiei din 1812.

Pe 16 mai 1812, în urma războiului ruso-turc ce a avut ca principal obiect supremaţia celor două mari puteri asupra ţărilor româneşti, trecându-se peste dreptul internaţional al epocii, Rusia revendică jumătatea de Est a Moldovei lui Ştefan cel Mare deşi iniţial intenţia a fost aceea de a ocupa ambele principate româneşti.

Iminenţa atacului lui Napoleon a fost salvator pentru români deoarece aceştia au rămas în marea lor majoritate sub suzeranitatea otomană, lucru ce le-a permis dezvoltarea pe mai departe a conştienţei apartenenţei la naţiunea română.

Rusia  a reuşit în 1812 să stopeze românii basarabeni să parcurgă procesul normal de formare a statului naţional român , dar şi revoluţia socială şi culturală a celor care locuiau acest teritoriu.  Începând din acel moment, Rusia a aplicat politica dură pe care a utilizat-o în întregul său imperiu: distrugerea identităţilor culturale altele decât cele de sorginte slavă. Acest lucru s-a realizat prin deportări, arestări, crime, arestări, intimidări şi aduceri de populaţii din inima Rusiei cu scopul de a schimba structura demografică.

Începând din acel moment liderii românilor au conştienţizat pe deplin că, dincolo de vorbele ce promiteau marea eliberare a popoarelor creştine de sub ocupaţia turcă, interesele Rusiei nu erau decât acelea de a înlocui o ocupaţie cu alta şi mai dură dar şi mai criminală prin simplul fapt că distrugea culturi.

În ciuda încercărilor Rusiei de a stopa formarea statului român şi ulterior de consolidare a acestuia, românii s-au unit ca stat în 1859 şi ulterior în 1877 şi-au câştigat independenţa. În urma acestui război în care au existat condiţii clare de participare, Rusia nu îşi respectă promisiunile şi rupe din Moldova liberă încă neunită cu Muntenia partea sa de Sud, parte ce fusese redată moştenirii lui Ştefan cel Mare în urmă războiului Crimeii. Este vorba de fapt de readucerea acasă tenmporară a unei mici părţi din Basarabia răpită în 1812.

După formarea ca stat, România a investit permanent şi  a făcut din Basarabia de la Ruşi, Ardealul şi Bucovina de la Austrieci, o prioritate a statului. Acest lucru a reprezentat o constantă a politicii externe a românilor, constantă care se manifestă şi astăzi. Graniţa impusă de către Imperiul Ţarist pe Prut, deşi s-a dorit a fi ermetică pentru o bună desfăşurare a procesului de rusificare, ea era extrem de permeabilă datorită faptului că pur şi simplu despărţea frate de frate iar un râu nu putea sta în calea acestui lucru.

Relaţiile cu Rusia din această perioadă nu au fost dintre cele mai bune, pe de o parte datorită faptului că ea făcea tot ce putea pentru a împiedica un proiect românesc de succes şi pe de altă parte datorită faptului că prin politica dură dusă în Basarabia ea arăta în mod clar ce îi aştepta pe români în cazul unei ocupaţii ţariste precum şi care este interesul rus faţă de români.

În timpul primului război mondial România a intrat în luptă cu întârziere iar unul dintre motive îl reprezintă refuzul acesteia de a accepta dreptul istoric şi demografic al României asupra Ardealului. Acest aspect era direct legat de faptul că o Românie mai mare va constitui un pol de atracţie mult prea puternic pentru Basarabia care inevitabil se va duce spre România. Aceşti mai bine de 100 de ani de ocupaţie nu au reuşit să distrugă identitatea românilor de aici, marea lor majoritate decuplaţi de imperiul ţarist prin modul de trai obişnuit al ţăranului român.

În 1918, pe 27 martie, Basarabia se uneşte prin voinţă liber consimţită şi vot reprezentativ cu Patria Mamă, România. A fost prima provincie istorică unită cu România. Începând cu acest moment relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia au fost printre cele mai reci, cu atât mai mult cu cât sfârşitul primului război mondial prinsese ţara noastră mult prea puternică pentru Rusia.

Lenin şi apoi Stalin nu au uitat niciodată curajul României şi pe timpul întregii perioade interbelice au ridicat permanent problema Basarabiei, lucru care a umbrit relaţiile existente între cele două state. Pe măsură ce Rusia devenea mai puternică tensiunile la graniţa cu România au devenit mai intense şi mai constante. Gândurile conducerii totalitare de la Moscova nu aveau legătură cu refacerea vreunei nedreptăţi istorice ci cu consolarea orgoliului propriu de imperiu care pierduse în faţa unui mic stat un teritoriu  dobândit forţat prin luptă. Acest din urmă lucru nu îl uită liderii Rusiei care îşi menţin o gândire imperialistă de forţă fizică, lucru care îi pasează cu 100 de ani în urma Americii.

Perioada interbelică a fost una de permanent conflict diplomatic între România şi Rusia şi totul pornea strict de la chestiunea Basarabiei, alipirea acesteia de România nefiind recunoscută de către statul vecin deşi ea a fost una democratică şi acceptată de puterile occidentale.

Pe 23 august Stalin şi Hitler semnează un Pact de Neagresiune care de fapt era o înţelegere militară prin care se împărţea lumea pe sfere de interes. Ciudat lucru cum un aşa mare imperiu precum Rusia, ce se întindea şi atunci pe două continente, a ţinut morţis ca într-o anexă secretă să fie trecut interesul faţă de Basarabia, teritoriu locuit majoritar de români şi care făcea parte din România. O problemă minoră care ar fi putut rezolva în modul simplist relaţiile dintre cele două state şi ar fi creat o bază de încredere prin care poate s-ar fi evitat chiar cel de-al doilea război mondial. Dar nu acesta era lucru dorit de un om nebun care prin crime a ajuns la conducerea Rusiei.

Pe 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum dat cu câteva zile înainte, Rusia începe reocuparea Basarabiei. De acestă dată politica de rusificare a fost şi mai dură profitându-se de faptul că în concepţia acestui criminal, războiul putea să justifice istoric ceea ce avea să facă. Raptul Basarabiei din 1940 a fost poate şi mai dur decât cel din 1812 prin simplul fapt că românii aveau formată concepţia apartenenţei la neamul românesc unitar. Stalin a realizat în Basarabia de după 1940 un adevărat genocid pentru ai pedepsi pe românii care au avut curajul să adere la ideea unităţii naţionale, contrară intereselor Rusiei în zonă. Toţi cei care au votat în Sfatul Ţării Unirea cu România a Basarabiei în 1918 şi care au fost surprinşi  în acest teritoriu la data ocupaţiei, aveau să fie arestaţi şi ulterior ucişi.

Raptul Basarabiei din 1940 a fost poate şi mai dur decât cel din 1812 prin simplul fapt că românii aveau formată concepţia apartenenţei la neamul românesc unitar.

Acest lucru avea să ducă inevitabil la intrarea României într-o alianţă nenaturală cu Germania lui Hitler, dar totul pentru a putea salva românismul, puternic ameninţat de către politica bolşevică care în 1933 ucisese prin înfometare aproape 10 milioane de ucrainieni pentru simplul motiv că au refuzat să renunţe la propria identitate naţională.  Pe 26 iunie 1940 Antonescu, şeful statului români din acea perioadă, acceptă alianţa cu Hitler şi trece Prutul pentru a realiza eliberarea Basarabiei. Deşi recâştigată doar până în 1944, lupta eroică pe frontul de Est a arătat dorinţa românilor de a fi uniţi şi sacrificiul de care sunt dispuşi pentru a păstra această unitate.  Câteva sute de mii de soldaţi români şi-au dat viaţa pentru Basarabia şi pentru onoarea de a fi român lucru care nu trebuie uitat niciodată.

Sfârşitul războiului a prins România aşa cum Rusia a dorit-o permanent – sub ocupaţie ideologică, politică, militară şi economică. A fost însă o problemă de timp scurt pentru ca regimul comunist din România să capete un caracter aparte, naţionalist, total diferit de cel promovat de către Rusia. Doar puţin i-a trebuit României pentru a reafirma că Basarabia este teritoriu românesc.

În 1990 România şi Basarabia se puteau Uni. A fost perioada podurilor de flori în care dacă am fi fost pregătiţi am fi refăcut parţial Unitatea Pierdută. Dar serviciile Ruse de securitatea aveau alte gânduri şi au declanşat conflictul de pe Nistru special pentru a împiedica Unirea celor două state româneşti. A fost un semnal direct şi clar pe care ni l-au trimis. De atunci şi până astăzi,indiferent de guvernare, că a fost de stânga sau de drepta, relaţiile cu Rusia au fost la fel de reci ca în perioadă interbelică.

Acest tip de relaţie de neîncredere există şi astăzi  şi se va menţine atâta timp cât Rusia nu vrea să arate prin exemple că s-a schimbat.

Basarabia este mărul discordiei dintre cele două state dar tot ea poate reprezenta cheia resetării stării  existente la nivelul diplomaţiei.

Dacă Basarabia va reveni acolo unde îi este locul (lucru inevitabil), iar Rusia va da dovadă de înţelegere am credinţa că un nou început ar putea marca relaţiile dintre România şi Rusia.

Aceasta are nevoie de prieteni spre Europa deoarece principala ameninţare asupra ei vine din partea Chinei. Expansiunea Rusiei a încetat deoarece demografic aceasta nu mai poate fi susţinută, în schimb ea poate întâmpina probleme majore datorită presiunii venite din Asia. Pentru a putea rezista în faţa acesteia are nevoie să ştie că de cealaltă parte se poate baza pe parteneri iar România-Europa poate fi partenerul care îi poate asigura frontul său Vestic. Problemele din Asia cu China, dar şi cu Japonia, ar trebuie să fie preocuparea principală a Rusiei dar pentru acest lucru are nevoie de prieteni dinspre Europa, ori acceptarea reîntoarcerii Basarabiei către România, în spaţiul European, poate fi o soluţie.

Să fie posibil oare ca marii strategi ruşi să fi dispărut cu desăvârşire, iar aceştia să nu conştientizeze realităţile secolului XXI?