Cultul victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost puternic întreţinut de propaganda sovietică după 1945 . În definitiv, era unul dintre puţinele argumente cu care să fie ţinute la un loc naţiunile înglobate  cu forţa în cadrul imperiului - tributul comun de sânge plătit pentru victoria împotriva nazismului.

Evident, Ziua Victoriei, cu tot aresenalul ei simbolic, nu putea fi decât preluată de Vladimir Putin, în efortul său de reabilitare a simbolurilor sovietice. A fost o politică asumată de la bun început de liderul rus, o politică menită a le reda ruşilor măcar impresia unei puteri regăsite, dupa şocul dezmembrării URSS. Doar Putin însuşi a definit prăbuşirea URSS drept cea mai mare catastrofă a secolului XX!

Anexarea Crimeei vine acum să pună o nouă cărămidă la edificiul propagandistic al refacerii, măcar parţiale, a puterii pierdute. Doar că, de data aceasta, ataşamentul faţă de puterea sovietică, faţă de învăţătura lui Lenin, a fost înlocuit cu un naţionalism agresiv, amestecat cu militarism, revisionism şi o undă de antisemitism. E drept că toate acestea amintesc mai degrabă de învinsa URSS-ului din Marele Război , Germania hitleristă.

Ce înseamnă, de fapt, acest 9 mai, Ziua Victoriei, sărbătorit în Crimeea? Nu mai are aproape nimic din victoria într-un război în care, până la urmă, URSS s-a aflat de partea bună – chit că, mai înainte, Stalin şi Hitler colaboraseră fără probleme pentru sfârtecarea Poloniei şi amputarea  României. În memoriile sale consacrate celui de-al doilea război mondial, Winston Churchill povestea că, în anii 1939-1940, pe când Britania se găsea practic singură, era realmente îngrozit de posibilitatea unei alianţe între Germania şi URSS. O alianţă pe care, de altfel, o considera atunci foarte probabilă.

Acum, defilarea trupelor ruse în Crimeea ar însemna mai puţin aniversarea unei victorii de partea binelui, ci mai curând asumarea, în vazul întregii lumi, a victoriei într-un altfel de război: un război de agresiune, cum nu credeam că mai poate fi posibil în Europa secolului XXI.

Ziua de 9 mai este o zi de sărbătoare în întreaga Europă geografică, de la Atlantic la Urali. Dar între semnificaţiile acestei zile începe să se deschidă o imensă prăpastie, de o parte şi de alta a liniei care separă Uniunea Europeană de spaţiul de influenţă rus.

De partea noastră, 9 Mai înseamnă nu sfârşitul războiului, cât mai istorica Declaraţie a ministrului francez de externe, Robert Schuman, din 1950, în care a propus unificarea sectoarelor cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania – act care  avea să puna bazele Uniunii Europene, aşa cum o ştim noi astăzi.

Dincolo, în zona de influenţă rusă, ziua de 9 Mai înseamnă victoria împotriva nazismului,  translatată subtil de propagandă sovietică înspre simbolul unei victorii asupra Occidentului – nu întâmplător, în URSS, cam tot ceea  venea dinspre vest era suspect de ”fascism”.  Astăzi, din punctul de vedere rusesc, ziua de 9 Mai se transformă într-o victorie asupra intenţiilor Occidentului de a-şi extinde influenţa spre Est.

Pe de o parte, ziua de 9 Mai aminteşte de punerea bazelor un proiect al păcii, numit Uniunea Europeană. De partea cealaltă, aceeaşi zi capătă accente tot mai agresive.

Defilarea de acum patru ani, când trupele NATO mărşăluiau în Piaţa Roşie, ca un semn al deschiderii unui spaţiu comun al cooperării euro-asiatice, pare astăzi din altă eră. Este încă un semn al noului război rece .