Un văl peste ochii Franţei

Grecia scârţâie rău şi nici Belgiei nu-i merge mai bine. Polonia e decapitată şi, când nici Italia nu mai poate, Portugalia strânge din fese. În tot acest timp, în Franţa noastră, care seamănă din ce în ce mai mult cu o Elveţie ruptă de realitate, se discută despre văl.

De mai bine de şapte ani, francezii comentează moda musulmană de a purta vălul, uitând că bunicilor noastre, acum cincizeci de ani, nici nu le-ar fi trecut prin cap să iasă din case fără să-şi acopere părul. Şi, după atâtea comentarii, nu a mai rămas nimic nespus.

Multă vreme am ezitat în jurul termenilor. Întâi am combătut cu ardoare „burqa", până când cei de la Statistică ne-au atras atenţia că n-avem decât cel mult 150 de astfel de cazuri pe tot teritoriul Franţei. Apoi am făcut un progres în lecţiile noastre de limbă arabă şi ne-am lămurit că, de fapt, noi toţi vorbeam despre „niqab"-uri.

E clar. Vorbind mai mult, învăţăm mai bine limba arabă. Poate că cei de la Academia Franceză se vor apleca mai atenţi asupra cuvintelor de import şi, observând care e trendul, vor înlocui cuvinte precum „buzz", ce provin din banala limbă engleză, cu „ramdam", un cuvânt mult mai exotic, de origine arabă.

Avem oare dreptul să interzicem, prin urmare, purtarea unei „niqab" la volan, chiar dacă o facem numai în numele unui principiu al precauţiei, pe care nu l-am avut nici măcar când a fost vorba de gripa A?

Avem oare dreptul să avem mai multe femei (chiar dacă acest verb are conotaţii gripate chiar şi în frumoasa noastră limbă franceză), să fim poligami sau zemurieni?

Astfel de întrebări existenţiale devin de-a dreptul suprarealiste într-un moment în care matematica celor de la Goldman Sachs transformă lumea într-o piramidă Ponzi (un soi de Caritas, n.t.), rămasă fără logică şi raţiune.

Că bine zicea Malesherbes, că „inteligenţa e întotdeauna un bun dobândit prin mijloace incorecte".

Astăzi, Franţa ar trebui să evite repetarea greşelilor trecutului în legăturile ei cu musulmanii. Poate că pentru unii, un islam care nu mai încearcă să fie foarte pur ar putea fi mai bun decât un catolicism care nu ştie cum să mai scape de impurităţi. Dar analizând astfel, Franţa nu face decât să-şi pună un văl gros peste ochi. Şi culmea, o face în numele dragostei pentru lumină.