Umor în loc de interdicţii

Obiceiurile care nu-i deranjează pe cei din jur n-ar trebui interzise.

Mai întâi minaretele interzise în Elveţia. A urmat dorinţa Parlamentului francez de a interzice femeilor musulmane să poarte burqa. Vălul este deja interzis în şcolile publice din Franţa, laolaltă cu afişarea simbolurilor religioase de orice fel. Cât despre burqa, ea este purtată de circa 1.900 de femei. Foarte puţin, dacă ne gândim că numărul musulmanilor din Franţa este de şase milioane. Oficial, parlamentarii au spus că burqa nu respectă „valorile Republicii". Feministele, inclusiv câteva cu origini musulmane, au sprijinit iniţiativa parlamentară, burqa fiind - în opinia lor - un obicei degradant. Doar socialiştii s-au opus. Nu pentru că lor le-ar plăcea, ci pentru că nu sunt de părere că lupta trebuie dusă în zona legislativă. Înclin să le dau dreptate.

Până la urmă este o chestiune ce ţine de libertatea individuală. E adevărat că unele femei sunt obligate de familii şi de soţi să poarte burqa sau vălul. Dar la fel de adevărat este că evreicele ultra-ortodoxe trebuie să îşi radă părul şi să poarte perucă după ce se căsătoresc. Nu prea înţeleg cum de obiceiurile evreilor ultra-ortodocşi sunt mai compatibile cu valorile Republicii, decât burqa. (...) Există încă oameni ce condamnă homosexualitatea, dar numai un număr infim de europeni s-ar putea gândi că ea ar trebui interzisă. Obiceiurile care nu-i deranjează pe cei din jur n-ar trebui interzise. Una e să impui un cod vestimentar, chiar necesar pentru anumite meserii, alta e să interzici un tip de îmbrăcăminte. În mod paradoxal, iniţiativa ar putea avea efecte negative.

Femeile care doresc sau sunt obligate să poarte burqa vor socializa mai puţin şi vor deveni şi mai dependente de familie şi soţi. A accepta valori pe care nu le împărtăşeşti e preţul pentru o societate pluralistă. O mai bună educaţie ar fi mai utilă. La fel şi simţul umorului. Dar nu cel ostil adoptat de publicaţiile daneze.