Concomitent, talibanii au continuat ofensivele lor terestre contra: 

1. oraşului Herat - din vestul Afganistanului, important din punct de vedere economic, o citadelă a unui teritoriu încă aflat sub controlul armatei afgane -, 

2. localităţii urbane Lashkar Gah - din sudul statului afgan, aflat la frontiera dintre arealurile rurale controlate de insurgenţii islamişti şi cele încă apărate de trupele guvernului de la Kabul, 

3. şi nu în cele din urmă asupra oraşului Kandahar, ales de talibani pentru a fi, în viitor, temporara lor capitală. 

Prima realitate este că talibanii folosesc mai bine terenul în înaintarea lor spre poziţiile armatei afgane.

Cu toate acestea, încă nu au cucerit niciun oraş important din Afganistan. 

Asta pentru că dincolo de sprijinul aerian american acţionează, cu eficienţă, avioanele militare afgane, iar la sol sunt tot mai distructive trupele pentru operaţiuni speciale ale Forţelor Armate Afgane.

Acestea sunt folosite, mai nou, pentru scoaterea din încercuire a unor subunităţi afgane şi obligarea talibanilor să se retragă şi să opteze pentru defensivă. 

În absenţa unor surse locale de informare credibile - dezirabile a fi în diferite colţuri ale Afganistanului - nu puţine agenţii de presă europene şi de peste Ocean reiterează declaraţiile triumfaliste ale talibanilor, amendabile, în bună parte, de realităţile din teren. 

Aşa cum este acum armata afgană - cu un antrenament şi o motivaţie pentru luptă mai degrabă fluctuante decât constante -, totuşi menţine toate oraşele capitale de diviziuni administrative şi niciun guvernator nu a trecut de partea insurgenţilor islamici. 

Talibanii nu au decât un singur aliat - întunericul nopţii -, când înaintează rapid spre obiectivele vizate. 

În schimb, atacurile aeriene americane şi afgane anihilează zeci de insurgenţi islamici şi determină părăsirea rapidă a poziţiilor ocupate temporar, de talibani, pe timpul nopţii. 

6
La Kabul a fost reiterată, pe 31.07.2021, determinarea guvernului afgan şi a reprezentanţilor diferite etnii conlocuitoare de a salva Afganistanul de viitoare tragedii.

Spre deosebire de Ministerul afgan al Apărării, talibanii se dovedesc mai eficienţi în difuzarea de imagini cu luptătorii lor încrezători în victoria finală. 

Mai puţin sunt mediatizate acţiunile eficiente ale forţelor speciale afgane, în faţa cărora talibanii nu au reuşit până acum, în nicio locaţie, ca să reziste mai mult de câteva schimburi de focuri automate. 

Există şi o panică la nivelul unor oficiali afgani, care pornind de la unele succese locale, temporare, ale mişcării talibane, extrapolează, exagerează şi generează teama faţă de consecinţele unei apropiate victorii, care ar genera pierderea de către autorităţile de la Kabul a mai multor provincii, ca la prăbuşirea unui castel din cărţi de joc. 

Ceea ce poate emoţiona pe necunoscători, dar nu are nicio legătură cu realitatea imediată. 

8
Ei nu sunt talibani...

Un efect necalculat de talibani este reactivarea, din proprie voinţă, a unor cunoscuţi şi respectaţi comandanţi ai celor care au luptat şi anterior contra insurgenţilor islamici, cum este de pildă Ismail Khan, redevenit celebru, în ultimele zile, datorită reuşitei de a aduce lângă el cetăţeni afgani decişi să lupte contra acelora ce vor revenirea la sângeroasa dictatură detestată de spiritele lucide. 

Şi statele vecine cu Afganistanul acordă o atenţie sporită luptelor interne din această ţară. 

De pildă India, care a susţinut autorităţile de la Kabul, a contribuit cu peste 3 miliarde de dolari, la construcţia de baraje, autostrăzi, şcoli, spitale etc. 

Există temeri că pâna la finalul acestui an talibanii vor prelua puterea la Kabul, estimări care au generat dialoguri de contact ale diplomaţiei indiene cu talibanii, pentru a ajunge ulterior la discuţii de fond, ale viitoarelor relaţii bilaterale. 

Este totuşi ciudată apetenţa unor factori de decizie indieni de a fi mai atenţi la estimările unor experţi civili de peste Ocean, decât la informaţiile primite de la proprii agenţi aflaţi deja pe teritoriul afgan.

Situaţia nu este mai limpede în Pakistan, deoarece o revenire la putere a talibanilor nu ar face decât să transforme frontiera afgano-pakistaneză într-un areal liber pentru mişcarea insurgenţilor din cele două ţări. 

Efectul fiind în acest caz diminuarea atenţiei acordate Indiei rivale şi punerea sub semnul întrebării a ambiţioaselor proiecte de infrastructură convenite cu China, parte dintre acestea având continuitate - momentan teoretică - şi pe teritoriul afgan. 

Totuşi, nu este credibilă ipoteza că talibanii înţeleg acum că nu mai au nevoie de sprijinul oficial, dar tacit, al Pakistanului. 

Sună pompos aşa numitul Emirat Islamic anunţat de talibani, numai că buturuga mică, dar solidă, numită Alianţa Nordului, redevine o forţă tot mai puternică. 

7

Mai concret, generalul Bismillah Khan Mohammadi - cel din imaginea de mai sus - care s-a remarcat în alianţa menţionată, nu numai că a fost numit ministru al apărării Afganistanului, dar a şi trecut la noua organizare a Forţelor Armate Afgane, care vor trebui să se adapteze pentru contracararea la sol, prin încercuiri şi lovituri neaşteptate a concentrărilor de talibani, care nu depăşesc, de regulă, mai mult de câteva sute de militanţi înarmaţi.

Cert este că, pentru moment, autorităţile statului afgan rezistă, nu au pierdut, cel puţin până până acum, niciun oraş relevant pe plan tactic, iar răzvoiul civil, tot invocat în desele comentarii despre Afganistan, încă nu a izbucnit. 

Alianţa Nordului a mai condus o rezistenţă armată contra talibanilor şi eventuala cucerire a Kabulului, deocamdată doar în visele liderilor talibani, nu ar diminua capacitatea acestei alianţe de a deveni un adversar redutabil al insurgenţilor islamici. 

Faptul că NATO a lansat, mai zilele trecute, un program de instruire militară pentru soldaţii din Afganistan în Turcia - fiind primul de acest fel în afara ţării - înseamnă adaptarea la o realitate nouă.

Contracararea ofensivei talibanilor nu are nicio legătură cu menţinerea unor poziţii întărite, de un număr variabil de militari afgani. 

9
Militari din Batalionul 313 Badri, la antrenamentele tipice unei forţe de elită, din armata afgană

Recursul la perfecţionarea deprinderilor de luptă a membrilor forţelor speciale afgane - în Turcia, unde armata acestei ţări are o experienţă îndelungată în operaţiunile succesive duse contra kurzilor, atât cei din interiorul propriilor graniţe, cât şi aceia din nordul Siriei - indică o focalizarea realistă pe grupurile mici de militari, dar extrem de eficiente, în combaterea unor insurgenţi violenţi, dar haotici în confruntarea directă. 

După cum deja se ştie, baza sprijinului NATO, pentru trupele guvernului afgan, este o decizie a şefilor de stat şi de guvern din cele 30 de ţări ale alianţei. 

S-ar putea ca la Ankara să fie soluţia pentru temperarea iluziei talibane de a cuceri cât mai repede Kabulul. 

Chiar dacă trupele dislocate de Turcia în Afganistan au fost până acum necombatante, posibila preluare a pazei şi conducerii Aeroportului  Internaţional Kabul, după retragerea trupelor NATO, schimbă pionii militari turci, pe tabla de şah afgană. 

Turcia se va impune rapid, pe plan militar, sub pretextul apărării aeroportului şi abia după ce va domina zona adiacentă va discuta, de o altă manieră, cu autorităţile de la Kabul şi cu liderii afgani. 

Recursul la experienţa militară turcă, deloc de neglijat, va genera aliaţilor din NATO o perioadă de respiraţie liberă la Bruxelles şi o reevaluare a rolului pe care Turcia poate să îl joace în stabilizarea Afganistanului.

În mod evident, Rusia, China, Iranul şi Pakistanul nu pot discuta cu Turcia decât prin intermediul unei diplomaţii constructive.