Seism moderat în Taiwan - Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională de astăzi scrie despre un sesm moderat din Taiwan, transferul lui Jan Koller la Cannes sau un al treilea musafir neinvitat la Casa Albă. Printre alte subiecte, stadionul din Wroclaw este întârziat din cauza constructorului, iar 60 de noi scanere corporale vor fi instalate pe aeroportul Amsterdam-Schiphol.

Seism moderat în Taiwan. Un seism de magnitudine 5,5 a fost înregistrat în largul coastei de est a Taiwanului marţi în zori, a anunţat oficiul meteorologic taiwanez, care nu s-a referit imediat la victime sau pagube, transmite ABC News. Seismul s-a produs la 3.26, la circa 31,7 kilometri sud-est de Ilan, un oraş pe coasta de est a Taiwanului, la o adâncime de 48,4 kilometri sub mare, a indicat aceeaşi sursă. Taiwanul se află pe una dintre zonele seismice cele mai active din lume, la joncţiunea a două plăci tectonice, şi mai multe cutremure de pământ sunt înregistrate în fiecare an pe insulă.

Jan Koller, de la Samara la Cannes. Fostul atacant internaţional ceh Jan Koller, aflat la final de contract cu echipa rusă de primă divizie Samara, s-a transferat pentru 18 luni la clubul francez Cannes, din liga a 3-a. 'A preferat o viaţă comodă în familie, în ciuda ofertelor de la cluburi germane şi chineze', a declarat agentul său, Pavel Paska, citat AFP. Koller, 36 de ani, este golgheterul absolut al echipei naţionale a Cehiei, cu 55 de goluri în 91 de meciuri, şi a mai evoluat pe Coasta de Azur franceză, la Monaco, între 2006 şi 2008. 'La 36 de ani nu mai am mari ambiţii, vreau să joc fotbal pentru a mă amuza', a afirmat recent uriaşul atacant (2,02 m, 100 kg), supranumit Dino (de la Dinozaur).

Un al treilea musafir neinvitat la dineul de la Casa Albă. Un al treilea musafir neinvitat a luat parte la un dineu la Casa Albă în onoarea primului ministru indian, dar nu există dovezi că persoana a avut contacte cu preşedintele sau cu prima doamnă, a declarat luni Secret Service, informează CNN. Aceasta este a doua eroare de securitate în timpul evenimentului de la 24 noiembrie. O persoană, care nu a fost identificată, s-a deplasat de la hotelul din Washington unde era cazată delegaţia indiană şi a ajuns la dineu împreună cu grupul, aflat sub responsabilitatea Departamentului de Stat al SUA.

Stadionul din Wroclaw, întârziat din cauza constructorului. Construcţia stadionului din Wroclaw, unul dintre cele 4 din Polonia care vor găzdui meciuri la Euro-2012 la fotbal, va întârzia 'câteva luni', din cauza ruperii contractului cu constructorul, a declarat ministrul sportului, Adam Giersz. 'Schimbarea antreprenorului pentru stadion va întârzia cu câteva luni lucrarea. Simţeam mai demult că situaţia este dificilă, sperând, totuşi, că problemele se vor regla între investitor şi constructor. S-a întâmplat altfel, din păcate', a spus oficialul polonez, citat de Business Week.

Şaizeci de noi scanere corporale vor fi instalate pe aeroportul Amsterdam-Schiphol pentru a controla pasagerii care pleacă spre Statele Unite, a anunţat luni Schiphol Group, însărcinat cu gestiunea aeroportului, după atentatul eşuat contra zborului Amsterdam-Detroit. Scanerele, având un cost unitar de 150.000 de euro (216.000 de dolari), vor fi instalate 'în următoarele zile', a declarat purtătoarea de cuvânt a Schiphol Group, Mirjam Snoerwang, citată de Reuters.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite