Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, îşi începe turneul împotriva Statului Islamic. Prima oprire: Bagdad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a aterizat în Bagdad, capitala Irakului fiind prima oprire din cadrul turneului său în Orientul Mijlociu pentru a obţine susţinere împotriva Statului Islamic (SI), anunţă BBC.

Kerry trebuie să se întâlnească cu noul premier irakian, Haidar al-Abadi, în mai puţin de 48 de ore de când s-a aprobat un guvern unitar. Guvernul unitar a fost o condiţie pusă în Irak pentru a se obţine o susţinere SUA şi NATO mai mare în lupta împotriva militanţilor SI care au cucerit mari părţi din ţară.

Preşedintele american, Barack Obama a declarat că are autoritatea de a mări activitatea militară împotriva grupării teroriste Statul Islamic. El a spus că poate face asta fără a avea aprobare din partea Congresului, deşi încă ar trebui să solicite aprobare pentru înarmarea forţelor rebele siriene, potrivit unor declaraţii făcute în cursul zilei de marţi.

Barack Obama se va adresa Statelor Unite miercuri seară.

Militanţii SI au cucerit părţi din Siria şi Irak în ultimele luni şi şi-au declarat „un califat“ în zonă. În ultima lună, teroriştii au decapitat doi jurnalişti americani, protestând împotriva atacurilor aeriene ale SUA asupra SI din Irak.

Turneul lui John Kerry va continua în Arabia Saudită şi în alte capitale ale Orientului Mijlociu, unde speră să impulsioneze susţinerea militară, politică şi financiară împotriva SI. El va solicita vecinilor sunniţi ai Irakului să fie solidari cu Bagdadul.


Citeşte şi:

Mărturia unui american convertit la islamism: Valorile americane m-au împins la terorism

Michael Muhammad Knight povesteşte despre cum aproape că s-a alăturat mişcărilor extremiste şi cum a fost ţinut în loc de conservatorii musulmani, chiar dacă valorile lui americane îl impulsionau să lupte pentru „libertatea“ altora.

Statul Islamic a decapitat un al patrulea prizonier

Gruparea jihadistă Statul Islamic continuă execuţiile, un al patrulea prizonier fiind decapitat zilele trecute, potrivit pozelor postate de liderii grupării pe o reţea socială, informează Al-Jazeera.

Colapsul politicii externe a lui Barack Obama în Orientul Mijlociu

Incapacitatea preşedintelui american de a opri ascensiunea organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI), precum şi declaraţiile sale conform cărora doreşte să reducă această problemă la una care se poate „gestiona”, demonstrează, în opinia lui Rich Lowry, de la Politico.com, prăbuşirea politicii externe a lui Barack Obama.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite