Preşedintele Turciei a promulgat legea care vizează controlul asupra Internetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Abdullah Gül, a promulgat, marţi seară, controversata lege privind controlul asupra Internetului, un act normativ criticat de opoziţia turcă, precum şi de numeroase organizaţii neguvernamentale, informează BBC.

Noua lege a Internetului va permite autorităţilor din Turcia să blocheze fără o decizie a Instanţei utilizatorii care aduc atingere „vietii private” sau care desfăşoară activităţi cu un caracter „discriminatoriu sau ofensator”.

Preşedintele Turciei a informat pe contul său de Twitter că a luat decizia de promulgare a acestei legi pentru că a primit din partea Guvernului asigurări potrivit cărora actul normativ va suferi o serie de amendamente.

„Sunt conştient că această lege pune câteva probleme în două puncte importante. Aceste preocupări vor fi luate în considerare de către Guvern”, a afirmat Abdullah Gül.

În cursul acestei săptămâni, premierul Recep Tayyip Erdogan a discutat cu partidele parlamentare asupra noii legi dedicate Internetului şi le-a propus să vină cu amendamente asupra punctului care permite autorităţilor să blocheze site-uri sau utilizatori fără o decizie judecătorească.

Amendamentul propus de partide cere ca autorităţile guvernamentale sa comunice decizia unui tribunal, acesta din urmă având la dispoziţie 24 de ore pentru a emite o hotărâre. În cazul în care judecătorul nu întreprinde nicio acţiune în acest timp, decizia de blocare a autorităţilor intră automat în vigoare şi este considerată legală.

De asemenea, noua lege promulgata recent de către preşedintele Turciei obligă toate companiile care oferă găzduire web să stocheze toate informaţiile sale despre utilizatori pe o perioadă de maximum 2 ani.

În luna ianuarie, mai multe proteste au fost organizate în Turcia de manifestanţii care criticau acest act normativ. Conform unui raport dedicat transparenţei, publicat de către compania Google, Turcia se afla în aceeasi categorie cu China la capitolul cenzură online.


Citeşte şi:

Erdogan: Turcia e mai liberă decât alte state din UE

Premierul Turciei a declarat într-un interviu televizat pentru postul Al Jazeera că ţara sa este mai liberă decât unele state din UE, deşi în aceeaşi zi. la Istanbul, 2000 de manifestanţi s-au ciocnit violent cu forţele de ordine, din cauza noilor restricţii asupra internetului.

Internetul, cenzurat în Turcia. Site-urile care lezează viaţa privată pot fi închise fără decizia Justiţiei

Parlamentul turc a adoptat miercuri seară o serie de amendamente controversate care întăresc controlul statului asupra Internetului, denunţate de opoziţia turcă şi numeroase organizaţii neguvernamentale, relatează presa turcă, citată de AFP.

Istanbul: turcii protestează faţă de înăsprirea controlului internetului

Forţele de securitate din Istanbul au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii adunaţi în centrul oraşului, turcii protestând faţă de propunerea de lege care vizează sporirea controalelor asupra internetului. Textul legii va fi discutat în parlamentul Turciei săptămâna viitoare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite