OMS: Accesul străinilor în ţară nu trebuie condiţionat de un paşaport de vaccinare. Serul e furnizat în cantităţi limitate

OMS: Accesul străinilor în ţară nu trebuie condiţionat de un paşaport de vaccinare. Serul e furnizat în cantităţi limitate

Foto Shutterstock

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

În recomandările formulate pentru organizaţia cu sediul la Geneva, comisia arată că deocamdată "există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată", scrie Agerpres, citată de Digi24.
 
De asemenea, potrivit OMS, vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunţarea la alte măsuri de precauţie sanitară.
 
Grecia a propus un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a uşura călătoriile devastate de pandemie. Conform propunerii înaintate de premierul grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.
 
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat iniţiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber şi a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate ţările Uniunii Europene, a relatat Euractiv.  "Este o cerinţă medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat", a afirmat von der Leyen într-un interviu acordat presei portugheze.
 
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a explicat la Digi24 că, la nivelul Uniunii Europene, există o directivă privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere în UE prin care este prevăzută şi situaţia de excepţie prin care se pot impune restricţii de la aceste drepturi, pentru a se proteja sănătatea publică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările