O „reţetă“ pentru autonomie

Printre invitaţii la recenta reuniune despre autonomie de la Budapesta, organizată de un ONG german cu orientare de dreapta, nu a fost prezent UDMR, cea mai influentă formaţiune maghiară, aflată la ora actuală la guvernare în România, şi nici partidul slovac „Most-Hid“, de asemenea la guvernare, în condiţiile în care acestea două ar dispune de posibilitatea reală de a influenţa majoritatea pentru a se ajunge la o decizie în d

Astfel că nu a contat aproape deloc ce au declarat Jenö Szasz, liderul  Partidului Civic Maghiar, fără reprezentare în parlament, opus UDMR, sau Miklos Duray, fostul vicepreşedinte al partidul slovac MKP care nu a reuşit să intre în forul legislativ.

Bănuiesc că tocmai lipsa de influenţă a invitaţilor a determinat Fidesz să nu trimită decât reprezentanţi din linia a doua, care nu au putut spune mare lucru în afara faptului că guvernul Orban „nu va da uitării niciodată problema autonomiei", ceea ce participanţii au auzit de o sută de ori. De-aici concluzia că guvernul nu are  nimic de spus în problema autonomiei, îl preocupă mai ales cea a dublei cetăţenii...

În schimb, a devenit evidentă melancolia radicalului Miklos Duray, care până de curând s-a bucurat de o influenţă serioasă. Nu se ştie de ce crede el deodată că maghiarimea slovacă a renunţat la autonomie. Poate fiindcă partidul său nu a intrat în parlament? Dacă este adevărat, atunci guvernul de la Budapesta nu va afla niciodată ce vor maghiarii de la nord de Dunăre şi Ipoly...Un singur vorbitor a oferit  „o reţetă"- nu pentru Budapesta, ci pentru Szasz şi Duray.

Istvan Pasztor, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina (şi vicepreşedintele provinciei) a adus critici voalate organizaţiilor politice maghiare din România şi Slovacia. Potrivit lui, dacă nu există înţelegere în rândurile lor, nu se va obţine nici autonomia. Într-un cuvânt, problema nu depinde de Budapesta, nici măcar de deschiderea majorităţii, ci dacă există posibilitatea elaborării unei concepţii unice în cadrul maghiarimii.

Pasztor nu s-a lăudat, dar se ştie că Serbia a acceptat o lege a minorităţilor în care nu este vorba despre autonomie ci de o „jurisdicţie proprie", valabilă în învăţământ, informaţii, cultură şi folosirea oficială a limbii. S-a ajuns la limita posibilului, dar şi acest lucru a fost extrem de greu de realizat.