O rană pentru Berlusconi

În acelaşi spaţiu televizat unde acum 16 ani lua naştere „miracolul“ berlusconian, acum două zile s-a declanşat infernul pentru Il Cavaliere: numărul doi din partidul său, Popolo della Liberta, Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a contestat public calitatea de lider şi i-a criticat politica, dându-i replica punct cu punct, chemându-l pe numele de familie, negând toate acuzaţiile şi restituindu-i-le cu un dege

Partidul este în stare de şoc din cauza rănii pe care liderul a primit-o în direct, din cauza atentatului de neconceput la adresa suveranităţii berlusconiene, din cauza primului gest de autonomie şi independenţă a lui Fini, văzut nu doar ca o ruptură, ci ca un sacrilegiu. Il Cavaliere, obişnuit cu laudele apoteotice, a rămas fără replică, sub privirile italienilor, într-o psihodramă deopotrivă privată şi de Stat.

Cu „bubuitura" spectaculoasă de acum două zile, cad două lumi, aliate, dar de neîmpăcat, două figuri politice legate, dar care au luat-o pe drumuri separate, doi oameni care-şi datorează recunoştinţă reciprocă, dar care nu se mai suportă. Dar, mai ales, cad două culturi politice care în ultimii doi ani au crescut în direcţii diferite şi din acest motiv acum trebuie să se despartă. Una este o cultură conservatoare în sensul modern al cuvântului, republicană şi constituţională. Cealaltă - extremistă şi revoluţionară.

După alegerile regionale, pe care Berlusconi le-a câştigat cu ajutorul incontestabil al Ligii Nordului, premierul i-a făcut să înţeleagă pe toţi că acest final de legislatură se va juca la dreapta şi că Guvernul se află total sub semnul duetului Bossi-Berlusconi. Gianfranco Fini a fost exclus, redus la un rol minor, în afara axei ereditare, străin şi de strategiile care pregătesc viitorul.

Berlusconi este gata să rupă relaţiile cu oricine şi cu orice preţ, doar cu scopul de a-şi afirma şi de a-i fi recunoscută suveranitatea indiscutabilă, contestată acum de Fini. Ceea ce nu poate suporta este o opoziţie organizată, publică şi permanentă, care să-l imobilizeze în capcana unor discuţii în contradictoriu zilnice, în tratative fără sfârşit.

Gesturile lui Fini reprezintă acum infernul lui Il Cavaliere. Fini va încerca să rămână şi să reziste în PdL, adresându-se părţii mai moderate a dreptei italiene. În acelaşi timp, îşi va pregăti „trupele", pentru că mai drevreme sau mai târziu va trebui să plece.