În Orientul Mijlociu, spirala tensiunilor americano-iraniene a atins punctul critic al declanşării războiului, odată cu uciderea generalului Soleimani, artizanul puternicei influenţe a Iranului în regiune, ca ripostă la atacarea ambasadei SUA din Bagdad de către miliţii şiite, la 31 decembrie. Prin lichidarea lui Qassem Soleimani, comandantul trupelor al-Qods (corpul de elită al Gardienilor Revoluţiei), confruntarea – pînă acum pe teren irakian – dintre SUA şi Iran intră într-o fază fără precedent. Consecinţele depind de reacţia Teheranului, care ameninţă cu răzbunarea. 

Prima măsură a fost retragerea Iranului din Acordul nuclear încheiat în 2015, ceea ce înseamnă relansarea programului nuclear fără nici un fel de limite. Capacitatea militară externă a Iranului se întinde de la Hezbollahul libanez la Houthiştii yemeniţi, trecînd prin bastioanele pe care şi le-a instalat în Irak şi Siria. De la atacul asupra instalaţiilor petroliere saudite cu drone, la 14 septembrie 2019 – revendicat de miliţiile yemenite pro-Iran –, preţul petrolului n-a mai ajuns pînă acum la pragul de 69 de dolari barilul.

Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: au trimis 750 de militari pentru suplimentarea trupelor ce asigură securitatea ambasadei SUA din Bagdad şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească Irakul. Rămînerea trupelor americane în această ţară este sub semnul întrebării. Eventuala evacuare, cerută prompt de Parlamentul irakian, ar lăsa teren liber renaşterii Statului Islamic. În acest timp preşedintele Trump – cel care, conform unui comunicat al Pentagonului, a dat ordinul atacului cu drone pe aeroportul din Bagdad – a dat semne că preferă o dezescaladare, transmiţînd pe Twitter un mesaj explicit Teheranului: „Iranul nu a cîştigat niciodată un război, dar nu a pierdut niciodată o negociere“.

În Libia se internaţionalizează, de acum şi în mod oficial, războiul civil ce opune guvernul al-Sarraj de la Tripoli, recunoscut de ONU, mareşalului Haftar, care controlează de la Benghazi estul ţării şi, din aprilie anul trecut, forţează cucerirea capitalei libiene. Haftar are sprijinul Rusiei (se estimează prezenţa pe teren a peste o mie de mercenari ruşi), Egiptului, Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite. Ca răspuns, acordul de cooperare militară şi de securitate Tripoli-Ankara, încheiat la final de noiembrie, a formalizat sprijinul turc deja concretizat prin furnizarea de blindate şi drone. Iar în a doua zi a noului an, Parlamentul turc a autorizat trimiterea de trupe pentru a susţine guvernul libian, în numele apărării „intereselor Turciei în bazinul mediteranean şi în Africa de Nord“.

Confruntarea între puterile regionale, desfăşurată pe multiple fronturi (Siria, Liban, Irak, Yemen, Libia), a intrat într-o nouă fază prin afişarea ambiţiilor Turciei de a se afirma în forţă. Această poziţionare reverberează puternic în Europa. Acordul de asistenţă militară din 27 noiembrie 2019 a fost dublat de un acord de suveranitate maritimă în Mediterana de Est, ceea ce a sporit nemulţumirea Greciei, Egiptului, Ciprului şi Israelului faţă de pretenţiile turceşti asupra unor zone bogate în hidrocarburi. De asemenea, la Bruxelles îngrijorează puternic riscul de amplificare a capacităţii de şantaj a Ankarei faţă de UE, prin controlul asupra fluxurilor migratorii către Europa.

Toate aceste pulsiuni belicoase sunt aruncate în ridicolul nimicniciei de norii apocaliptici ai Australiei.

Dar toate aceste pulsiuni belicoase sînt aruncate în ridicolul nimicniciei de norii apocaliptici ai Australiei. Incendiile de pădure spontane şi de o intensitate catastrofică au fost stimulate de temperaturi record: 49,8 grade. În ultimele trei luni a fost devastată de flăcări scăpate de sub orice control o suprafaţă echivalentă cu teritoriul Ungariei. Canberra a fost declarat cel mai poluat oraş al lumii. Peste 800 de milioane de animale au pierit în foc, între care şi o treime dintre urşii koala din statul Noua Galie de Sud, conform estimărilor Universităţii din Sydney.

Am început anul, aşadar, căutînd motive de speranţă între spectrul de coşmar al războiului şi iadul climatic tot mai ameninţător.

Apărut în Dilema veche, nr. 829, 9 - 15 ianuarie 2020