Noi măsuri pe aeroporturi începând de joi pentru toate zborurile către Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de joi, companiile aeriene vor trebui să pună în aplicare noi măsuri de securitate pentru zborurile către Statele Unite. Conform Reuters, pasagerii au fost îndemnaţi să vină mai devreme la aeroport, întrucât vor fi nevoiţi să răspundă la un scurt test.

Guvernul american a cerut înăsprirea controalelor la îmbarcare pentru Statele Unite, în schimbul ridicării ordinului care interzice prezenţa laptopurilor la bord.

Ordinul  respectiv a fost ridicat în iulie, dar administraţia Trump a anunţat că ar putea să-l reia de la caz la caz dacă aeroporturile şi companiile aeriene nu îşi vor întări măsurile de securitate.

Potrivit unor oficiali americani şi europeni contactaţi de Reuters, aeroporturile şi companiile aeriene au primit un termen de 120 de zile pentru a răspunde noilor cerinţe. Termenul expiră joi.

Companiile aeriene contactate de Reuters au confirmat că vor aplica, începând de joi, noi măsuri de securitate pentru zborurile către Statele Unite, inclusiv interogarea pasagerilor.

Lufthansa a anunţat că pasagerii care au bilete de zbor către Statele Unite vor răspunde de joi la un scurt chestionar în momentul înregistrării sau îmbarcării. Filiala sa Swiss le-a cerut pasagerilor să se prezinte la îmbarcare cu cel puţin 90 de minute înainte de ora plecării.

În Hong Kong, Cathay Pacific Airways a desfiinţat serviciile de înregistrare şi depunere automată a bagajelor în oraş pentru toate zborurile directe către Statele Unite, iar pasagerii au fost sfătuiţi să vină la aeroport cu trei ore înainte.

Noile măsuri vizează zilnic 180 de companii aeriene, 280 de aeroporturi din 105 ţări, 2.000 de zboruri comerciale şi aproximativ 325.000 de pasageri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite