Deocamdată, circul continuă la acelaşi nivel de încrâncenare, dar trimiţând totul înspre o zonă ciudată, de război pe simboluri, amorsat prin "episodul dărâmării statuilor", dar preluat acum cu mare veselie la un nivel superior şi care lasă să se prevadă apariţia unor noi şi noi reprezentaţii publice, prelungind starea de nelinişte şi tensiune socială. Şi este evident, având în vedere experienţele recente, că episoadele respective vor produce efecte nu numai la nivelul societăţii americane sau al celei britanice, ele devenind posibile model de inspiraţie pentru mesajele şi acţiunile a din ce în ce mai diverse grupări cu orientare extremistă.

Urmează o perioadă în care lucrurile foarte grave vor alterna cu acţiuni în aparenţă deloc relevante, dar, pe fond, parte şi contraparte activă la întreţinerea unui climat de neîncredere reciprocă, lovind în continuare atât la baza relaţiilor tradiţionale pe scenele politice din US şi UK, dar şi în relaţiile lor de încredere şi cooperare, acum introducând în ecuaţie UE, în mod neaşteptat şi absolut suprinzător.

Ce ne aşteaptă în perioada imediat următoare?

Primul pe listă este un eveniment cu potenţial enorm de diviziune la nivelul societăţii americane, adică aprobarea de către Senat a începerii procesului de impeachment al lui Donald Trump pe motiv de incitare la asaltul împotriva Capitoliului. Şi, foarte posibil, în paralel sau în succesiune evenimenţială, un proces penal pe baza acestor acuzaţii acum documentate de FBI şi pasibile de pedepse dintre cele mai severe. În contrapondere, aşa cum vă povesteam acum câteva zile că se va petrece, doamna Marjorie Greene (membră a Congresului din partea republicanilor) a anuţat ieri că a completat textul unei cereri de impeachment la adresa Preşedintelui Biden, asta chiar în ziua următoarei preluării funcţiei. Chiar dacă textul rerspectiv este confidenţial, doamna Greene spune că îl acuză pe Biden de abuz de putere în timp ce îndeplinea funcţia de vicepreşedinte, permiţând lui Hunter Biden, fiul său, să fie numit în bordul unei companii din Ucraina. Asta face să revină în actualitate toate materialele "clasice" date publicităţii în perioada respectivă, plus unele mai recente, cele detonate de Rudy Giuliani.

"Preşedintele Biden - a declarat Grene - nu este potrivit să deţină responsabilitatea de Preşedinte. Obiceiul său de a abuza de putere atunci când era vicepreşedintele în perioada Obama durează de mult timp şi este neliniştitor. Preşedintele Biden a demonstrat că va face orice este necesar pentru a umple buzunarele fiului său Hunter şi ale familiei cu bani proveniţi de la companii energetice străine corupte".  

În aşteptarea deciziei finale a pe care o vor anunţa liderii din Senat (democratul Charles Schumer şi republicanul Mitch McConell), vă invit să accesaţi Raportul final realizat de cele două Comitete ale Senatului conduse de republicani, anul trecut în septembrie. Dar există şi contraraportul democraţilor în care sunt analizate acuzaţiile în chestiunea Ucraina, îl puteţi accesa aici. Clar că s-a ajuns la concluzii diferite, iar toată poveste poate fi reluată acum, cu o miză superioară şi creând un tsunami care ar putea să provoace distrugeri directe şi colaterale de mari dimensiuni.

 

Un semnal foarte interesant, extrem de puternic la nivel simbolic şi poate ilustrând natura următoarelor relaţii între SUA şi Mare Britanie îl reprezintă decizia Preşedintelui Biden de a înlocui bustul lui Winston Churchill cu cel al lui Cesar Chavez, unul dintre cei mai cunoscuţi activişti sindicali din istoria SUA, în acelaşi birou fiind adus şi bustul Rosei Parker, luptător pentru drepturile omului şi emanciparea femeilor. Simbolica politică este foarte limpede, dar trebuie pusă în contextul unui scandal anterior, produs de reacţia lui Boris Johnson, pe atunci primar al Londrei care, în aprilie 2016, după ce a auzit că, fără explicaţii sau tatonări diplomatice, Preşedintele Obama decisese să scoată acelaşi bust al lui Churchill din Biroul Oval, înlocuindu-l cu cel al pastorului de culoare Martin Luther King. Bustul respectiv ajunge la ambasada britanică de la Washington şi, în replică, Boris Johnson trimite un articol incendiar la THE SUN (îl găsiţi aici) chiar merită citit fie şi numai pentru că, în retorica anti-UE, s-a enunţat o frază echivalentă cu o supoziţie-injurie rasistă la adresa Preşedintelui Obama:

"Unii spun că a fost o sfidare la adresa Marii Britanii. Unii spun că a fost vorba despre un simbol al desconsiderării ancestrale pe care partea de descendenţă keniană a Preşedintelui o arată Imperiului Britanic - al cărui apărător atât de fervent a fost Churchill". Va fi foarte dificil de ignorat acest episod de acum, venit după ce bustul în cauză fusese readus de Trump în Biroul Oval. Iar dacă acesta a fost mesajul de atunci al lui Boris Johnson, ce oare s-ar fi schimbat acum când doamna Harris este vicepreşedinte al Statelor Unite şi, eventual, ar trebui să facă o vizită în Marea Britanie şi să fie nevoită să negocieze cu Boris Johnson care are nevoie disperată în acest moment măcar de banii americanilor pentru a depăşi dezastrul intern rezultat din combinaţia pandemie-Brexit?

Între timp, se naşte un nou scandal, dublat de o posibilă problemă majoră în relaţiile internaţionale. Marea Britanie, a anunţat, fapt fără precedent, că refuză să acorde reprezentanţei Uniunii Europene şi ambasadorului Joao Vale de Almeida deplin statut diplomatic deoarece, aşa cum a argumentat premierul Boris Johnson, "UE reprezintă un colectiv de naţiuni şi nu este un stat" care să beneficieze de condiţiile impuse de Convenţia de la Viena. Ciudată, extrem de ciudată atitudine, mai ales că exact inversul a ceea ce Marea britanie a a susţinuit cu tărie în perioada când a fost membră în blocul comunitar, adică nevoia ca reprezentanţele UE (acum 143 în intreaga lume) să aibă statut diplomatic complet şi deplin. Adică ceea ce susţine în continuare serviciul de acţiune externă al UE, Michel Barnier atrăgând atenţia oficialilor de la Londra să "fie foarte atenţi cu această problemă".

În acest moment în care nu sunt deloc lămuriţi termenii realităţilor viitoare, se joacă în forţă şi se deplasează piese în teritorii strategice care pot fi extrem de uşor răscolite prin refolosirea argumentelor contondente de simbolică politică scoase din panoplia gândirii extremiste care a făcut rău, face în continuare şi hrăneşte demoni.

Şi, iarăşi nimic nou, drumul de la amor etern la ură pasionată este extrem de scurt.