Liderul Hezbollah: Iranul este singura speranţă de eliberare a Palestinei şi a oraşului Ierusalim

Liderul Hezbollah: Iranul este singura speranţă de eliberare a Palestinei şi a oraşului Ierusalim

Liderul Hezbollah a făcut această declaraţie într-o înregisrare video difuzată vineri. FOTO AFP

Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat, vineri, într-o intervenţie televizată, că  Iranul este singura speranţă pentru eliberarea Ierusalimului de sub ocupaţia israeliană, potrivit haaretz.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nimeni nu poate fi alături de Palestina dacă nu e şi alături de Iran. Un duşman al Iranului este şi al Palstinei”, a afirmat liderul şiit într-o înregistrare difuzată vineri. 
 
„Dacă Siria va ajunge într-o situaţie de haos, Palestina va fi în aceeaşi situaţie”, a adăugat Nasrallah, referindu-se la războiul din Siria, început în anul 2012, soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, până în prezent.
 
Liderul Hezbollah a făcut aceste declaraţii într-un discurs înregistrat, difuzat cu ocazia Zilei Ierusalimului. 
 
Mişcarea fundamentalistă şiită Hezbollah a trimis combatanţi în Siria pentru a ajuta regimul Bashar al-Assad să facă faţă conflictului cu opoziţia şi cu grupuri teroriste, inclusiv cu reţeaua sunnită Stat Islamic. 
 
Militanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic au comis vineri cinci atentate sinucigaşe împotriva poziţiilor forţelor kurde şi guvernamentale la Hassake, un oraş din nord-estul Siriei, unde au ajuns la sfârşitul lunii iunie, relatează AFP.
 
Statul Islamic controlează zone vaste în Siria, în special în nord-estul ţării. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările