FIDH: Peste 6.000 de morţi de la începutul violenţelor în Libia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul total al morţilor de la începutul violenţelor din Libia depăşeşte 6.000, dintre care 3.000 de decese au fost înregistrate doar la Tripoli, a anunţat astăzi, la Paris, purtătorul de cuvânt al Ligii libiene a drepturilor omului (FIDH), Ali Zeidan.

Reprimarea insurecţiei în Libia şi violenţele survenit cu această ocazie au condus la moartea a cel puţin 6.000 de persoane, în toată ţara, a declarat pentru AFP Ali Zeidan, din partea FIDH.

Citeşte şi:
Pregătiri de invazie în Libia

Premieră ONU: Libia suspendată din Consiliul pentru drepturile omului

"Numărul victimelor pentru toată ţara este 6.000, dintre care 3.000 la Tripoli, 2.000 la Benghazi şi 1.000 în alte oraşe", cum ar fi Zawiyah sau Zenten, a declarat purtătorul de cuvânt, în cursul unei conferinţe de presă organizate la sediul Federaţiei internaţionale a ligilor pentru drepturile omului, la Paris.

Oficialul FIDH a atras, însă, atenţia că bilanţul ar putea fi mult mai mare, în ciuda faptului că cifra deceselor este mai ridicată decât cele care erau vehiculate până în prezent. "De aceste informaţii dispunem, dar (bilanţul) ar putea fi mai mare", a precizat Zeidan.

Ultimul bilanţ al victimelor a fost întocmit la data de 23 februarie şi indica 640 de morţi. Guvernul Libiei estimase o cifră de 300 de decese, în timp ce mediile diplomatice evaluau statisticile privind celor care şi-au pierdut viaţa la un număr cuprins între 1.000 şi 2.000 de morţi.

Gaddafi: "Este o conspiraţie pentru a câştiga controlul asupra petrolului libian"

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite