Preşedintele american revine spunând că "este mult mai logic să avem Rusia cu noi, multe dintre lucrurile pe care le discutăm au de-aface cu Rusia. Aş vedea-o foarte bine revenind în G8", a spus liderul de la Washington, adăugând că va susţine o propunere în acest sens dacă va fi făcut în acest final de săptămână, în cadrul reuniunii G7 de la Biarritz.

Ar putea să aibă mai mult succes acum? Este posibil în acest nou context în care factorii de tensiune s-au suprapus şi acumulat primejdios de mult, fiind nevoie măcar de un semnal că puternicii lumii ar vrea să-şi alieze cumva forţele în găsirea unei soluţii care să destindă situaţia şi, foarte important, să destindă pieţele. Toată lumea, la nivelul respectiv, s-a săturat de ideologie şi de fricţiunile provocate de agitarea problematicilor care au otrăvit destul lumea în perioada Războiului Rece. Problematicile respective nu pot să dispară dintr-odată şi asta ştiu foarte bine decidenţii planetari care, preventiv, le-au transferat pe agendele naţionale ale ţărilor mici şi profund dependente economic, lăsate să se macine cu monştrii trecutului cărora le dedică muzee şi institute ce cercetare şi în timpul rămas liber stârpesc necontentenit corupţia, în timp ce ceilalţi îşi alocă resursele pentru saltul în societatea post-industrială.

Drept care, întrebarea de acum este cine, când şi în ce format va putea reuni decidenţii reali ai planetei (atât pe cei vizibili cât şi reprezentanţii marilor grupe sectoriale de interese) pentru a propune o modalitate rapidă de refacere a plasei de siguranţă planetare, aşa cum fusese ea închipuită la finele celui de-al Doilea Război Mondial. S-ar putea să fie posibil, tot repetă de câţiva ani negociatorii care pregătesc diversele variante ale acestui acord şi pregătesc schiţele de funcţionare a ceea ce va fi noua hartă de putere a lumii. Despre asta se vorbise în cadrul negocierii fundamentale de la Malta care a premers actuala organizare a lumii, dar nimeni nu putea atunci să bănuiască modul în care vor evolua spaţiile complet ciudate născute după prăbuşirea URSS, plus imposibilitatea reală a americanilor de a îndeplini angajamentul de a fi "jandarm planetar" , pompier de serviciu pentru stingerea tuturor focarelor de incendiu ale planetei.

Iar ceea ce se întâmplă acum este apogeu acestor 30 de ani de nelinişti şi evoluţii contradictorii, marcaţi de apariţia puterilor şi pieţelor emergente şi, mai ales, a noii reţele de posesori de arme nucleare, actori statali dar şi non-statali a căror proliferare începe să fie o ameninţare reală, imediată şi de mari proporţii la supravieţuirea planetei. Macron încearcă, în ultimul moment, să dea semnalul că poate deschide clubul G7 către Rusia dar şi către ceilalţi actori majori. Este însă şi suficient?

În relaţia cu Rusia, factorul decisiv este rezolvarea situaţiei din Ucraina. Cum anume, asta este întrebarea deoarece acum, cu maximă prudenţă, se vorbeşte doar despre situaţia din estul ţării, din republicile separatiste, cu un puternic bemol pe chestiunea Crimeii. Aşa se va rezolva situaţia, adică acceptând modelul federal şi consfinţind începutul unei formule care dă Moscovei certitudinea că va exista un cordon sanitar în zona de contact?

Oare asta se va duce Macron, poate mandatat direct de G7, să discute la Moscova peste câteva săptâmâni? Oricum, deja a făcut propunerea pentru o reuniune în "format Normandia" (Franţa, Germania, Ucraina, Rusia) care ar fi o primă etapă în acea discuţie mai largă despre geografia de putere a lumii, în orice caz a zonelor de interes a membrilor G7 sau G8. În caz că aceste convorbiri dau un mic semnal că pot evolua, există gata pregătite grupele de negociatori specializaţi care să înceapă discuţiile pregătitoare pentru redactarea, în format trilateral (SUA, Rusia şi China) a unui nou tratatmultidimensional privind armele nucleare care să fie ulterior "oferit" spre semnare celorlalte ţări posesoare de armament nuclear, împreună cu o delicată şi fermă propunere de nerefuzat.

Posibil.

Dar nimic nu poate fi sigur pentru, înainte de toate, trebuie lămurite care vor fi zonele de acţiune exclusivă şi eventual cele de suveranitate partajată între marile puteri. Iar Artica şi Africa sunt teritoriile insuficient sau deloc explorate, iar Asia se reordoneză în jurul coloanelor vertebrale pe care le reprezintă traseele Noilor Rute ale Mătăsii, continuate în Europa şi stabilizate de la un an la altul ca rezultat bal unor investiţii enorme. Şi este foarte greu de prevăzut dacă formatele actuale de discuţii vor fi suficiente pentru a contura ceea ce, inevitabil, vor fi Noile Protectorate ale lumii de mâine sau dacă nu vor fi necesare noi formule de guvernanţă. În acest sens, acum câteva zile, cunoscând mentalitatea unora dintre sherpas care coordonează dosarele esenţiale, vă atrăgeam atenţia asupra noului format de deschideri suprapuse pe care-l propune reuniunea de la Biarritz de la finele acestei săptămâni.

Nu vor fi multe ţări chemate, nu vor fi mulţi cei consultaţi, dar, spre deosebire de acum, diversitatea zonelor de reprezentare va fi mai mare. Într-adevăr, acum se constituie noi alianţe şi fiecare va încerca să vină în ele cu ce are mai reprezentativ nu pentru jocurile de acum, ci pentru spaţiile ce se deschid pentru competiţiile de mâine.

Cu o viteză stupefiantă, se fac şi se desfac jocuri şi, astfel, unii încearcă să-şi pregătească pista privilegiată de lansare pentru viitor. Nimeni nu spune că toţi vor reuşi sau dacă doar câţiva vor putea supravieţui. Poate, vreodată, vom putea să ne întrebăm şi noi dacă vom avea tipul să ne conturăm priorităţi naţionale în lumea competitivităţii. Altfel, rămânem ca acum şi s-ar putea să fie trist.