Doi preoţi romano-catolici, condamnaţi la 40 de ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra elevilor unei şcoli pentru hipoacuzici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi preoţi romano-catolici, care au abuzat sexual timp de peste un deceniu elevi de la o şcoală catolică pentru hipoacuzici, au fost condamnaţi luni la peste 40 de ani de închisoare de un tribunal din Argentina, relatează BBC şi Reuters.

Horacio Corbacho, preot argentinian şi Nicola Corradi, cetăţean italian, au fost găsiţi vinovaţi de viol şi abuz asupra eleviilor unei şcoli catolice pentru hipoacuzici din provincia Mendoza – faptele petrecându-se între 2004 şi 2016. Alături de ei a fost condamnat şi grădinarul şcolii.

Cazul a şocat Argentina, ţara natală a Papei Francisc, Biserica Catolică fiind acuzată că a reacţionat prea lent ca şi în alte cazuri.

Potrivit Reuters, peste 20 de foşti elevi ai şcolii au depus plângere, luni împlinindu-se trei ani de când acuzaţiile au devenit oficiale. Citirea sentinţelor a fost transmisă live în Argentina.

Tribunalul din capitala provinciei Mendoza l-a condamnat pe preotul argeninian Corbacho la 45 de ani de închisoare. Preotul în vârstă de 59 de ani a fost găsit vinovat că a abuzat elevi ai Institutului Antonio Provolo de Mendoza, din oraşul Luján de Cuyo.

Imagine indisponibilă

Preotul argentinian Horacio Corbacho FOTO EPA-EFE

Corradi, în vârstă de 83 de ani, cetăţean italian, a primit 42 de ani de închisoare. El a mai fost anchetat în anii 70 pentru abuz sexual asupra copiilor de la o şcoală din Verona aparţinând de acelaşi institut fondat în Italia în 1830, dar nu a fost pus sub acuzare.

De asemenea, Armando Gómez, grădinarul şcolii catolice din oraşul Luján de Cuyo, provincia Mendoza, a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

Mame ale victimelor au fost surprinse la tribunal plângând şi îmbrăţişându-se. Un grup format în principal din tineri adunat în faţa tribunalului a aplaudat sentinţele.

„Nici nu ştiţi cât este de important pentru noi şi pentru întreaga lume”, a declarat pentru Washington Post tatăl uneia dintre victime, muncitor într-o fabrică.

„Biserica încearcă de ani de zile să ascundă aceste abuzuri. Dar aceşti preoţi ne-au violat şi abuzat copiii. Au făcut asta copiilor noştri surzi. Azi, tabuul privind acuzarea preoţilor care au comis abuzuri se opreşte aici”, a spus acesta.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite